Provident Financial România, compania de credite de consum care a introdus împrumutul la domiciliu în tara noastrã, avea la sfârsitul lui 2007 peste 33.000 de clienti, comparativ cu 6.000 de clienti la sfârsitul lui 2006, se arata intr-un comunicat al companiei. rnrnAceste rezultate au fost anuntate miercuri la Londra de compania – mamã International Personal Finance, lider în furnizarea de credite de consum cu sediul central în Marea Britanie. (vezi documentul atasat)rnrnProvident Financial România a emis în 2007 împrumuturi cu o valoare totalã de peste 9,2 milioane de lire sterline (circa 12 milioane de euro), în crestere de la 1,3 milioane de lire sterline în decembrie 2006. Veniturile înregistrate de companie s-au ridicat la 3,9 milioane de lire (peste 5 milioane de euro), de la 0,3 milioane de lire în 2006.rnrn„Provident Financial România este o companie cu perspective excelente, rezultatele înregistrate în România fiind în linie cu performantele solide ale grupului International Personal Finance în toate cele sase tãri în care îsi desfãsoarã activitatea”, a declarat Stephen Rice, directorul general al companiei.rnrnProvident Financial România a anuntat o pierdere de 5,4 milioane de euro ca urmare a investitiilor realizate de companie pentru extinderea operatiunilor în noi orase. La mijlocul lunii iunie 2007, compania a anuntat decizia de a extinde activitatea la nivel national, ca urmare a succesului de care s-a bucurat operatiunea pilot demaratã în Bucuresti în prima jumãtate a lui 2006. rnrn„În 2007, am deschis cinci sucursale noi în afara Bucurestiului, iar aceastã extindere va continua puternic si în 2008. Ne dorim sã acoperim cele mai importante orase pânã la sfârsitul lui 2009 si estimãm cã vom trece pe profit din 2010”, a adãugat Stephen Rice.rnrnProvident Financial România este specializatã în acordarea de împrumuturi de valoare micã, pe termen scurt, direct la domiciliul solicitantilor. În acest moment, serviciile oferite de Provident sunt disponibile în peste 30 de orase din sudul, centrul si estul tãrii, compania dispunând de o retea de circa 700 de reprezentanti.rnrnProvident Financial România este parte a grupului britanic International Personal Finance. Grupul International Personal Finance a anuntat miercuri un profit brut de 50,1 milioane de lire sterline (65,4 milioane de euro), în crestere cu 25,6% comparativ cu 2006. International Personal Finance are acum peste 1,94 milioane de clienti (în crestere cu 8,8% fatã de 2006) în sase tãri pe douã continente. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Grupul Financiar CEC Bank a înregistrat rezultate financiare solide în anul 2025, consolidându-și poziția în piață și reafirmându-și rolul de instituție financiară responsabilă, implicată activ în susținerea economiei românești, conform... detalii
BT Asset Management, din grupul Banca Transilvania, alături de Winners Holding Investments și Evergent Investments, au devenit acționari la minoritari la Anima Wings, companie aeriană deținută de Christian Tour a... detalii
Banca Transilvania va distribui acționarilor o treime din profitul pe 2025 sub formă de dividende în numerar, diferența fiind destinată susținerii planurilor de creștere și consolidării capitalului, conform unui comunicat... detalii
Provident Financial România sărbătorește astăzi 20 de ani de la acordarea primului împrumut, anunță compania într-un comunicat, în care adaugă: În 20 de ani de activitate în România, compania a... detalii
BT România ETF, fondul de investiții care reflectă cele mai importante companii românești la bursă
BRD are probleme cu aplicația YOU și call-center-ul: te rugăm mai încearcă odată
Banca Transilvania a vândut obligațiuni de 1 miliard de euro, cu dobândă de 4,75%
YOU BRD are probleme de funcționare
Programul băncilor de Paște
Procredit Bank arată numele beneficiarului unui transfer, după 3 ani de la lansarea serviciului SANB
George Business este noua aplicație BCR pentru IMM-uri și firme mari
Fraude online prin site-uri de știri false, pe Facebook
Raiffeisen preia Garanti și ajunge a treia mare bancă din România
Patria Credit IFN acordă tot mai multe credite firmelor mici