România ar putea sã aibã mai mult de câstigat decât de pierdut din criza financiarã internationalã, în conditiile în care aceasta ar contribui la temperarea ritmului de crestere a creditãrii si la restrângerea deficitului de cont curent, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isãrescu.rnrn”Sunt tentat sã afirm cã impactul crizei financiare internationale asupra economiei românesti a fost mai degrabã unul pozitiv. În cazul în care criza persistã, riscul ar fi sã se tempereze prea mult cresterea economicã, însã, din ce am vãzut pânã acum, nu sunt semne de încetinire”, a spus Isãrescu, la Forumul Financiar Central si Est-European.rnrnGuvernatorul a precizat cã principalii factori pe care îi urmãreste sunt calitatea portofoliului bãncilor – care au fost tentate pânã în prezent sã dea mai usor credite, având în vedere excesul de lichiditate – si sustenabilitatea cresterii economice, care a fost stimulatã prea mult de majorarea cererii si nu de avansul productivitãtii.rnrnCriza financiarã la nivel mondial a început în august 2007 si a fost generatã de criza creditelor ipotecare cu risc ridicat (subprime) din Statele Unite. Efectul principal al crizei a fost reducerea accesului la lichiditãti, ca urmare a lipsei de informatii asupra expunerilor jucãtorilor pe active perdante. rnrnMulte bãnci mari, mai ales din Statele Unite si Europa, au afisat, de altfel, deprecieri masive de active dupã debutul crizei. rnrnÎn ciuda crizei financiare la nivel mondial si a scumpirii creditului în lei, dupã majorarea cu 2,75 puncte procentuale a dobânzii de politicã monetarã a BNR, creditul neguvernamental a continuat sã creascã într-un ritm sustinut în România, cu rate anuale de peste 60% în primele luni ale acestui an, potrivit statisticilor bãncii centrale.rnrnSperante, dar nu optimism, în privinta atingerii tintei de inflatie rnrnIsãrescu a spus cã sperã ca, în conditiile în care nu apar presiuni suplimentare dinspre cresterea salariilor, inflatia sã se tempereze spre 6% la sfârsitul acestui an si sã reintre în coridorul tintit de BNR pânã la finalul lui 2009.rnrn”Nu sunt optimist în privinta inflatiei, dar cred cã avem în continuare sanse de temperare pânã la 6% la sfârsitul anului si, dacã presiunile pe partea de salarii nu se accentueazã, inflatia ar trebui sã revinã în coridorul tintit în 2009″, a declarat Isãrescu.rnrnÎn ultimul raport trimestrial asupra inflatiei, prezentat la începutul lunii mai, BNR si-a revizuit în usoarã urcare prognoza de inflatie pentru finalul acestui an, de la 5,9% la 6%, în conditiile în care si-a fixat o tintã de inflatie de 3,8% plus sau minus 1% pentru decembrie 2008. rnrnPentru sfârsitul lui 2009, BNR a anuntat o tintã de inflatie de 3,5%, încadratã într-un culoar de plus/minus 1%.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Raiffeisen Bank își face incorect reclamă la credite cu „dobândă de la 5,55%”, dar fără să arate până la cât ar putea crește dobânda. Dobânda din reclamă este valabilă doar... detalii
Creditele noi în lei acordate de bănci populației în primele două luni din 2026 au însumat 15,8 miliarde lei, aproape la fel ca în aceeași perioadă a anului precedent, când... detalii
Pentru că atunci când cineva îți oferă ceva gratis, trebuie să te uiți cât te costă, să vedem cât trebuie să plătim pentru un pachet de cont curent pe firmă... detalii
„Libra m-a informat greșit și am plătit un comision enorm la retragerea banilor dintr-un depozit în USD (dolari). Ce e de făcut”, întreabă un cititor, la Reclamații Bănci. Dacă fac... detalii
Magazinele nu mai sunt obligate să dețină POS-uri
Supraîndatorarea cu credite online de la IFN-uri: "ANPC mi-a spus că plângerea e neîntemeiată, BNR că nu e de competența lor"
Dobânda la cardul de credit AXI Card se ascunde ca Aleodor Împărat
Google AI ne dă informații false nu din greșeală, ci din prostie
Pentru cumpărăturile cu un card de credit poți plăti o dobândă și de 40%
Studiu de impact al plafonării comisioanelor la credite
Avea 8 credite și rate de 80% din salariu, dar un IFN i-a aprobat încă un împrumut
Cât costă un cont bancar cu zero comisioane?
Unicredit majorează comisioanele la conturi și carduri, introduce noi taxe la ghișeu (actualizat cu răspunsul băncii)
Ce drepturi am, dacă nu pot plăti rata la bancă?