Patria Credit IFN, parte a Patria Bank Group și cea mai veche instituție financiară nebancară din România, dedicată finanțării agricultorilor și micilor afaceri, lansează o campanie de refinanțare fără comision de acordare, disponibilă atât în lei, cât și în euro, dedicată exclusiv creditelor de peste 250.000 lei sau peste 50.000 euro, conform unui comunicat al băncii, în care se adaugă:
Campania este valabilă până la 31.12.2025 și răspunde cererii tot mai mari din partea fermierilor și antreprenorilor, din mediul rural și urban mic, care au ajuns la un nou nivel de dezvoltare și au nevoie de resurse pentru investiții importante în utilaje, echipamente sau extinderea activității.
Clienții care aleg refinanțarea de la Patria Credit beneficiază de:
Noua ofertă de la Patria Credit este disponibilă pentru clienții existenți și noi, în condiții flexibile și transparente, țînând cont de particularitățile fiecărei afaceri și de resursele pe care aceștia le pot pune la dispoziție pentru susținerea proiectelor lor.

„Agricultorii și micii antreprenori din România cresc și se dezvoltă, iar Patria Credit rămâne partenerul lor de încredere. Prin această campanie de refinanțare dedicată creditelor mari – peste 250.000 lei sau 50.000 euro – le oferim posibilitatea de a-și reorganiza datoriile și de a-și optimiza costurile, în timp ce obțin o predictibilitate mai mare pentru viitor. Este o ocazie importantă de a-și consolida poziția pe piață și de a-și continua dezvoltarea”, a declarat Raluca Andreica, CEO Patria Credit.
Creditul de refinanțare, alături de întregul portofoliu de produse Patria Credit este disponibil în agențiile din cele 25 de județe, în care instituția financiară este prezentă.
Despre Patria Credit IFN
Patria Credit IFN SA este o instituție financiară nebancară (IFN) care susține eforturile antreprenorilor din mediul rural și urbanul mic, precum și impactul lor pozitiv asupra comunităților acestora. Specializată în finanțarea agricultorilor, Patria Credit este membră a HYPERLINK “http://www.european-microfinance.org/”European Microfinance Network (EMN) şi Microfinance Centre (MFC) și prima instituție financiară nebancară dedicată microfinanțării din România, cu aproape 20 de ani de experiență și mai bine de 18.000 de clienți finanțați.
Istoria Patria Credit a început în 1996, inițial ca program al organizației World Vision, evoluând ulterior în fundație și apoi în IFN. În prezent, activitatea Patria Credit IFN este recunoscută de Codul European de Bună Conduită inițiat de Direcția pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune din cadrul Comisiei Europene, pentru calitatea și impactul activității de microfinanțare realizate în România.
Parte a Patria Bank Group, Patria Credit IFN se implică în proiecte de susținere a agriculturii, de dezvoltare a spațiului rural și de relansare a educației agricole, precum Crescătoria de afaceri, Mândru să fiu fermier (alături de Fundația World Vision România), Fundația pentru Dezvoltarea Agriculturii (FD Agri) etc.
Nu există comentarii pentru această știre.
În timp ce sindicatele din domeniile publice, precum sănătatea sau finanțele, prostau în fața Guvernului față de noua lege a salarizării, la câțiva metri de ei, în fața sediului central... detalii
Proprietarul apartamentului din Galați distrus de explozia unei drone rusești va fi despăgubit de Generali, deși asigurarea locuinței nu acoperă riscurile generale de război. "Această situație se află în afara... detalii
Băncile sunt închise luni, 1 iunie, a doua zi de Rusalii, care este o zi de sărbătoare națională, nelucrătoare. Aplicațiile bancare și bancomatele (ATM) pentru cash (numerar) funcționează însă non-stop,... detalii
CEC Bank a anunțat că acordă credite Noua Casă cu dobândă redusă cu 0,10 puncte, dacă încasezi salariul într-un cont al băncii: 1,90% plus IRCC, față de 2% plus IRCC,... detalii
Banca Transilvania a deschis patru Mortgage Centers în București și Cluj-Napoca
CEC Bank finanțează Cooperativa Agricolă Romsuin Transilvania
Banca Transilvania finanțează Antibiotice Iași
Banca Transilvania a crescut și în primul trimestru din 2026, în ciuda contextului economic
Cont personal și pe firmă într-o singură aplicație bancară
Dobândă promoțională pentru depozitele cu depuneri ulterioare la CEC Bank
Ratingul CEC Bank a fost îmbunătățit
Din Home Bank poți cere bani sau să faci transferuri Ropay, gratis și instant
Din agențiile CEC Bank se pot face transferuri de bani în străinătate, prin Transfer Rapid
Magazinele pot încasa plăți folosind doar un iPhone și aplicația BT POS