Actiunile Erste Bank (EBS), cresteri spectaculoase la Bursa de Valori Bucuresti

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-05-06 09:06 Ultima actualizare: 2009-05-06 09:06

Acţiunile Erste Bank (EBS) au consemnat marţi a doua zi de creşteri spectaculoase la Bursa de Valori Bucureşti, cu un avans de 11,83%, în timp ce majoritatea titlurilor din piaţă au câştigat pe ansamblu peste 1%, pe o lichiditate sporită.rnrnCreşterea de marţi a cotaţiei acţiunilor Erste vine după ce analiştii de la mai multe case de brokeraj au anunţat luni că au ridicat preţul ţintă al titlurilor, după publicarea rezultatelor financiare ale Erste, în 30 aprilie, care s-au situat peste aşteptări. În şedinţa precedentă, acţiunile Erste Bank căştigaseră 7,41%.rnrnDe asemenea, acţiunile BRD SocGen (BRD) s-au apreciat, însă cu numai 0,68%, ajungând la cotaţia de 7,35 lei, în urma unor schimburi de 6,62 milioane lei. În schimb, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au pierdut 1,82%, până la 1,08 lei, pe o lichiditate de 1,11 milioane lei.rnrnTranzacţiile realizate marţi la Bursă au urcat lichiditatea pieţei de acţiuni la 33,35 milioane lei (8 milioane euro), cu o treime peste nivelul stabilit în ziua precedentă, de 24,6 milioane lei (5,87 milioane euro).rnrnIndicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 1,18%, până la 3.048,23 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 1,41%, până la 1.966,91 puncte.rnrnIndicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a pierdut 0,19%, până la 17.974,38 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 2,90%, ajungând la 6.185,09 puncte.rnrnLa nivelul sectorului SIF, acţiunile SIF Moldova (SIF2) au avut cea mai mare creştere, de 1,33%, la 0,76 lei, captând totodată cea mai mare lichiditate din piaţă, de 7,1 milioane lei. rnrnPreştul titlurilor SIF Oltenia (SIF5) a urcat la 0,905 lei, cu 1,12% peste nivelul de referinţă, în urma unor schimburi de 6,87 milioane lei, în timp ce acţiunile SIF Muntenia (SIF4) s-au scumpit cu 0,78%, la 0,65 lei, pe suportul unei lichidităţi de 2,15 milioane lei.rnrnÎn schimb, titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1) au pierdut 2,03%, ajungând la cotaţia de 0,965 lei, în urma unor tranzacţii de 1,74 milioane lei, urmate de acţiunile SIF Transilvania (SIF3), care au atras un rulaj de 1,38 milioane lei şi s-au depreciat cu 1,78%, la preţul de 0,442 lei.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: BURSA

Vista Bank cumpără brokerul Investimental

Vista Bank (Romania) S.A. a semnat un acord pentru achiziția a 100% din acțiunile Investimental S.A., societate de servicii de investiții financiare, conform unui comunicat al băncii, în care se... detalii

BT obține rating maxim pentru comunicarea cu investitorii în 2025

Banca Transilvania (BVB: TLV) a obținut rating VEKTOR maxim pentru comunicarea cu investitorii în 2025, în calitate de emitent de acțiuni, în urma evaluării Asociației Române pentru Relația cu Investitorii... detalii

CEC Bank ar putea fi listată la Bursă

Premierul Ilie Bolojan a declarat că Guvernul vrea să listeze la Bursă unele companii de stat, precum CEC Bank sau Aeroportul Otopeni. Ilie Bolojan: "Un element important este cel al... detalii

Banca Transilvania distribuie dividende în numerar în valoare de 0,642 lei pe acțiune

Banca Transilvania informeaza investitorii ca prin Hotararea Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania, adoptata in data de 24.09.2025, au fost decise urmatoarele: Consiliul de Administraie al Bancii Transilvania S.A. (denumita,... detalii