Banca Transilvania și OTP Bank România anunță informații de interes privind accesarea serviciilor
și produselor OTP Bank România în perioada 28 februarie – 2 martie 2025, conform unui comunicat de presa, in care se adauga:
BT și OTP Bank România vor deveni aceeași bancă în 28 februarie, iar în intervalul 28 februarie – 2 martie au loc operațiuni tehnice privind fuziunea.
Preocuparea celor două bănci este ca operațiunile să aibă impact cât mai redus asupra clienților.
Având în vedere că integrarea OTP Bank în BT a intrat în linie dreaptă, recomandarea pentru clienți
este preluarea, din timp, a cardului BT care va înlocui în curând cardul OTP Bank România.
Clienții pot afla în mai multe moduri, pe site-ul BT, sucursala sau agenția BT/OTP Bank România de la care pot prelua cardul.
Pentru a putea folosi începând cu 2 martie, ora 7.00, cardul BT fizic sau digital (prin aplicația BT Pay), clienții trebuie să îl activeze la unul dintre bancomatele Băncii Transilvania.
Aplicația trebuie descărcată din Google Play, App Store sau Huawei App Gallery.
Cele două bănci recomandă vigilență maximă privind toate mesajele primite în această perioadă, existând riscul ca persoane rău intenționate să încerce să imite comunicarea BT/OTP Bank România.
Banca nu va cere niciodată informații precum contul bancar, date de logare, datele cardului etc., nu va solicita realizarea unor transferuri/plăți, completarea unor date personale/bancare prin accesarea unor link-uri și nici descărcarea unor aplicații care permit controlul de la distanță a telefonului/laptopului.
Pentru consultanță în română, engleză și maghiară, echipa Contact Center & Customer Care BT este la dispoziția clienților OTP Bank România: 0800 800 881; 0264 308 014; otp@btrl.ro,
Nu există comentarii pentru această știre.
Banca Transilvania a atras 1 miliard de euro de pe piețele internaționale printr-o emisiune deobligațiuni suprascrisă de aproape patru ori, ceea ce confirmă interesul ferm al investitorilor dea susține perspectivele... detalii
Aplicația YOU BRD are probleme de funcționare, ne-a transmis astăzi un cititor, care spune că nu mai poate intra în aplicație, de pe telefon: "Îmi cere credențiale, nume utilizator și... detalii
Programul băncilor în perioada sărbătorilor de Paște 2026: băncile vor fi închise vineri, 10 aprilie, și luni 13 aprilie, a doua zi de Paște. Vor rămâne însă deschise unitățile bancare... detalii
Procredit Bank a implementat serviciul de afișare a numelui beneficiarului unui transfer, SANB, după mai bine de 3 ani de la lansarea acestei funcții de către Transfond. Este surprinzător cât... detalii
George Business este noua aplicație BCR pentru IMM-uri și firme mari
Fraude online prin site-uri de știri false, pe Facebook
Raiffeisen preia Garanti și ajunge a treia mare bancă din România
Patria Credit IFN acordă tot mai multe credite firmelor mici
BT Private Banking are peste 6.000 de clienți cu active de 4 miliarde euro
CEC Bank oferă magazinelor serviciul de acceptare a plăților Ropay, mai avantajoase decât cele cu cardul
Unicredit are probleme cu funcționarea aplicației și cardurilor (actualizat)
Patria Asset Management, cumpărată de BRD Asset Management
Magazinele pot accepta plăți Ropay fără comision prin aplicația CEC app
Aplicație bancară pentru copii la CEC Bank