Banca Naţională a României (BNR) va elibera circa 800 milioane euro din rezervele băncilor, stabilind rezerva minimă obligatorie fără să ia în calcul pasivele în valută cu scadenţă de peste doi ani, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.rnrn”Dacă s-ar face un calcul static, la stoc, ar fi sub un miliard de euro, sau 800 milioane euro”, a spus Isărescu.rnrnSurse din banca centrală au declarat, la începutul lunii aprilie, pentru MEDIAFAX, că băncile au finanţări cu scadenţă reziduală mai mare de doi ani în valoare totală spre două miliarde euro, ceea ce înseamnă că decizia BNR de eliminare a acestora din baza de calcul a rezervelor minime obligatorii va elibera circa 800 milioane euro.rnrnLa sfârşitul lunii martie, BNR a decis ca rata rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută cu scadenţă reziduală mai mare de doi ani se fie redusă la zero, faţă de 40% în prezent, începând cu perioada de aplicare 24 mai-23 iunie 2009.rnrnGuvernatorul BNR a declarat săptămâna trecută că Banca Naţională a României va fi “generoasă” cu reducerea ratei rezervelor minime obligatorii (RMO) în valută constituite de băncile comerciale, în funcţie de nevoile de creditare şi termenii acordurilor cu FMI, UE şi cel semnat cu băncile la Viena.rnrnBăncile comerciale sunt obligate să constituie rezerve minime obligatorii la banca centrală reprezentând 40% din pasivele în valută şi 18% din cele în leirnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
Cele 32 de bănci din România au raportat în primul trimestru al anului un profit brut de 4,4 miliarde lei, din care au achitat un impozit pe venit de 710... detalii
Profitabilitatea băncilor este în ușoară scădere, pe fondul diminuării creșterii economice și creșterii instabilității și a riscurilor. Statisticile publicate de Banca Națională a României (BNR) arată că indicatorul de profitabilitate... detalii
Cele mai bune cotații de curs de schimb euro/leu le găsim la CEC Bank și Exim Banca Românească, rezultă din comparația ratelor de curs valutar practicate de cele mai mari... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au funcționat la ATM-urile altor bănci și la plățile în magazine, pe parcursul zilei de 11 aprilie 2025. Iar tranzactiile refuzate au fost dublate... detalii