Bancile vor pregati noi produse de creditare pentru a mai reduce din impactul restrictiilor impuse de BNR, ce vor intra in vigoare din luna octombrie, a declarat, ieri, directorul Directiei Dezvoltare Servicii Retail din cadrul BCR, Sorin Mititelu. rnrnEl a precizat ca situatia actualã înregistratã de piata imobiliarã nu a afectat negativ vânzãrile Bãncii Comerciale Române (BCR) pe segmentul creditelor imobiliare, datoritã campaniei promotionale, derulatã în perioada mai-august.rnrn”Campania pe care am avut-o pe segmentul creditelor imobiliare în perioada mai-august ne-a adus vânzãri peste media pietei. Ca atare, situatia de pe piata imobiliarã nu a afectat vânzãrile bãncii în acest sens”, a afirmat Mititelu. Potrivit firmelor de consultantã imobiliarã, de la începutul anului, numãrul tranzactiilor imobiliare a scãzut semnificativ atât la locuintele vechi, care au înregistrat o usoarã ieftinire, cât si la cele noi.rnrnMititelu a arãtat cã împrumuturile imobiliare înregistreazã o crestere mai mare decât creditele de consum, dar acestea din urmã au cea mai mare pondere în totalul împrumuturilor acordate de bancã. “În ceea ce priveste creditele de consum, existã alt proces si tine mai degrabã de maturizarea pietei, deci nu mai poate fi vorba în continuare de aceleasi cresteri de pânã în prezent”, a spus Mititelu.
Nu există comentarii pentru această știre.
Stabilitatea pe termen lung a unei economii nu depinde doar de volumul brut al datoriei publice, ci mai ales de dinamica subtilă a diferențialului „r-g”, reprezentând diferența dintre costul real... detalii
La câteva zile după ce Consiliul Concurenței a amendat băncile pentru un presupus cartel în stabilirea indicelui ROBOR, BCR a postat pe Facebook următorul mesaj al șefului băncii, Sergiu Manea:... detalii
ARB respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței. Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii, conform unui comunicat al ARB: Băncile nu sunt vinovate și vor utiliza toate căile legale de atac pentru a anula decizia abuzivă, nefondată și injustă a Consiliului Concurenței care afectează pe nedrept reputația industriei bancare. Asociația Română a Băncilor (ARB) solicită public Consiliului Concurenței să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției fără dovezi și comunicarea publică care provoacă confuzie și așteptări nerealiste legate de următoarele aspecte: Specificarea reglementărilor încălcate În vederea clarificării aspectelor de fond ce fac obiectul acestei decizii, solicităm prezentarea elementelor de reglementare și de conduită concurențială ce au fost încălcate, cu precizarea și a mecanismelor prin care s-a produs distorsionarea pieței. Banca Națională a... detalii
Raportul Consiliului Concurenței privind amendarea băncilor pentru manipularea ROBOR prevede interzicerea băncilor de a mai calcula ROBOR și dobânzile la titlurile de stat în actuala formă, precum și modificarea regulilor... detalii
Decizia Consiliului Concurenței în cazul ROBOR nu are nicio fundamentare, acuză Banca Transilvania
Șeful Băncii Transilvania contestă amenda Consiliului Concurenței privind ROBOR: am acționat corect și legal
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb - de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru
Revolut ne momește cu 0 comisioane pentru investiții. Este aceasta o practică neloială prin informații înșelătoare? ANPC, ASF și Consiliul Concurenței spun că nu e treaba lor
Trei abuzuri ale IFN-urilor
Executarea silită pentru neplata unui credit poate începe doar după 6 luni de restanțe
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluție bancară pentru drumul României către zona euro
Dobânda „lejeră” de 5,55% la creditele Raiffeisen poate ajunge la 18%
BRD, singura dintre băncile importante care nu permite transferuri Ropay gratuite cu numărul de telefon
Băncile își exprimă convingerea că nu vor fi amendate de Consiliul Concurenței privind ROBOR