Banca Europeana de Investitii (BEI) acorda BCR 50 milioane euro pentru finantarea IMM-urilor

Autor:

Bancherul.ro
2012-05-24 16:56

Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Comercială Română S.A. (BCR) au semnat astazi un acord de creditare de 50 milioane euro, pentru finanţarea proiectelor care urmează a fi derulate de către întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), companiile cu o capitalizare de piaţă medie şi entităţile publice din România, au anuntat cele doua banci intr-un comunicat.rnrnÎmprumutul BEI va fi utilizat pentru co-finanţarea proiectelor care contribuie la dezvoltarea regională şi la productivitatea IMM-urilor şi a companiilor cu o capitalizare de piaţă medie din sectorul industrial şi cel al serviciilor în România. Investiţiile IMM-urilor, care vizează eficienţa energetică, vor primi, totodată, asistenţă sub formă de grant-uri din partea Comisiei Europene (CE), în baza Oportunităţii privind Facilitatea de Finanţare a IMM-urilor pentru Eficienţă Energetică, care prevede cooperarea între BEI şi CE, în vederea reducerii emisiilor de CO2 în construcţii şi industrie. rn rnDl. Plutarchos Sakellaris, Vice-preşedintele BEI responsabil pentru România, a declarat: “Fondurile BEI vor îmbunătăţi accesul la finanţarea pe termen lung acordată IMM-urilor, companiilor cu o capitalizare de piaţă medie şi municipalităţilor. Aceasta va contribui la întărirea competitivităţii în România, deoarece aceste companii formează coloana vertebrală a economiei ţării şi vor crea un număr semnificativ de locuri de muncă, în special oportunităţi noi de angajare, generând, totodată, un procent substanţial din PIB”. rnrnAcest împrumut se înscrie în priorităţile BEI care vizează sprijinirea IMM-urilor europene pentru diminuarea efectelor crizei financiare. În acest scop, BEI îşi uneşte forţele cu instituţii financiare puternice, precum BCR, care cunosc piaţa locală şi au printre clienţi IMM-uri, companii cu o capitalizare de piaţă medie şi entităţi publice. Împrumutul va contribui la succesul cooperării dintre BEI şi BCR. Banca a mai acordat, anterior, Băncii Comerciale Române, două linii de credit, pentru a sprijini în mod indirect proiecte IMM de mai mică anvergură. rn rnDl. Wolfgang Schoiswohl, Vice-preşedintele Corporate Banking BCR, a declarat: “Acordul BCR cu BEI se transformă în împrumuturi pentru economia reală. Din sursele BEI, BCR a finanţat companii din sectoare precum agricultură, producţie, turism sau transporturi. Alături de BEI, BCR furnizează finanţare accesibilă pentru a sprijini investiţiile, sporirea productivităţii şi crearea de locuri de muncă într-un mediu economic dificil. Cooperarea noastră de succes sprijină, totodată, absorbirea fondurilor acordate României de către Uniunea Europeana, având în vedere că mai mult de 75% din fondurile BEI sunt alocate pentru proiecte dezvoltate cu finanţare UE”.rnrnDin 2000, BCR a fost implicat în sprijinirea IMM-urilor, pentru dezvoltarea unor proiecte viabile prin scheme competitive de finanţare, împreună cu parteneri internaţionali. BCR a finanţat până în prezent peste 10.000 de astfel de proiecte, pentru care valoarea co-finanţării trece de 1 miliard de euro. rnrnContextrnrnBanca Europeană de Investiţii este o instituţie din Uniunea Europeană care oferă servicii de creditare de lungă durată şi este deţinută de statele membre ale Uniunii Europene. Banca oferă finanţare pe termen lung pentru investiţii solide, spre a contribui la obiectivele politicii Uniunii Europene, se fac. rnrnBCR membră a Erste Group, oferă o gama completă de servicii financiare, printr-o reţea de 48 de centre de afaceri corporate şi 668 de sucursale şi agenţii retail. BCR este banca numărul 1 în România din punct de vedere al activelor (cu o valoarea de peste 17 milioane euro), banca numărul 1 conform numărului de clienţi şi banca numărul 1 pentru segmentele de creditare si economisire.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

BCR și-a sporit creditele de consum cu 41%

BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii

ING se află printre cele 5 bănci prin care poți face transferuri instant cu cod QR

Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii

BCR devine a cincea banca prin care poti face transferuri instant cu cod QR

BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii

BNR modifică regulamentul privind raportarea datornicilor la CRC

Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii