O angajata a Sucursalei BRD din Craiova a fost arestata preventiv, astazi, alaturi de alti trei complici, pentru constituirea unui grup infractional organizat, fraude financiare, mai multe infractiuni informatice si spalare de bani, informeaza Ministerul Public, citat de Mediafax.rnrnPotrivit unui comunicat de marti al Ministerului Public, Mihaela Rosana Bitu este acuzata de procurorii DIICOT din Timis ca si-a insusit suma de opt milioane de lei (80 de miliarde de lei vechi sau echivalentul a peste 2,2 milioane de euro), bani pe care i-a transferat si ridicat fara autorizare, prin utilizarea fara a drept a parolei de acces a directorului sucursalei bancare la care era angajata, se arata in documentul remis astazi de Ministerul Public agentiei MEDIAFAX. rn rnAlaturi de Bitu au mai fost arestate alte trei persoane, una dintre ele fiind de origine turca, stabilita la Bucuresti.rnrnAdela Jansen, secretarul general al BRD, a declarat ca “la sfarsitul saptamanii trecute o banda organizata a incercat sa prejudicieze banca printr-o serie de operatiuni neautorizate. BRD s-a sesizat imediat si, in mai putin de doua ore cea mai mare parte din sumele respective au fost blocate. In acelasi timp, a fost sesizata Politia si DIICOT, banca depunand o plangere penala. rnrnAncheta organelor in drept este in plina desfasurare, majoritatea infractorilor fiind deja retinuti la aceasta ora. A fost instituit, totodata, sechestru pe bunuri pentru recuperarea integrala a sumelor respective”.rn
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii