Claudiu Cercel, BRD: Leul nu se va mai deprecia pana la finalul anului

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-02-13 14:39 Ultima actualizare: 2009-02-13 14:39

Deprecierea leului şi-a consumat deja o mare parte din potenţial, iar cursul de schimb ar putea ajunge la 4 – 4,2 lei/euro la finalul acestui an, a declarat, vineri, directorul general adjunct al BRD – SocGen, Claudiu Cercel.rnrn”Deprecierea leului şi-a consumat deja o mare parte din potenţial, contribuind, în acest timp, la ajustarea deficitului de cont curent. Nu înseamnă însă că nu vom mai vedea fluctuaţii mai puternice de curs”, a mai spus reprezentantul BRD, citat de Newsin.rnrnEl a explicat că, începând cu luna septembrie a anului trecut, leul a pierdut destul de mult în faţa monedei unice europene, dar această evoluţie a fost în ton cu contextul regional.rnrn”Faţă de septembrie 2008, leul a pierdut doar 20%, la fel ca moneda cehă, considerată mult mai stabilă. Zlotul polonez s-a depreciat cu 35% în acelaşi interval, iar forintul unguresc şi rubla cu câte 25%”, a mai spus Cercel.rnrnLeul a atins un nivel maxim pe 22 ianuarie 2009, la un curs de referinţă anunţat de BNR de 4,3127 lei/euro.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Opinie

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

Stabilitatea pe termen lung a unei economii nu depinde doar de volumul brut al datoriei publice, ci mai ales de dinamica subtilă a diferențialului „r-g”, reprezentând diferența dintre costul real... detalii

Efectul deciziei Consiliul Concurenței privind ROBOR: unii cred că ratele la credite au crescut din cauza băncilor

La câteva zile după ce Consiliul Concurenței a amendat băncile pentru un presupus cartel în stabilirea indicelui ROBOR, BCR a postat pe Facebook următorul mesaj al șefului băncii, Sergiu Manea:... detalii

ARB, despre cazul ROBOR: asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă

ARB respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței. Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii, conform unui comunicat al ARB: Băncile nu sunt vinovate și vor utiliza toate căile legale de atac pentru a anula decizia abuzivă, nefondată și injustă a Consiliului Concurenței care afectează pe nedrept reputația industriei bancare.  Asociația Română a Băncilor (ARB) solicită public Consiliului Concurenței să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției fără dovezi și comunicarea publică care provoacă confuzie și așteptări nerealiste legate de următoarele aspecte: Specificarea reglementărilor încălcate În vederea clarificării aspectelor de fond ce fac obiectul acestei decizii, solicităm prezentarea elementelor de reglementare și de conduită concurențială ce au fost încălcate, cu precizarea și a mecanismelor prin care s-a produs distorsionarea pieței. Banca Națională a... detalii

Consiliul Concurenței vrea să interzică băncilor calculul ROBOR și dobânzilor la titlurile de stat în actuala formă

Raportul Consiliului Concurenței privind amendarea băncilor pentru manipularea ROBOR prevede interzicerea băncilor de a mai calcula ROBOR și dobânzile la titlurile de stat în actuala formă, precum și modificarea regulilor... detalii