În 2023, creșterea pensiei nominale ca medie anuală a fost de 13,9%, potrivit datelor publicate de INS.
Pe fondul unei inflații de 10,4% (tot medie anuală, potrivit metodologiei naționale), puterea de cumpărare a pensionarilor a crescut cu 2,9% după o scădere de -3,4% înregistrată în anul anterior.
Astfel, avansul pensiilor în termeni reali a revenit până la 59,4%, raportat la referința statistică din 2015, dar a rămas sub maximul atins în anul 2021. Precizăm că avansul nominal consemnat pe segmentul asigurărilor sociale de stat a fost ceva mai redus, de 13,6% (valoarea de 13,9% include sumele plătite de CNPP, MapN, MAI, SRI, Secretariatul de stat pentru Culte și Casa de asigurări a Avocaților)
Pensia medie de anul trecut s-a situat la 2.113 de lei (2.006 lei în cazul asigurărilor sociale de stat). Suma include valorile mai mici consemnate la pensiile de urmaș (1.127 lei) și la cele de invaliditate (888 lei). Cei care au ajuns la limita legală de vârstă (cu sau fără vechimea legală) au primit în medie 2.346 lei. Raportul dintre pensia medie şi salariul mediu a coborât la 50,2%, de la 51,6% în anul precedent și 53% în 2021.
Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10. Valoarea cea mai mică, 4 pensionari la 10 salariaţi, a fost consemnată în București și Ilfov iar cele mai mari în județele Teleorman (15 la 10), Vaslui (14 la 10), Botoṣani și Giurgiu (13 la 10).
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat între 1.588 lei în Botoșani, 1.600 lei în Vrancea și 1.603 lei în Giurgiu, pe de o parte, și 2.667 lei în Hunedoara, 2.545 lei în București, 2.360 lei în Gorj și 2.351 lei în Brașov, pe de altă parte, cu un ecart de peste 40% între valoarea minimă și valoarea maximă în profil teritorial.
Numărul celor care au beneficiat de o sumă suplimentară pentru a ajunge la nivelul pensiei sociale minim garantate de 1.000 lei a fost de 1.148,2 mii persoane. Din care circa 1.033 mii persoane în sistemul asigurărilor sociale de stat (90%), 109 mii persoane din fostul sistem pentru agricultori (9,5%) și 5,7 mii persoane din sistemul militar (0,5%).
Nu există comentarii pentru această știre.
Titlurile de stat Tezaur se pot cumpăra în perioada 6 aprilie - 8 mai 2026 prin platforma online Ghișeul.ro și prin portalul SPV, conform informațiilor publicate de Ministerul Finanțelor (vezi detalii în anunțul de mai jos). În perioada 6 aprilie 2026 – 8 mai 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,50%, 7,00% și, respectiv 7,50%, anunță Ministerul Finanțelor într-un comunicat, în care adaugă: Veniturile obținute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu și sunt emise în formã dematerializatã. Programul TEZAUR se bucurã de un interes ridicat din partea populației: doar în primul trimestru al anului 2026, subscrierile au depãșit 7,75 miliarde lei (7.750.234.269 lei), o sumã considerabilã care reflectã încrederea românilor în acest instrument de economisire. Când... detalii
Agenția de rating S&P Global Ratings a reconfirmat, în data de 3 aprilie 2026, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la nivelul BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt, menținând totodatã perspectiva negativã, anumță Ministerul Finanțelor într-un comunicat, în care adaugă: Decizia reconfirmã încadrarea României în categoria recomandatã investițiilor și reflectã, potrivit agenției, continuarea eforturilor autoritãților de consolidare fiscalã, în contextul unor provocãri economice interne și externe. „Reconfirmarea ratingului suveran al României evidențiazã încrederea agențiilor internaționale în capacitatea autoritãților de a continua consolidarea fiscalã și de a menține stabilitatea macroeconomicã. Prioritatea noastrã rãmâne reducerea sustenabilã a deficitului bugetar, continuarea reformelor structurale și valorificarea investițiilor finanțate din fonduri europene, pentru a consolida încrederea investitorilor și a susține creșterea economicã pe termen mediu", a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Conform evaluãrii agenției, deficitul bugetar este estimat... detalii
Legea bugetului de stat pe anul 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial vineri, 27 martie a.c. și a devenit cadrul legal aplicabil pentru gestionarea finanțelor publice, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor, în care se adaugă: Într-un context global volatil și un cadru economic complex, marcat de incertitudini externe și presiuni interne, adoptarea acestui buget demonstrează că România își respectă angajamentele și țintește, cu precauție, consolidarea fiscală și stabilitatea economică. Astfel, bugetul aprobat pentru 2026, fundamentat pe venituri de 390.606,8 milioane lei și cheltuieli de 713.207,7 milioane lei (credite de angajament), respectiv 526.291,3 milioane lei (credite bugetare), cu un deficit de 135.684,5 milioane lei, transmite un semnal clar de responsabilitate către mediul de afaceri și partenerilor externi. România rămâne un stat predictibil, garantând următoarele direcții strategice: Accelerarea absorbției fondurilor europene și PNRR Pentru a... detalii
Ministerul Finanțelor reafirmã cã atragerea fondurilor europene reprezintã prioritatea zero, conform unui comunicat de presă, în care se adaugă: Agenția de evaluare financiarã Moody's Ratings a finalizat revizuirea periodicã a profilului de credit al României, reconfirmând potențialul solid de creștere economicã pe termen mediu și capacitatea de reziliențã a țãrii în fața șocurilor externe. Concluziile analizei valideazã direcția mãsurilor de consolidare fiscalã demarate în 2025 și subliniazã importanța menținerii disciplinei bugetare pentru asigurarea unei traiectorii sustenabile a datoriei publice. „Analiza Moody's confirmã faptul cã România deține o economie stabilã și un grad de dezvoltare care ne oferã o poziție competitivã în regiune. Evaluarea vine într-un moment important, înaintea adoptãrii bugetului de stat, care trebuie definitivat cât mai rapid într-o formã responsabilã și corectã, pentru asigurarea pe de o parte a disciplinei fiscale, iar pe de... detalii
Autostrada Sibiu - Pitești va fi gata în anul 2028
Unde și când se pot cumpăra titlurile de stat Tezaur
Prețurile industriale, creștere semnificativă în ianuarie, prin scumpirea energiei
România, pe contrasens cu țările din Europa Centrală la inflație
Datoria publică, 60,2% din PIB în noiembrie 2025. Implicații
Carrefour, preluată de Pavăl Holding, Dedeman
Comerțul cu amănuntul, rămas marginal pe plus în 2025
Service-uri auto și firme de asigurări, amendate de Consiliul Concurenței pentru înțelegeri privind prețurile
9,69%, creșterea prețurilor în 2025. Inflația medie a fost de 7,3%
Comerțul, -4% în noiembrie 2025 față de aceeași lună a anului anterior