Oficiali guvernamentali din Marea Britanie se află în discuţii pentru salvarea de la faliment a băncii ipotecare Bradford & Bingley (B&B), cea mai vehiculată opţiune fiind naţionalizarea, relatează Reuters.rnrnO declaraţie oficială cu privire la viitorul acesteia va fi publicată duminică sau luni. rnrnCele mai importante date despre banca ipotecară sunt: rnrn- O fostă societate de construcţii formată în 1964 prin fuziunea Bradford Equitable Building Society cu Bingley Building Society. Ambele au fost fondate în 1851 pentru ajutorarea locuitorilor din oraşele industriale din nordul Angliei. rnrn- B&B şi-a schimbat statutul în 2000 şi a fost listată la bursă în luna decembrie a aceluiaşi an. Aproximtiv 40% din acţiunile sale încă sunt deţinute de mici investitori. rnrn- În ultimii ani, B&B s-a transformat în bană ipotecară, cea mai mare din Anglia de tipul buy-to-let, segment al creditelor ipotecare pentru cumpărarea de locuinţe în scopul închirierii. De asemenea, banca furnizează ipoteci self-cert, sau împrumuturi pentru liber profesionişti, persoane cu mai multe locuri de muncă şi credite “pentru toată viaţa”.rnrn- B&B are 197 de sucursale şi 140 de agenţii. rnrn- Banca are aproximativ 2 milioane de clienţi pe segmentul creditelor ipotecare şi 1 milion de deţinători de depozite. Are canale alternative de distribuţie prin linii telefonice şi pagini de internet, iar serviciile sale sunt vândute, de asemenea, prin intermediari şi al brokeri, sub marca Mortgage Express. rnrn- B&B are aproximativ 3.200 de angajaţi. rnrn- Sediul central al băncii se află în Bingley, West Yorkshire (nordul Angliei). rnrn- B&B are aproape 1 milion de acţionari. rnrn- Pălăria “melon” ce reprezintă logo-ul băncii este purtată de o femeie îmbrăcată într-un costum verde, în ultima sa campanie publicitară. rnrn- În martie 2006, B&B a atins cea mai mare valoare de piaţă a sa, de 3,3 miliarde lire sterline. Acţiunile sale s-au depreciat însă cu 93% de la începutul acestui an şi au închis şedinţa bursieră de vineri la 0,20 lire sterline/acţiune, la care valoarea de piaţă a băncii la mai puţin de 300 milioane lire sterline. rnrn- Problemele financiare ale băncii s-au agravat în mai, când a fost anunţat un plan pentru o emisiune de titluri de 300 milioane lire sterline, la numai o lună după ce anunţa că nu are nevoie de aşa ceva. B&B preciza, la acea vreme, că aşteptase ca pieţele să se stabilizeze înainte de a face emisiunea de titluri, la un preţ foarte scăzut de altfel. rnrn- B&B a strâns până la urmă 400 de milioane de lire sterline din emisiunea de titluri, în august. Însă emisiunea s-a dovedit un fiasco după ce acţiunile sale s-au prăbuşit la bursă, iar băncile britanice HSBC, Royal Bank of Scotland, Barclays, Lloyds TSB şi HBOS, precum şi cea spaniolă Santander au rămas cu mai mult de o cincime din capitalul B&B, după ce au intervenit pentru ajutorarea acesteia. rnrn- Directorul executiv al băncii, Richard Pym, 58 de ani, este fostul director excutiv al Alliance & Leicester. Pym a fost numit în funcţie în august, după demisia lui Steven Crawshaw, din cauza unor probleme de sănătate. rnrn- Rod Kent, 60 de ani, este preşedintele băncii din 2002. Anterior, Kent ocupase aceeaşi funcţie la Close Brothers. rnrn- B&B a avut pierderi de 27 milioane lire sterline în prima jumătate a anului 2008, afectat de deprecieri de active şi pierderi din investiţii în valoare de 155 milioane lire sterline, precum şi de o creştere a creditelor neperformante. Pentru 2007, banca afişa un profit de 126 milioane lire sterline, nivel la jumătate faţă de cel din 2006, de 247 milioane lire.rnrn- Banca a anunţat, săptămâna trecută, că va concedia 370 de persoane, o dată cu închiderea unui centru de procesare a ipotecilor, şi a precizat că a vândut toate derivatele legate de credite ipotecare problematice. Cu o zi înaintea anunţului, B&B a renegociat cu grupul financiar GMAC-RFC pentru a finaliza mai devreme un contract prin care B&B achiziţiona împrumuturi ale GMAC. Însă B&B va trebui să cumpere în continuare împrumuturi în valoare de 500 milioane lire sterline în al patrulea trimestru şi până la 250 milioane lire sterline în primul trimestru din 2009. Acţiunea făcea parte dintre-un nou plan strategic al lui Pym. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii