Fondul Proprietatea va fi listat la Bursa cel mai devreme la jumatatea anului viitor

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2008-04-23 16:45 Ultima actualizare: 2008-04-23 16:45

Oficialii Fondului Proprietatea au avansat miercuri, la o conferintã de presã, un nou termen pentru listarea celui mai mare fond din România la Bursã, vorbind sedpre finalul primei jumãtãti a anului viitor, cu circa sase luni mai târziu decât termenele “realiste” vehiculate anterior.rnrnAstfel, orizontul de timp pentru alegerea administratorului Fondului Proprietate este de 9-12 luni, iar contractul cu administratorul nu va fi semnat înainte de douã luni de la desemnarea acestuia, a declarat miercuri presedintele comisiei pentru alegerea administratorului de fond, Sebastian Vlãdescu.rnrnPe 20 martie, Vosganian precizase cã Fondul Proprietatea va fi listat la Bursã la douã luni dupã alegerea administratorului.rnrn”Listarea Fondului Proprietatea la Bursã trebuie sã o facã un manager de fond. Fondul Proprietatea este una din cele mai importante companii, iar selectia administratorului de fond este procesul cem mai important în activitatea Fondului”, a declarat presedintele consiliului de supraveghere al Fondului, Giovanni Ravasio.rnrnDe altfel, oficialii prezenti, miercuri, la conferinta de presã a Fondului Proprietatea au dat ca termen “optimist” perntru listare sfârsitul primului semestru al anului viitor, dupã ce, anterior, responsabilii din fond vorbeau de sfârsitul acestui an sau începutul lui 2009 ca termen “realist” pentru intrare la cota Bursei.rnrn”Avem o institutie si sperãm sã devinã pânã la jumãtatea lui 2009 o companie solidã”, a spus Sebastian Vlãdescu, presedintele comisiei pentru alegerea administratorului de fond. “Am angajat un avocat englez care sã ne ajute în alegerea administratorului de fond”, a adãugat el.rnrnNoul presedinte al consiliului de supraveghere al Fondului Proprietatea are însã ambitia sã listeze Fondul pânã cel târziu în iunie 2009.rnrn”Nu am analizat pânã în prezent nicio variantã pentru listarea Fondului Proprietatea la Bursã, însã ambitia mea este sã listãm Fondul Proprietatea în primul semestru din 2009″, a spus Ravasio.rnrnComisia care se ocupã de selectia administratorului mai are încã multe etape de parcurs pânã când va stabili cui va da pe mânã administrarea celui mai mare find de investitii din România, cu un capital social de aproape 4 miliarde euro.rnrn”Comisia a început activitatea, iar în prezent analizeazã documentele care tin de existenta fondului si de structura capitalului social. Urmeazã ca, în douã sãptãmâni, sã stabilim modul de functionare a comisiei si locatia unde îsi va desfãsura activitatea”, a precizat Vlãdescu.rnrnDe administrarea Fondului Proprietatea sunt interesate 37 de companii internationale, iar fostul presedinte al consiliului de supraveghere, Emanoil Negut, estimase anterior cã societatea care va administra Fondul va fi selectatã pânã la sfârsitul lunii octombrie.rnrn”Comisia pentru alegerea administratorului Fondului Proprietatea ar putea sã înceapã lucrul în plin cel mai devreme în jurul datei de 15 mai 2008, când sperãm sã definitivãm si numirea consultantului financiar”, a spus Vlãdescu, avansând primele termene.rnrn”Sperãm ca, la începutul lunii august, sã avem pregãtit caietul de sarcini pentru alegerea administratorului, însã acest termen poate fi extins. Cel târziu în septembrie va începe procesul de angajare a administratorului de fond”, a adãugat el.rnrnCaietul de sarcini pentru desemnarea administratorului de fond va fi discutat si cu membrii consiliului de supraveghere al Fondului Proprietatea, potrivit presedintelui comisiei de selectie a administratorului.rnrn”Vom face o grilã pentru alegerea administratorului, în care sã nu intre decât cei foarte buni pe piatã. Perioada de valabilitate a contractului cu viitorul administrator de Fond nu este încã stabilitã si trebuie sã gãsim o solutie în care sã existe o definire clarã a relatiei dintre boardul FP si AGA”, a mai Vlãdescu.rnrnDin comisia pentru alegerea administratorului de fond fac parte fostul ministru al finantelor, Sebastian Vlãdescu, directorul general al Directiei de Supraveghere Bancarã din BNR, Nicolae Cintezã, secretarul de stat din Ministerul Economiei si Finantelor, Cãtãlin Doicã, avocatul Ioana Crenguta Leaua si Bogdan Alexandrul Drãgoi, director general al Directiei Economice din Primãria Capitalei.rnrnFondul Proprietatea, creat în 2005 ca solutie pentru despãgubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist cãrora nu li se mai pot restitui în naturã averile confiscate, are un capital social de 14,2 miliarde lei (circa 4 miliarde euro). rnrnÎn prezent, Fondul Proprietatea are detineri la 88 de companii, din care cele mai multe sunt din sectorul energetic. rnrnDin 28 ianuarie, actionarii Fondului Proprietatea îsi pot vinde participatiile în mod direct, fãrã a mai trebui sã astepte listarea la bursã, în baza unei hotãrâri de guvern care a modificat actul constitutiv al Fondului Proprietatea. Pânã la listarea Fondului la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), fostii proprietari pot opta pentru încasarea în numerar a cel mult 500.000 lei din sumele cuvenite. rnrnPlanurile guvernului prevãd listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucuresti si la o bursã internationalã, din Londra sau New York. rnrn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: BURSA

Vista Bank cumpără brokerul Investimental

Vista Bank (Romania) S.A. a semnat un acord pentru achiziția a 100% din acțiunile Investimental S.A., societate de servicii de investiții financiare, conform unui comunicat al băncii, în care se... detalii

BT obține rating maxim pentru comunicarea cu investitorii în 2025

Banca Transilvania (BVB: TLV) a obținut rating VEKTOR maxim pentru comunicarea cu investitorii în 2025, în calitate de emitent de acțiuni, în urma evaluării Asociației Române pentru Relația cu Investitorii... detalii

CEC Bank ar putea fi listată la Bursă

Premierul Ilie Bolojan a declarat că Guvernul vrea să listeze la Bursă unele companii de stat, precum CEC Bank sau Aeroportul Otopeni. Ilie Bolojan: "Un element important este cel al... detalii

Banca Transilvania distribuie dividende în numerar în valoare de 0,642 lei pe acțiune

Banca Transilvania informeaza investitorii ca prin Hotararea Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania, adoptata in data de 24.09.2025, au fost decise urmatoarele: Consiliul de Administraie al Bancii Transilvania S.A. (denumita,... detalii