Un sondaj realizat de firma CBOS arată că 68% dintre polonezi se opun renunțării la zlot și adoptării monedei euro în timp ce doar 24% sunt în favoarea aderării la zona euro, transmite Reuters, citata de Agerpres.
Potrivit termenilor tratatului de aderare la Uniunea Europeană, Polonia este obligată să adere la zona euro la un moment dat. Cu toate acestea, Guvernul de la Varșovia nu a fixat o dată țintă la care ar urma să adere la euro, iar ministrul de Externe, Grzegorz Schetyna, a apreciat că acest lucru ar fi “prematur”.
“În perioada care a trecut după luna februarie 2013 procentul susținătorilor aderării Poloniei la zona euro a scăzut cu cinci puncte procentuale și în prezent este la unul din cele mai scăzute niveluri din istoria sondajelor noastre”, a informat joi CBOS într-un comunicat.
Sondajul CBOS mai arată că 64% dintre polonezi se așteaptă la o creștere a prețurilor dacă Polonia va adera la zona euro iar 42% se așteaptă la un curs de schimb nefavorabil euro-zlot. De asemenea, 27% dintre cei intervievați se tem că Polonia va pierde controlul asupra politicii sale monetare.
Analiștii intervievați luna trecută de Reuters au declarat că nu se așteaptă ca Polonia să adere la euro în cursul acestui deceniu, iar opoziția opiniei publice și obstacolele constituționale ar putea face ca Polonia să utilizeze zlotul și în cursul deceniului următor.
Calitatea de țară membră a zonei euro ar obliga Polonia să modifice Constituția, care prevede că zlotul este moneda națională. Însă, Guvernul de centru-dreapta al premierului Ewa Kopacz nu are majoritatea de două treimi necesară în Parlament pentru a amenda Constituția.
În România, guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, a declarat în luna august că România îndeplinește toate criteriile de aderare la euro, dar ținta convenită politic — 1 ianuarie 2019 — ar trebui cuprinsă într-o lege adoptată de Parlament.
Nu există comentarii pentru această știre.
Pe 23 septembrie 2025, revista Club Antreprenor lansează ediția a XXIII-a printr-o Gală specială organizată la Clubul Quantic, Șoseaua Grozăvești nr. 82, Sector 6, București, conform unui comunicat de presă, în care se... detalii
Răspunsul este: 5 milioane de euro. Cu atât au vândut site-ul G4media fondatorii săi, jurnaliștii Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, lui Radu Budeanu, proprietarul trustului de presă online Titluri Quality,... detalii
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard
BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT
In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese
Caz incredibil la BRD: angajatii s-au autodenuntat pentru ca dadeau mita functionarilor statului de la CNAS
Leumi Bank a fost cumparata de First Bank
Ministrul Finantelor spune ca s-a ajuns la un consens cu bancile privind taxa pe active: aceasta va fi modificata si nu va mai fi legata de ROBOR
Doi angati ai BRD au furat din banca 2 milioane de lei
Consiliul Concurentei actioneaza la comanda politica in cazul ROBOR
Seful PSD cere Guvernului sa ia masuri impotriva bancilor, acuzate ca fac profituri mari dar nu dau suficiente credite
Vodafone a pierdut 300.000 de clienti