A noua banca incepe creditarea prin Programul Noua Casa: Banca Romaneasca

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2020-09-22 19:02 Ultima actualizare: 2020-09-22 19:02

Banca Romaneasca, detinuta de statul roman prin Eximbank, este a noua banca pregatita sa acorde credite imobiliare garantate de stat prin programul Noua Casa, fostul program Prima Casa, cu avans de 5% sau 15%, in functie de valoarea creditului, si cu dobanda de 2% plus IRCC, adica 4,41%, nivelul maxim impus de lege.

Toate celelalte opt banci au aceeasi dobanda standard, de 4,41%, variabila in functie de evolutia IRCC, care se schimba o data la trei luni, conform dobanzilor pietei interbancare.

Exceptia este CEC Bank, singura care acorda credite Noua Casa si cu o dobanda mai mica, respectiv cu o marja de 1,8%, celor care-si incaseaza veniturile intr-un cont al bancii (vezi aici detalii).

Nu doar dobanzile sunt mai mici la un credit Noua Casa decat la un credit imobiliar obisnuit, ci si comisioanele. Practic nicio banca nu impune comision pentru acordarea creditului, care la un credit imobiliar obisnuit poate sa ajunga si la 1.000 de lei.

La un credit Noua Casa nu exista nici alte tipuri de comisioane, precum cel de administrare a creditului.

Astfel, DAE la un credit Noua Casa este in jurul a 4,7%-4,8% (vezi foto), cu cel putin un punct sub DAE pentru un credit imobiliar clasic, unde cea mai mica dobanda, la CEC Bank, este de 5,58%. (vezi aici topul dobanzilor la creditele ipotecare)

Un alt avantaj al creditelor Noua Casa este avansul de doar 5% din pretul locuintei, comparativ cu minim 15% cat trebuie la un credit ipotecar obisnuit.

Conform noului program Noua Casa, valoarea maxima a unui credit, pentru achizitia oricarui tip de apartament, nou sau vechi, creste de la 56.000 de euro la 66.500 de euro, iar avansul ramane 5% din valoarea locuintei, ceea ce inseamna ca valoarea maxima a acesteia este 70.000 de euro.

In cazul cumpararii de locuinte noi, construite in urma cu cel mult 5 ani, creditul poate fi si mai mare, intre 59.501 de euro si 119.000 EUR, insa avansul in acest caz este, si el, mai ridicat, de minim 15% din valoarea locuintei.

Avansul acopera diferenta dintre pretul de achizitie rezultat din antecontractul de vanzare-cumparare si finantarea garantata.

Conform informatiilor publicate de Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), exista 13 banci partenere ale noului program Noua Casa, insa patru banci (Unicredit, Garanti BBVA, First Bank si Intesa Sanpaolo Bank) inca nu au anuntat ca acorda astfel de credite.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Românii din străinătate pot să-și deschidă cont la Banca Transilvania cu pașaportul

Românii din diaspora pot deveni clienți ai Băncii Transilvania inclusiv folosind  pașaportul emis pentru persoanele cu domiciliul în străinătate. Până acum, deschiderea de cont era posibilă doar prin identificarea cu... detalii

CEC Bank acordă credite de nevoi personale cu dobândă mai mică, dacă încasezi salariul la bancă

CEC Bank acordă credite de nevoi personale cu dobândă mai mică celor care-și încasează salariul într-un cont al băcii. În această situație, dobânda creditului este 6,99% pe an, cu 1,5... detalii

Depozit la pachet cu fond de investiții, în Home Bank

Depozit la pachet cu un fond de investiții este un nou produs original, tip economisire-investiție, lansat de ING Bank prin aplicația Home Bank. Concret, jumătate din bani sunt plasați într-un... detalii

Aplicația George BCR funcționează cu versiuni de Android minim 10 și iOS minim 17.7

"De ce aplicatia George spune ca nu mai este disponibila cu telefonul meu? Aplicatia nu mai apare pe magazin play si imi da eroarea de necesitare unei actualizari software.", întreabă... detalii