Mihai Tanasescu, vicepresedintele Bancii Europene de Investitii (BEI), crede ca Romania are nevoie de o banca de dezvoltare cu rol strategic pentru coordonarea finantarilor anumitor sectoare economice si a IMM-urilor, banca ce poate ajuta si la restabilirea increderii intre bancile comerciale si companii, astfel incat sa se poata stimula cresterea finantarii si relansarea economiei.
„Punctul meu personal de vedere este ca in Romania, in momentul de fata, un lucru foarte important pentru o reluare a unor segmente de creditare este si infiintarea unei banci de dezvoltare, care sa joace un rol strategic, de coordonator, astfel incat sa poata sa atraga resurse, inclusiv de la institutii financiare internationale, de pe piata de capital, resurse cu care sa poata sa ghideze anumite segmente, strategii sectoriale, la care segmentul comercial al sistemului bancar romanesc sa fie complementar, sa poata participa. Cred ca acest tip de exercitiu poate aduce incredere intre segmentul privat bancar si stat, iar pe termen mediu si lung pe segmente de dezvoltare foarte puternice”, a declarat astazi Tanasescu, in cadrul unei conferinte de presa prilejuite de acordarea de catre BEI a unei finantari pentru UniCredit Leasing.
El a raspuns astfel intrebarii reporterului Bancherul.ro cu privire la cauzele ritmului redus al creditarii pentru IMM-uri si solutiile ce s-ar putea gasi in acest sens. Cu alte cuvinte: „Cine are dreptate: unele banci, care se plang ca nu au suficienta cerere de credite sau IMM-urile, care reproseaza bancilor ca nu le acorda credite?”
Mihai Tanasescu: „Intotdeauna adevarul este undeva la mijoc. Daca intrebi o banca, spune ca are suficienta cerere de credite. Daca intrebi un IMM, iti spune ca nu vrea sa auda de banca, pentru ca birocratia e ridicata si conditiile cerute sunt prea stricte, i se cer prea multe garantii. Si cred ca este un exercitiu din care atat sistemul finaniciar cat si beneficiarii creditelor au de invatat. Este vorba de incredere, care se pierde foarte usor si se castiga foarte greu.”
„De aceea, cred ca prima lectie invatata din aceasta criza este cum pot sa-si recapete increderea reciproca bancile si clientii. Pentru ca lichiditati exista, si nu este vorba de lipsa de lichiditati. Exista, daca vreti, o lipsa de apetit sau frica in momentul de fata a segmentului real pentru a se indrepta din nou catre segmentul bancar. Pe de alta parte, si segmentul bancar are, in acelasi timp, niste rigori mai mari decat acum 5 ani de zile. Si este foarte bine sa fie asa.
Deci eu cred ca aceasta crestere a creditarii in perioada urmatoare va continua. Sigur, nu spectaculos, dar va continua, in asa masura incat sa se consolideze o relatie puternica, pe de o parte intre sistemul bancar, iar pe de alta parte intre segmentul real, al intreprinzatorilor”, a adaugat Tanasescu.
Nu există comentarii pentru această știre.
Stabilitatea pe termen lung a unei economii nu depinde doar de volumul brut al datoriei publice, ci mai ales de dinamica subtilă a diferențialului „r-g”, reprezentând diferența dintre costul real... detalii
La câteva zile după ce Consiliul Concurenței a amendat băncile pentru un presupus cartel în stabilirea indicelui ROBOR, BCR a postat pe Facebook următorul mesaj al șefului băncii, Sergiu Manea:... detalii
ARB respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței. Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii, conform unui comunicat al ARB: Băncile nu sunt vinovate și vor utiliza toate căile legale de atac pentru a anula decizia abuzivă, nefondată și injustă a Consiliului Concurenței care afectează pe nedrept reputația industriei bancare. Asociația Română a Băncilor (ARB) solicită public Consiliului Concurenței să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției fără dovezi și comunicarea publică care provoacă confuzie și așteptări nerealiste legate de următoarele aspecte: Specificarea reglementărilor încălcate În vederea clarificării aspectelor de fond ce fac obiectul acestei decizii, solicităm prezentarea elementelor de reglementare și de conduită concurențială ce au fost încălcate, cu precizarea și a mecanismelor prin care s-a produs distorsionarea pieței. Banca Națională a... detalii
Raportul Consiliului Concurenței privind amendarea băncilor pentru manipularea ROBOR prevede interzicerea băncilor de a mai calcula ROBOR și dobânzile la titlurile de stat în actuala formă, precum și modificarea regulilor... detalii
Decizia Consiliului Concurenței în cazul ROBOR nu are nicio fundamentare, acuză Banca Transilvania
Șeful Băncii Transilvania contestă amenda Consiliului Concurenței privind ROBOR: am acționat corect și legal
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb - de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru
Revolut ne momește cu 0 comisioane pentru investiții. Este aceasta o practică neloială prin informații înșelătoare? ANPC, ASF și Consiliul Concurenței spun că nu e treaba lor
Trei abuzuri ale IFN-urilor
Executarea silită pentru neplata unui credit poate începe doar după 6 luni de restanțe
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluție bancară pentru drumul României către zona euro
Dobânda „lejeră” de 5,55% la creditele Raiffeisen poate ajunge la 18%
BRD, singura dintre băncile importante care nu permite transferuri Ropay gratuite cu numărul de telefon
Băncile își exprimă convingerea că nu vor fi amendate de Consiliul Concurenței privind ROBOR