BCR a anuntat lansarea unui serviciu de transfer rapid in euro intre conturile deschise la băncile membre ale Grupului Erste din urmatoarele tari: Austria, Bosnia şi Hertegovina, Croatia, Republica Cehă, Ungaria, Macedonia, Muntenegru, Republica Moldova, România, Serbia şi Slovacia.rnrnPrin noul serviciu se poate transfera orice sumă în EUR, iar plăţile ajung în aceeaşi zi în conturile beneficiarilor.rnrnAstfel, pentru o tranzacţie de 1.000 EUR iniţiată de la ghişeul băncii, clienţii BCR persoane fizice plătesc acum doar 10 EUR, cu aproximativ 70% mai puţin faţă de comisionul standard de transfer, a declarat Valentin Florin Galatanu, Director executiv adjunct in cadrul Directiei Tranzactii Bancare a BCR, citat intr-un comunicat al bancii.rnrnTotodată, pentru o tranzacţie iniţiată pe canal electronic de un client persoană juridică, valoarea standard a comisionului pentru plăţile în EUR în cadrul Erste Group e redusă cu până la 60% ca urmare a implementarii acestui serviciu, a adaugat el.rnrnPentru a beneficia de acest serviciu atât plătitorul, cât şi beneficiarul trebuie să dispună de un cont deschis la una din băncile participante, iar plătile trebuie să fie denominate în euro. Tranzacţiile trebuie plasate până la ora 15.00.
Nu există comentarii pentru această știre.
Banca Transilvania anunță, într-un comunicat, că susține planurile investiționale ale Antibiotice Iași, cel mai mare producător de medicamente generice cu capital majoritar românesc, printr-o finanțare de 67 de milioane de... detalii
Banca Transilvania (BT) a început anul 2026 cu rezultate financiare pozitive și creșteri pe toate liniile de business, în ciuda contextului economic, anunță banca în următorul comunicat privind rezultatele financiare... detalii
Libra Bank are o ofertă pentru cei care vor să-și facă un cont la această bancă atât pe persoană fizică, cât și pe firmă, prin gestionarea ambelor într-o singură aplicație.... detalii
CEC Bank continuă campania dedicată Pachetului „Grijă Completă” și prelungește, pentru încă șase luni, oferta care include o dobândă avantajoasă pentru depozitele în lei cu depuneri ulterioare constituite în cadrul... detalii
Ratingul CEC Bank a fost îmbunătățit
Din Home Bank poți cere bani sau să faci transferuri Ropay, gratis și instant
Din agențiile CEC Bank se pot face transferuri de bani în străinătate, prin Transfer Rapid
Magazinele pot încasa plăți folosind doar un iPhone și aplicația BT POS
CEC Bank, a treia mare bancă din România și în 2025
BT Asset Management devine acționar minoritar la Anima Wings
Acțiuni gratuite și dividende în numerar pentru acționarii Banca Transilvania
Provident are 200.000 de clienți activi
BT România ETF, fondul de investiții care reflectă cele mai importante companii românești la bursă
BRD are probleme cu aplicația YOU și call-center-ul: te rugăm mai încearcă odată