Presedintele executiv al RBS, Stephen Hester: Criza din Europa va mai dura ani buni

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2012-06-20 16:01 Ultima actualizare: 2012-06-20 16:01

Directorul general al Royal Bank of Scotland, Stephen Hester, crede că găsirea unei soluţii pentru criza din Europa ar mai putea dura ani buni, iar economiile din sudul zonei euro trebuie să se reformeze şi să-şi recâştige competitivitatea.rnrn”În discuţie este capacitatea unor state din Europa, în special din Sud, să devină mai competitive. Între timp, vorbim despre diverse petice pentru a câştiga timp, până când efectele reformelor se vor face simţite”, a declarat Hester la Hong Kong, într-un interviu acordat Bloomberg Television.rnrnLiderii statelor G20, cele mai mari economii ale lumii, au cerut Europei, la summit-ul de luni şi marţi din Mexic, să se mobilizeze pentru a depăşi criza şi a preveni noi efecte negative în economia mondială.rnrnDeşi alegerile de duminică din Grecia par să fi rezultat într-o coaliţie de guvernare “pro-euro”, care va respecta măsurile de austeritate convenite cu creditorii externi ai ţării şi va menţine statul în zona euro, costurile de finanţare a Spaniei pe 10 ani au continuat să crească în această săptămână.rnrnAcţiunile grupului bancar britanic RBS, controlat de stat, s-au prăbuşit cu 37% în ultimul an, turbulenţele provocate de criza euro dovedindu-se mai puternice decât măsurile implementate de Hester pentru reducerea datoriilor, scăderea cheltuielilor inclusiv prin concedieri şi relaxarea profilului de risc al instituţiei prin vânzări de active.rnrnHester a preluat conducerea RBS în noiembrie 2008, după ce banca a fost salvată de la colaps prin intervenţia guvernului britanic, devenit astfel acţionar majoritar. El consideră că statul nu ar trebui să vândă acum acţiunile pe care le deţine la bancă, deoarece momentul este inoportun şi preţul la bursă este foarte scăzut.rnrn”Vor să vândă. Trebuie să aştepte până când va trece criza, până când economiile vor începe din nou să crească”, a afirmat el.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Opinie

Scrisoare deschisă a sectorului financiar-bancar privind cazul ROBOR

Bogdan Neacsu, președinte la Asociația Română a Băncilor și Sergiu Manea, președinte la Federația Patronală a Serviciilor Financiare din România, au transmis o scrisoare deschisă privind cazul ROBOR: Scrisoare deschisă din partea sectorului financiar-bancar din România Stimați reprezentanți ai autorităților publice din România, Stimați lideri de opinie, Am luat act, cu indignare profundă față de un abuz inexplicabil, de comunicările Consiliului Concurenței privind adoptarea unei decizii referitoare la o presupusă manipulare a ROBOR de către participanții la piață.  Transmitem pe această cale faptul că sectorul financiar-bancar din România respinge ferm acuzațiile privind presupusa manipulare a ROBOR și avertizează că aceste comunicări ale Consiliului Concurenței cu privire la adoptarea unei decizii de sancționare a participanților la piață - cu atât mai mult cu cât lipsește orice argumentare a faptelor săvârșite sau a normelor legale încălcate -... detalii

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

Stabilitatea pe termen lung a unei economii nu depinde doar de volumul brut al datoriei publice, ci mai ales de dinamica subtilă a diferențialului „r-g”, reprezentând diferența dintre costul real... detalii

Efectul deciziei Consiliul Concurenței privind ROBOR: unii cred că ratele la credite au crescut din cauza băncilor

La câteva zile după ce Consiliul Concurenței a amendat băncile pentru un presupus cartel în stabilirea indicelui ROBOR, BCR a postat pe Facebook următorul mesaj al șefului băncii, Sergiu Manea:... detalii

ARB, despre cazul ROBOR: asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă

ARB respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței. Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii, conform unui comunicat al ARB: Băncile nu sunt vinovate și vor utiliza toate căile legale de atac pentru a anula decizia abuzivă, nefondată și injustă a Consiliului Concurenței care afectează pe nedrept reputația industriei bancare.  Asociația Română a Băncilor (ARB) solicită public Consiliului Concurenței să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției fără dovezi și comunicarea publică care provoacă confuzie și așteptări nerealiste legate de următoarele aspecte: Specificarea reglementărilor încălcate În vederea clarificării aspectelor de fond ce fac obiectul acestei decizii, solicităm prezentarea elementelor de reglementare și de conduită concurențială ce au fost încălcate, cu precizarea și a mecanismelor prin care s-a produs distorsionarea pieței. Banca Națională a... detalii