Banca Mondiala (BM) va analiza posibilitatea acordarii unor imprumuturi sectorului agricol

Autor:

Bancherul.ro
2010-10-04 19:17

Banca Mondială (BM) va analiza posibilitatea acordării unor împrumuturi sectorului agricol din România, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii remis după întâlnirea de luni dintre ministrul de resort şi directorul regional al BM la Bucureşti, Francois Rantrua. rnrnÎn cadrul discuţiei, oficialii Băncii Mondiale (BM) au reiterat intenţia de continuare a colaborării cu MADR pentru elaborarea strategiei sectorului agricol pe termen mediu, până în 2020, ca urmare a raportului final al analizei funcţionale.rnrnDe asemenea, cele două instituţii ar mai putea colabora la elaborarea noii strategii a Băncii, prin care se vor stabili obiectivele şi proiectele/programele care vor fi derulate în cadrul parteneriatului România – Banca Mondială. rnrnÎn cadrul întâlnirii, Valeriu Tabără a prezentat priorităţile mandatului său, exprimându-şi, în acelaşi timp, convingerea că Banca Mondială va continua să acorde consultanţă MADR în domeniile sensibile ale agriculturii româneşti. rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Bancile devin mai prudente - indicatorii sistemului bancar in 2024

Bancile romanesti si-au majorat anul trecut provizioanele pentru riscuri, precum si valoarea capitalurilor proprii, semn ca devin mai prudente in fata incertitudinilor in crestere. Concret, conform datelor furnizate de Banca... detalii

Cu ce oferta vine din Ungaria banca digitala Granit pentru a concura banca romaneasca Salt

Banca digitala maghiara Granit Bank s-a extins in Romania cu o oferta de cont si card gratuite, dupa modelul bancii romanesti digitale Salt. Sa facem o comparatie intre serviciile Granit... detalii

Credex promoveaza o dobanda de 5%, dar care poate fi si de 10 ori mai mare

Credex isi face reclama la credite afisand o "dobanda de la 5,9%", dar care poate fi chiar si de 10 ori mai mare, de 50%. Dobanda "de la 5,9%" este... detalii

De ce saboteaza ANPC functionarea CSALB?

ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului) submineaza functionarea CSALB (Centrul de Solutionare a Litigiilor din Domeniul Bancar), desi nu are nicio atributie legala in solutionarea pe cale amiabila a litigiilor... detalii