Contul curent al balantei de plati a inregistrat un deficit de 3795 milioane euro, in scadere cu 10,8 la suta

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2011-11-15 17:22 Ultima actualizare: 2011-11-15 17:22

În perioada ianuarie-septembrie 2011 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 3795 milioane euro, în scădere cu 10,8 la sută faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, datorită reducerii deficitului balanţei comerciale cu 13,2 la sută şi majorării excedentului transferurilor curente cu 8,7 la sută (pe seama transferurilor nete ale administraţiei publice), anunta BNR intr-un comunicat.rnrnDeficitul contului curent în perioada ianuarie-septembrie 2011 a fost finanţat în proporţie de 31,0 la sută prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au înregistrat 1175 milioane euro (în scădere cu 54,1 la sută faţă de perioada ianuarie-septembrie 2010), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 943 milioane euro, iar creditele intra-grup2 232 milioane euro. rnDatoria externă pe termen mediu şi lung a fost 75292 milioane euro la 30 septembrie 2011 (76,9 la sută din total datorie externă), în creştere cu 3,3 la sută faţă de 31 decembrie 2010. rnrnDatoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 septembrie 2011 nivelul de 22642 milioane euro (23,1 la sută din total datorie externă), mai mare cu 15,8 la sută faţă de 31 decembrie 2010.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Noutati BNR

Creditele vor putea fi garantate și cu titluri de stat

Creditele acordate de bănci și IFN-uri vor putea fi garantate și cu titluri de stat, conform unui proiect de regulament publicat de Banca Națională a României (BNR) pentru modificarea și... detalii

Prognoza de inflație a BNR: 6,1% la finalul lui 2026 și 3,4% în 2027

Rata anuală a inflației IPC este proiectată la 6,1 la sută la sfârșitul anului 2026 și la 3,4 la sută la finele anului 2027, niveluri superioare cu 0,6 și, respectiv,... detalii

BNR: inflația va scădea substanțial în perioada iulie-septembrie

Banca Națională a României (BNR) a menținut la 6,5% dobânda de politică monetară, conform așteptărilor, conform unui comunicat al băncii centrale: Potrivit prognozei din Raportul BNR privind inflația, rata anuală... detalii

Băncile sunt pregătite pentru atacuri cibernetice, spune BNR

Băncile sunt pregătite să activeze planurile de continuitate a activității și procedurile de gestionare a crizelor în cazul unor atacuri cibernetice, anunță Banca Națională a României (BNR) într-un comunicat: BNR... detalii