Basescu: Ultimul lucru pe care il va face Romania va fi sa se imprumute la FMI

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-01-16 13:26 Ultima actualizare: 2009-01-16 13:26

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că “ultimul lucru pe care îl va face România” va fi să se împrumute la Fondul Monetar Internaţional, apreciind că deficitul de cont curent se va putea acoperi din fonduri europene sau prin cooperare cu alte instituţii.rnrn”Ultimul lucru pe care îl va face România va fi să se împrumute la FMI. Ştiu că această idee este controversată, dar vom merge pe zonele practice”, a spus şeful statului.rnrn”Deficitul de cont curent, dacă vom ajunge la această concluzie, putem să-l finanţăm prin împrumut european”, a adăugat Băsescu.rnrnPotrivit acestuia, s-a constituit deja “un fond pentru ţările din zona non -euro”.rnrn”Va trebui să fim foarte chibzuiţi pentru că avem o problemă: economia României nu mai poate fi aşezată în matricea Fondului. Am depăşit marginile matricei pe care Fondul le impune unei economii şi nu numai economiei ci şi societăţii”, a spus Băsescu.rnrnPotrivit preşedintelui, există şi alte soluţii. “Putem coopera cu UE, cu Banca Mondială, cu Banca Europeană de Investiţii”, a spus acesta.rnrnFostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, la Antena 3, că România nu are nevoie în acest moment de FMI, susţinând că se poate apela la Comisia Europeană în vederea unei posibile asistenţe, el menţionând totodată că FMI ar putea fi benefic în cele din urmă pentru guvernarea Boc.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

CEC Bank, a treia mare bancă din România și în 2025

Grupul Financiar CEC Bank a înregistrat rezultate financiare solide în anul 2025, consolidându-și poziția în piață și reafirmându-și rolul de instituție financiară responsabilă, implicată activ în susținerea economiei românești, conform... detalii

BT Asset Management devine acționar minoritar la Anima Wings

BT Asset Management, din grupul Banca Transilvania, alături de Winners Holding Investments și Evergent Investments, au devenit acționari la minoritari la Anima Wings, companie aeriană deținută de Christian Tour a... detalii

Acțiuni gratuite și dividende în numerar pentru acționarii Banca Transilvania

Banca Transilvania va distribui acționarilor o treime din profitul pe 2025 sub formă de dividende în numerar, diferența fiind destinată susținerii planurilor de creștere și consolidării capitalului, conform unui comunicat... detalii

Provident are 200.000 de clienți activi

Provident Financial România sărbătorește astăzi 20 de ani de la acordarea primului împrumut, anunță compania într-un comunicat, în care adaugă: În 20 de ani de activitate în România, compania a... detalii