Lia Tase a fost scoasa la pensie, dar ramane consilier la BNR

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2010-09-08 07:47 Ultima actualizare: 2010-09-08 07:47

Lia Tase, care a deţinut peste 10 ani funcţia de director al Direcţiei operaţiuni de piaţă din BNR, fiind “mâna dreaptă” a guvernatorului Mugur Isărescu, va rămâne la banca centrală pe un post de consilier al Consiliului de Administraţie.rnrn”Lia Tase nu s-a pensionat, ci a fost scoasă la pensie prin efectul legii. Prea puţină lume a observat că s-a produs o modificare a Codului muncii prin care în instituţiile statului un angajat care ajunge la vârsta pensionării este considerat pensionat de drept.rnAsta înseamnă că fie că vrea instituţia să-l pensioneze, fie că nu vrea, el devine pensionat. Lia Tase a intrat sub incidenţa Codului muncii, dar asta nu înseamnă că pleacă din BNR. Nu greşesc cu nimic spunând că BNR are o echipă performantă, cu specialişti din toate generaţiile şi politica de resurse umane din instituţia noastră este că niciunul dintre specialiştii de care BNR are nevoie nu pleacă. Lia Tase rămâne şi va lucra în grupul de consilieri de pe lângă Consiliul de Administraţie al BNR”, a declarat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, citat de Ziarul Financiar.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Cariera

S-a găsit țapul ispășitor al dezastrului fuziunii Intesa - First Bank

În loc să-și dea demisia șeful Intesa Sanpaolo Bank, Alessio Cioni, pentru dezastrul fuziunii cu First Bank, de la finalul anului trecut, banca italiană a găsit țapul ispășitor: vicepreședintele responsabil... detalii

Se inventează o nouă meserie: consilierea datornicilor la bănci

Într-un proiect de lege privind creditele de consum, Ministerul Economiei introduce o nouă meserie: consilierul în materie de îndatorare la bănci și IFN-uri. Legea, transpunerea unei directive europene, obligă băncile... detalii

Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) va publica un anunț de recrutare a conducerii

În conformitate cu prevederile Hotãrârii de Guvern nr. 1204/2022 privind înființarea Bãncii de Investiții și Dezvoltare și cu dispozițiile Actului Constitutiv, la data de 23 noiembrie 2025 s-au încheiat mandatele... detalii

Ce salarii are conducerea Procredit

Conducerea Procredit Bank, o bancă germană axată pe microcredite pentru micile afaceri, este compusă din directorul general Cristian Ștefan Manole și trei directori generali adjuncți: Andreea Ichim, Ioan Cornian și... detalii