Guvernul francez va acorda un împrumut de 10,5 miliarde euro (14,2 miliarde dolari) celor mai mari şase bănci locale până la sfârşitul acestui an, pentru a le întări rezervele de capital, a spus luni ministrul economiei, Christine Lagarde, conform Reuters.rnrnPreşedintele francez Nicolas Sarkozy anunţase săptămâna trecută că guvernul va aloca 360 miliarde euro ca parte a planului internaţional de salvare a sectorului bancar, confruntat cu cea mai severă criză financiară după Marea Depresiune. rnrnÎmprumutul va fi acordat din fondul de 40 miliarde euro destinat recapitalizării băncilor, a spus Lagarde în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat directorii executivi ai celor mai mari bănci franceze.rnrnCondiţiile impuse de guvern băncilor includ stabilirea unor beneficiari ţintă, precum companii, autorităţi locale şi din sectorul de retail. Criza financiară a dus la o reducere puternică a creditelor, afectând atât băncile cât şi economia reală a Franţei.rnrn”Lichidităţile vor permite băncilor să finanţeze în continuare economia”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Bancare Franceze (FBF).rnrnBăncile beneficiare sunt Credit Agricole (3 miliarde euro), BNP Paribas (2,55 miliarde euro), Societe Generale (1,7 miliarde euro) şi Credit Mutuel (1,2 miliarde euro).rnrnDe asemenea, statul francez va ajuta şi Caisse d’Epargne (1,1 miliarde euro), precum şi Banque Populaire (950 milioane euro). Băncile vor emite obligaţiuni, iar statul va subscrie în limita ajutoarelor acordate. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii