Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut în septembrie 2025 cu 0,5% față de luna anterioară însă a crescut cu 1,3% după ajustarea cu numărul de zile lucrătoare și sezonalitatea, potrivit datelor comunicate de INS.
După revenirea timidă din iulie, prilejuită de cumpărăturile efectuate înaintea majorării TVA, indicatorul lunar a intrat pe minus și a rămas acolo.
Comparativ cu septembrie 2024, s-a înregistrat o diminuare de -2% pe seria brută și de -1,9% în termeni ajustați cu sezonalitatea. Situația reflectă creșterea inflației spre pragul de 10% în contextul menținerii veniturilor din pensii și salarii.
Cumulat de la începutul anului, avansul din comerț s-a redus la 1,6% brut, respectiv 2,2 ajustat, pe o traiectorie de scădere începută în noiembrie 2024.
Revenirea pe trendul anterior a cifrei cumulate de afaceri din comerț după mijloculanului curent a trimis valoarea urmărită de statistica oficială la doar o cincime din cea exacerbată în perioada electorală, pe contrasens cu evoluția tot mai slabă a economiei. A urmat, previzibil în raport cu creșterea datoriei publice, limitarea salariilor din sectorul bugetar și neindexarea pensiilor.
Datele INS indicau deja pentru luna august (cu sume încasate în septembrie) o scădere anuală de -5% a puterii de cumpărare în termeni reali a salariului mediu, în timp ce pensia reală a basculat brusc de la un avans de +12% (majorare nominală de 23% în termeni august 2025/august 2024) la -8% în septembrie 2025, prin efect de bază.
De reținut scăderea semnificativă consemnată față de luna anterioară la produse alimentare, băuturi și tutun (-6,7% brut, chiar dacă +0,3% ajustat), în timp ce produsele nealimentare (+4,1% brut, deși numai +1% ajustat) și segmentul de carburanți (+0,3% brut și +1,5% ajustat) au rămas pe plus în ambele variante de calcul.
Față de aceeași lună din 2024, s-au înregistrat scăderi importante la produsele alimentare (-5% brut și -4,4% ajustat sezonier) și la produsele nealimentare (-0,9% atât brut cât și ajustat la sezonalitate), în timp ce la carburanți s-a consemnat un avans marginal (+0,7%), amplificat de șapte ori (+4,9%) după prelucrarea cu sezonalitatea.

Una peste alta, evoluția consumului a fost în creștere pronunțată până la finele T3 2024, cu pragul de 10% păstrat și în octombrie (+10,6%), în contextul majorării pe fond electoral a salariului minim net pe economie și recalcularea (discutabilă) a pensiilor.
Scăderea ulterioară a venit pe fondul necesității de ajustare fiscală, ce a blocat indexările pe 2025, și a unui rezultat economic sub așteptări.
Ajustarea ritmului de creștere din comerț va continua, în contextul rezultatelor slabe din prima jumătate a lui 2025 (doar +0,3% avans PIB, cu valoarea adăugată brută în scădere) și a creșterii datoriei externe la 57,2% din PIB (cele mai recente date oficiale sunt din luna iunie).
Ușoara revenire economică avută în vedere pentru partea a doua a anului rămâne să fie confirmată iar scăderea veniturilor reale se va traduce în diminuarea comerțul cu amănuntul.
Nu există comentarii pentru această știre.
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut în septembrie 2025 cu 0,5% față de luna anterioară însă a crescut cu 1,3% după ajustarea cu... detalii
Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a crescut în septembrie 2025 cu 0,87% față de luna precedentă, potrivit datelor comunicate de INS. După ce intrase pe o traiectorie de scădere și... detalii
România a avut în 2024 cel mai mare deficit public dintre statele membre UE, potrivit datelor certificate de Eurostat. Calculul pe contabilitate ESA, ce asigură comparabilitatea între țări, a dat... detalii
Institutul Național de Statistică a păstrat avansul PIB în prima jumătate din 2025 față de aceeași perioadă din 2024 la numai +0,3% în termeni reali, deși varianta ajustată sezonier a... detalii
România, pe podiumul creșterilor lunare de prețuri în UE
Deficitul contului curent, în creștere cu doar 4%
Distrugerea creativă și tehnologia au câștigat Premiul Nobel
România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2025
Prețurile industriale - creșterea anuală a continuat, în pofida ajustării lunare
-4,54% din PIB, deficit bugetar pe primele 8 luni
Producția industrială, -1,3% pe primele șapte luni ale anului
Deficitul contului curent, +17% pe primele șapte luni ale anului
Majorarea TVA a urcat inflația anuală la 9,85%
Prețurile industriale, majorate semnificativ de costul energiei