Economia Austriei va creşte abia în 2013 până la nivelul atins înaintea crizei financiare, a anunţat luni Bank Austria, cea mai mare bancă a statului, după ce indicatorul său economic a crescut în mai pentru prima dată din martie 2007, informează Reuters.rnrnBank Austria, o divizie a băncii italiene UniCredit, a anunţat că indicatorul privind economia a urcat la -2,5 puncte în mai, de la -2,9 puncte în aprilie, în contextul în care economia Austriei se îndreaptă către ieşirea din recesiune.rnrnTotuşi, oficialii băncii au avertizat asupra optimismului exagerat.rnrn”Indicatorul economic încă se afla la un nivel scăzut şi, evident, negativ. Creşterea uşoară din mai arată numai o temperare a încetinirii economice, după o performanţă slabă la începutul anului”, a declarat Stefan Bruckbauer, economist în cadrul Bank Austria.rnrnBruckbauer este de părere că produsul intern brut (PIB) va continua să scadă în 2010, deşi cu un ritm mai scăzut, în linie cu estimările băncii centrale austriece.rnrn”Evoluţia pozitivă pe termen mediu va atenua condiţiile economice severe, pentru că PIB-ul Austriei va creşte până la nivelul atins înainte de criză abia peste patru sau cinci ani”, a mai spus economistul.rnrnIndicatorul băncii arată cele mai probabile schimbări anuale ale PIB-ului din următoarele şase luni. Economia Austriei s-a comprimat cu 2,6% în primul trimestru, iar Bank Austria se aşteaptă la o scădere cu 0,5% a PIB-ului din următoarele trei luni.rnrnPer total, economia Austriei s-ar comprima cu 3,5% în 2009 şi cu 0,3% în 2010. rnrnBanca centrală a dat asigurări în aprilie că Austria nu este pe cale să intre în incapacitate de plată şi poate face faţă oricăror riscuri cauzate de expunerea băncilor sale faţă de Europa emergentă. rnrnGrupurile bancare austriece sunt printre cei mai mari creditori pentru fostele zone comuniste din Europa Centrală şi de Est, şi au acordat credite echivalente cu 75% din produsul intern brut pentru clienţii din regiune. rnrnInvestitorii internaţionali sunt de părere că obligaţiunile austriece sunt acum mai puţin sigure decât cele emise de Italia, Spania şi chiar Slovacia.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Cele 32 de bănci din România au raportat în primul trimestru al anului un profit brut de 4,4 miliarde lei, din care au achitat un impozit pe venit de 710... detalii
Profitabilitatea băncilor este în ușoară scădere, pe fondul diminuării creșterii economice și creșterii instabilității și a riscurilor. Statisticile publicate de Banca Națională a României (BNR) arată că indicatorul de profitabilitate... detalii
Cele mai bune cotații de curs de schimb euro/leu le găsim la CEC Bank și Exim Banca Românească, rezultă din comparația ratelor de curs valutar practicate de cele mai mari... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au funcționat la ATM-urile altor bănci și la plățile în magazine, pe parcursul zilei de 11 aprilie 2025. Iar tranzactiile refuzate au fost dublate... detalii