Banca i-a blocat contul de pensie unui om bolnav care nu se poate deplasa, pentru că nu și-a actualizat datele personale.
Când spunem că banca i-a blocat contul, înțelegem sistemul informatic al băncii, adică inteligența artificială, AI-ul, că tot e la modă.
Oamenii din bancă, mai exact BRD, nu au catadicsit ca înainte de a-i bloca amărâtului pensia să-l sune și să-l întrebe care e problema, dacă are nevoie de ajutor.
Inuman este însă ceea ce s-a întâmplat ulterior, când fiul bătrânului a mers la BRD să rezolve problema, fără succes.
Nu a vorbit cu roboți, ci cu niște oameni. Care „nu doresc să facă actualizarea datelor decât cu prezența tatălui meu la sediul bancii.
Doamnele angajate ale bancii (cucoanele)de acolo nu înțeleg că sunt și persoane care nu se pot deplasa și conduce singure. Se poate întâmpla ceva grav cu sănătatea lui.
Nu și-au dat seama că el din banii ăștia care i-au blocat trebuie să își ia medicamente de care depinde viața lui pe lângă mâncare și traiul de zi cu zi”, după cum s-a plâns cititorul, la Reclamații Bănci:
Ne plângem de inteligența artificială, dar oare oamenii sunt mai buni?
Sau au ajuns atât de răi și de programați artificial încât să nu mai găsească soluții umane pentru un om amărât?
Cum să-i blochezi cardul unui biet bătrân bolnav care nu mai poate nici să meargă, ba chiar să-l chemi și la bancă?
Nu, nu e vorba de „regulile” sau „procedurile” băncii, aici e vorba de omenie. De bun simț.
Nu există comentarii pentru această știre.
Plățile Ropay, din aplicațiile băncilor, fără card, se vor extinde și în Europa, în urma interconectării cu platformele similare din alte țări sau cu euro digital. Astfel că plățile Ropay... detalii
Facebook publică permanent postări sponsorizate cu înșelătorii financiare, precum investiții în acțiuni sau criptomonede, pentru că CNA (Consiliul Național al Audiovizualului) nu cere eliminarea acestora. Una dintre postările frauduloase active... detalii
Plata cumpărăturilor la magazine cu cardul la POS are acum un concurent serios: Ropay. Plățile Ropay au patru mari avantaje față de plățile cu cardul: mai simple, fără a fi... detalii
Mulți cititori ne-au scris că au căzut în capcana creditelor online de la IFN-uri, cu dobândă 0 în primele zile sau chiar luni, aprobate rapid și ușor, probabil fără prea... detalii
Consiliul Concurenței spune că are dovezi că băncile s-au înțeles pentru majorarea ROBOR
BRD majorează comisioanele la conturi, carduri, transferuri și alte servicii bancare
Meta (Facebook și Instagram), investigată de Comisia Europeană pentru că face reclamă la fraude financiare
Este foarte greu de afirmat că mecanismul de stabilire a ROBOR permite o înțelegere între bănci, spune fostul economist șef al Consiliului Concurenței
Dobânda la creditul din reclama Raiffeisen poate fi și de 5 ori mai mare
Libra nu te mai lasă să scoți bani gratuit la bancomat, dacă nu faci o plată cu cardul
Poliția și DNSC spun că e importantă prevenirea fraudelor online, dar nu au nici măcar un număr de telefon dedicat acestora
Au dreptul casele de schimb valutar să-mi refuze bancnote euro vechi?
Am plătit rata la credit în avans, însă banca m-a amenințat cu raportarea la Biroul de Credit, pentru că am poprire (actualizat)
Creditele cu dobânzi ROBOR reprezintă doar 18% din totalul împrumuturilor în lei