Perspectivele privind evolutia economiilor din centrul si estul Europei sunt inca optimiste

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-02-05 08:40 Ultima actualizare: 2009-02-05 08:40

Perspectivele privind evoluţia economiilor din centrul şi estul Europei sunt încă optimiste, iar regiunea nu se va confrunta probabil cu o recesiune în acest an, dar va avea nevoie de ani întregi până la reluarea unei creşteri viguroase, comentează Reuters. rnrnGuvernele şi instituţiile financiare au revizuit în scădere estimările pentru creşterea economică a Poloniei, Cehiei, Ungariei şi a altor state, dar analiştii spun că oficialii nu au luat în considerare scenariile cele mai pesimiste, în condiţiile în care noile semnale negative din Rusia este improbabil să ajute. rnrnPerspectivele referitoare la temperarea creşterii economice şi la scăderea dobânzilor cheie au speriat, de asemenea, investitorii şi au accentuat o vânzare masivă pe pieţe, ce fusese susţinută de creşterea rapidă din sectorul serviciilor şi al producţiei industriale ieftine din regiune. rnrnÎn Polonia, cel mai mare dintre statele noi membre ale Uniunii Europene (UE), ministrul de finanţe Jacek Rostowski a spus anul trecut că este “imun” la criză. Rostowski a menţinut o estimare de creştere de 4,6-5%, chiar dacă problemele economice au subminat principala regiune de exporturi, zona euro. rnrnDe atunci, guvernul a revizuit în scădere cifrele, la un scenariu mai pesimist, de 1,7%. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a prezentat, însă, o estimare de 1,5%. rnrnCei mai mulţi dintre economişti sunt optimişti, însă, mai ales în ceea ce priveşte perspectivele pentru Cehia, Ungaria şi România. rnrn”Ne confruntăm cu un risc foarte accentuat ca toate economiile din regiune să se confrunte cu o recesiune”, a spus un economist de la Wood & Company, Raffaella Tenconi, care a adăugat că “va fi un an oribil”. rnrnÎn ceea ce priveşte estimările optimiste, există mai multe elemente în joc, de la incapacitatea de a înţelege viteza crizei până la dorinţa unor instituţii de a-şi salva imaginea prin reduceri treptate, mai degrabă decât prin a tăia brusc trei sau patru puncte procentuale. rnrnDacă aceasta a fost, însă, o tendinţă a guvernelor şi a băncilor centrale, acum pare a fi pe cale de dispariţie, în condiţiile în care companiile străine care deţin majoritatea industriei din regiune au concediat mii de salariaţi şi au tăiat orele de muncă. rnrnEconomiştii spun că acest lucru poate crea cicluri negative, care să determine o comprimare şi mai adâncă a creşterii, în condiţiile în care Cehia a revizuit în scădere luna trecută estimările pentru 2009, de la 3,7% la 1,4%. Săptămâna aceasta, ministrul ceh de finanţe Miroslav Kalousek a spus că rata ar putea scădea sub zero. rnrnUngaria a avertizat că economia s-ar putea comprima anul acesta cu 2,5-3%, de la estimările anterioare de scădere cu 1%. rnrnProblemele tot mai accentuate ar putea crea neconcordanţe grave cu politica, afectând veniturile bugetare şi urcând cheltuielile sociale. rnrnSperiate de problemele din trecut legate de datoria străină ridicată, guvernele nu se simt în stare să găsească o cale de ieşire din criză cum au făcut vecinii lor occidentali, în condiţiile în care riscurile creditării sunt accentuate de fluctuaţiile valutare din ultimele luni. rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Opinie

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

Stabilitatea pe termen lung a unei economii nu depinde doar de volumul brut al datoriei publice, ci mai ales de dinamica subtilă a diferențialului „r-g”, reprezentând diferența dintre costul real... detalii

Efectul deciziei Consiliul Concurenței privind ROBOR: unii cred că ratele la credite au crescut din cauza băncilor

La câteva zile după ce Consiliul Concurenței a amendat băncile pentru un presupus cartel în stabilirea indicelui ROBOR, BCR a postat pe Facebook următorul mesaj al șefului băncii, Sergiu Manea:... detalii

ARB, despre cazul ROBOR: asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă

ARB respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței. Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii, conform unui comunicat al ARB: Băncile nu sunt vinovate și vor utiliza toate căile legale de atac pentru a anula decizia abuzivă, nefondată și injustă a Consiliului Concurenței care afectează pe nedrept reputația industriei bancare.  Asociația Română a Băncilor (ARB) solicită public Consiliului Concurenței să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției fără dovezi și comunicarea publică care provoacă confuzie și așteptări nerealiste legate de următoarele aspecte: Specificarea reglementărilor încălcate În vederea clarificării aspectelor de fond ce fac obiectul acestei decizii, solicităm prezentarea elementelor de reglementare și de conduită concurențială ce au fost încălcate, cu precizarea și a mecanismelor prin care s-a produs distorsionarea pieței. Banca Națională a... detalii

Consiliul Concurenței vrea să interzică băncilor calculul ROBOR și dobânzilor la titlurile de stat în actuala formă

Raportul Consiliului Concurenței privind amendarea băncilor pentru manipularea ROBOR prevede interzicerea băncilor de a mai calcula ROBOR și dobânzile la titlurile de stat în actuala formă, precum și modificarea regulilor... detalii