BCR Seed Starter, primul fond de investiții de capital de risc corporativ (CVC) al unei bănci în România, anunță o investiție de 500.000 de euro în Licenseware, o companie românească de tehnologie, care a dezvoltat o platformă SaaS pentru managementul licențelor software, conform unui comunicat al BCR, în care se adaugă:
Investiția face parte dintr-o rundă de aproximativ 800.000 de euro, în care BCR Seed Starter a avut rolul de Lead Investor și la care au mai participat Inspire Capital, alți investitori de tip business angel din comunitatea Bravva și câțiva dintre acționarii existenți.
Licenseware a dezvoltat o platformă SaaS modulară care schimbă modul în care organizațiile mari și complexe își gestionează activele software, de la aplicații enterprise la baze de date, abonamente SaaS și tool-uri de productivitate, oferind o mai bună monitorizare și trasabilitate a eficienței, cu economii substanțiale de costuri operaționale.
Această rundă de finanțare reflectă încrederea în viziunea Licenseware de a deveni o platformă standard pentru managementul licențelor software la nivel global și în potențialul pieței de software asset management (SAM). Capitalul atras va fi utilizat pentru accelerarea expansiunii internaționale și extinderea echipelor care se ocupă de dezvoltarea produsului și vânzări, dar și pentru consolidarea integrărilor cu alte instrumente și platforme folosite de către clienții enterprise.
„Investim în Licenseware și sprijinim o companie românească matură, care concurează de la egal la egal pe o piață globală, cu o soluție validată de clienții enterprise. Managementul activelor software este o zonă în care organizațiile mari pierd bani fără să vadă unde, iar Licenseware oferă vizibilitate și o mai bună guvernanță a costurilor IT. Promisiunea Seed Starter este ca BCR să fie un client de referință pentru fondatorii locali și să sprijinim tehnologia made in Romania”, a declarat Carmen Dibuș, CEO BCR Seed Starter.
Investiția în Licenseware este a treia finanțare din portofoliul BCR Seed Starter, la puțin peste doi ani de la lansarea fondului. Anterior, BCR Seed Starter a investit câte 500.000 de euro în Profluo, companie care oferă o platformă financiară ce digitalizează și automatizează procesarea documentelor și fluxurile contabile, și în FieldOS, platformă inovatoare din verticala Field Services Management (FSM)/Computerized Maintenance Management Software (CMMS). Ritmul investițiilor confirmă mandatul fondului, de a sprijini startupurile de tehnologie cu aplicabilitate directă în industria financiară și în digitalizarea economiei românești, capabile să concureze pe piețe internaționale.
„Licenseware are clienți enterprise pe trei continente, validare de la Gartner doi ani la rând și un produs pentru companiile mari, care nu știu ce software plătesc și cât din el folosesc. Piața de software asset management crește tocmai pentru că fiecare director financiar din lume caută acest răspuns, iar modelul Licenseware demonstrează că o companie fondată în România poate construi o soluție competitivă pe plan internațional, exact tipul de antreprenoriat pe care BCR Seed Starter își propune să îl susțină. În plus, o investiție BCR Seed Starter înseamnă un proces de analiză și guvernanță la standarde bancare, care, pentru fondatori, vine ca un semnal de încredere cu greutate în negocierile cu clienți enterprise, cu investitori internaționali și cu parteneri comerciali”, a declarat Adrian Roșoagă, Chief Investment Officer, BCR Seed Starter.
Pentru un startup aflat în faza de seed, prezența unui CVC bancar în structura de acționariat cântărește mai mult decât capitalul propriu-zis. Fondatorii au acces la expertiza, infrastructura și baza de clienți a Băncii Comerciale Române, unul dintre cele mai mari grupuri financiare din România. Pentru companiile din portofoliu BCR Seed Starter, banca poate deveni primul client de referință, un teren de testare a produsului la scară enterprise și o poartă de intrare către piețele regionale.
Platforma Licenseware automatizează analiza și gestionarea licențelor software, permițând echipelor de IT, de achiziții și de conformitate să reducă riscurile de audit, să controleze mai eficient costurile și să extragă informații acționabile din datele deja existente în organizație, fără a necesita instrumente și agenți suplimentari. Folosind motoare proprii și logică de software licensing specifică fiecărui producător major de software (Microsoft, Oracle, IBM, Adobe, SAP, Red Hat), Licenseware citește toate detaliile din date, le validează cu precizie și recomandă pașii următori, pe baza informațiilor extrase și validate.
Licenseware a fost fondată în 2020 de Alex Cojocaru și Ciprian Grigore și s-au alăturat ulterior Chris Allen și Adrian Mihalache, formând o echipă complementară, cu o vastă experiență internațională în software și IT asset management.
