Patria Bank si InvestCapital LTD, companie membră a Grupului KRUK, au semnat un acord prin care banca vinde un portofoliu de creanţe neperformante constand în credite de consum negarantate acordate persoanelor fizice, anunta banca intr-un comunicat, in care mai adauga:
Expunerea care face obiectul tranzacţiei priveşte un număr de cca 9.800 de contracte şi o valoare nominală de aproximativ 245 de milioane de lei şi va fi administrată local de KRUK România.
“Prin această tranzacţie ne eliberăm de o parte din stocul de credite neperformante rezultat în urma fuziunii dintre fosta Patria Bank si fosta Banca Comerciala Carpatica, marcând astfel o reuşită ce va contribui la atingerea obiectivelor de business şi de îmbunătăţire a indicatorilor de profitabilitate, care au manifestat deja o tendinţă pozitivă începând cu trimestrul al doilea al anului curent. Acestei prime tranzacţii îi va urma un nou proiect de vanzare portofoliu de către Patria Bank, estimat a avea loc până la finalul acestui an şi vizând credite neperformante acordate persoanelor fizice şi juridice, atât garantate cât şi negarantate”, a spus Bogdan Merfea, Director General Patria Bank.
„În cea de-a doua jumătate a anului am observat o dorință crescută a băncilor din România de a vinde portofolii de creanțe. Astfel de tranzacții au fost și vor fi un element important de management eficace și modern al pieței financiare din România. Suntem de părere că partenerii de afaceri revin pe piață cu noi tranzacții”, a spus Tomasz Ignaczak, Director General al KRUK Romania.
Nu există comentarii pentru această știre.
"BRD Finance ne-a dat viața peste cap", mi-a spus soția unui fost client al BRD Finance, cu cancer de colon și patru operații, care a ajuns acum să fie executat... detalii
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a emis patru amenzi, in valoare de 40.000 de lei, firmelor de recuperare creante, in cadrul unui control la nivel national, conform informatiilor furnizate de ANPC, la solicitarea Bancherul.ro.Firmele de recuperare creante care au fost amendate au incalcat legea protectiei consumatorului, printre altele, cu privire la "informarea consumatorului privind cesiunea de creanţă, precum și notificarea cesiunii de creanța de către cedent consumatorului în termen de 10 zile calendaristice de la încheierea contractului de cesiune de creanţă dintre instituția financiar bancară/nebancară și entitatea de recuperare creanțe", se arata intr-un raspuns al ANPC la solicitarea Bancherul.ro.Raspunsul ANPC:"În perioada 15.11.2021-10.01.2022, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat o acţiune tematică de control la nivel naţional de verificare a respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor de către entitățile de recuperare creanțe în activitatea... detalii
Firma de recuperare creante Kruk nu are pe site-ul propriu, https://ro.kruk.eu, informatii cu privire la procesul de depunere si administrare a unei reclamatii.De aceea, o reclamatie la Kruk se poate face prin... detalii
"Simate domn Vasile Coman, va solicit ajutorul intr.o problema legata de firma Debit Collection Agenty LTD . Am primit in urma cu 7 zile o comunicare di care rezulta ca... detalii
Dintre firmele de recuperare creante, doar EOS KSI a decis amanarea ratelor pe perioada starii de urgenta
Numarul firmelor de recuperare creante a ajuns la 77
Kruk a cumparat credite neperformante de la Patria Bank
E legal ca executorul (BEJ) sa-mi trimita o noua poprire, cu dobanzi si penalizari, pentru aceeasi datorie la Credit Europe Bank, preluata de Credit Plus Gulf?
Numarul firmelor de recuperare creante inregistrate la ANPC a ajuns la 61
Banca Transilvania vinde credite neperformante de 124 milioane euro firmei de recuperare B2Holding
In cazul unor datorii la IFN-uri, se pune doar poprire sau se pot atinge si de proprietatile mele imobiliare?
Kruk imi ia prea multi bani din salariu! Ce pot sa fac?
Ordinul ANPC nr. 1/2017 privind documentatia si informatiile necesare inregistrarii, precum si modalitatea si termenele de raportare pentru entitatile de recuperare creante