„Am ajuns la product-market fit în 2025 și acum avem suficient market intelligence cât să știm clar ce trebuie să construim din perspectiva produsului, iar AI ne ajută să echilibrăm terenul de joc și să concurăm de la egal la egal cu cei mai mari jucători din piață. Vom folosi această finanțare pentru a accelera expansiunea internațională, în primul rând pe piețele mature precum SUA, UE și Marea Britanie, dar și pe piața locală și pe piețele emergente (Australia, Canada, LATAM). BCR Seed Starter ne ajută să construim accelerat roadmap-ul și pipeline-ul care ne vor susține următoarea etapă de creștere”, a declarat Alex Cojocaru, Co-fondator și CEO, Licenseware.
În această rundă au mai participat Inspire Capital și alți investitori de tip business angel din comunitatea Bravva Angels.
„De-a lungul anilor, am învățat că, în mediul enterprise, încrederea se câștigă greu. Organizațiile nu adoptă o soluție software doar pentru că este inovatoare, ci pentru că au convingerea că va rezolva probleme de business cu impact major, în mod fiabil, și că va genera valoare măsurabilă. Exact acestea au fost motivele care ne-au convins să investim în Licenseware. Alex și echipa sa au înțeles în profunzime una dintre cele mai complexe provocări cu care se confruntă organizațiile în administrarea activelor software, înțeleg cu claritate de ce produsul lor trebuie să existe și construiesc cu o consecvență remarcabilă într-un domeniu aflat într-o continuă evoluție. Această combinație între cunoașterea domeniului, excelența tehnică și capacitatea de a adresa probleme reale ne oferă încredere în potențialul pe termen lung al companiei”, afirmă Cristina Irimie, Managing Partner, Inspire Capital.
„Ne-a convins, în primul rând, dimensiunea problemei pe care o rezolvă Licenseware. Managementul licențelor software rămâne un subiect pe care multe companii nu îl abordează într-un mod eficient, deși generează costuri semnificative și complexitate operațională. Echipa cunoaște foarte bine această piață și dezvoltă un produs care răspunde unei nevoi reale, cu potențial de aplicare la nivel global. Exact acest tip de tehnologii căutăm să susținem la Bravva”, a declarat Gia Ciorabai, lead pentru această rundă de investiții în cadrul Bravva Angels.
Compania a beneficiat în numeroase ocazii de recunoaștere internațională și validare din partea industriei de profil. În 2022, a câștigat competiția Spotlight din cadrul conferinței How to Web, una dintre cele mai vizibile platforme pentru startup-uri din Europa Centrală și de Est. Ulterior, Licenseware a fost inclusă de două ori consecutiv în Gartner Market Guide for Software Asset Management Tools (edițiile 2025 și 2026), fiind desemnată „Representative Vendor”, o recunoaștere acordată furnizorilor relevanți validați de analiști independenți. La acestea se adaugă premii precum „ITAM Technology Innovation of the Year 2023”, acordat de ITAM Review, și includerea în topul „Innovation 35” al celor mai inovatoare companii din România în 2025, confirmând poziționarea Licenseware ca un jucător emergent cu tracțiune globală în domeniul optimizării costurilor software.
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR Seed Starter, primul fond de investiții de capital de risc corporativ (CVC) al unei bănci în România, anunță o investiție de 500.000 de euro în Licenseware, o companie românească... detalii
Banca Comercială Română își extinde investițiile în educația economică, financiară și de politici publice printr-un nou program de sprijin dedicat studenților, profesorilor, cercetătorilor și specialiștilor din domeniul financiar-bancar, anunță banca... detalii
ING Bank România lansează o nouă experiență online pentru IMM-uri în ING Business Web. Antreprenorii pot vedea, într-un singur loc, calculate automat, toate opțiunile de finanțare pentru care compania lor... detalii
În contextul apropierii sezonului de vacanțe și al creșterii mobilității în perioada următoare, CEC Bank oferă clienților posibilitatea achiziționării direct din aplicația de Mobile Banking – CEC app a asigurărilor de... detalii
BT Capital Partners, consultant pentru achiziția Elian Solutions de către Digmatix
BCR și Erste Group finanțează parcul eolian Peștera II
BT a ajuns la 800.000 de carduri de cumpărături Star și 50.000 de magazine partenere
BCR ajută tinerii să-și transforme ideile în proiecte reale
Clienții ING sunt sunați de bancă, în cazul tranzacțiilor suspecte de fraudă
ETF Energie Patria - Tradeville, cel mai performant fond de investiții din ultimul an
Depozit pentru firme cu retrageri înainte de termen, fără pierderea dobânzii
ING Bank devine partener strategic al Organizației Femeilor Antreprenor
Patria Bank consumă doar energie verde
BT Capital Partners (BTCP) anunță un număr record de investitori prin BT Pay