Mugur Isarescu si premierul Tariceanu ar fi trebuit sa declare astazi, dupa intalnirea avuta pe tema crizei financiare mondiale, ca si Romania va garanta suta la suta depozitele populatiei in banci. rnrnMai exact, rambursarea tuturor depozitelor, pentru ca ele sunt garantate teoretic, insa Fondul de Garantare nu are resurse pentru rambursarea acestora, in cazul falimentului unei banci mari.rnrnAr fi fost o decizia fireasca, in conditiile in care state mult mai puternice precum Germania, Irlanda şi Danemarca au anunţat că vor garanta integral depozitele constituite la bănci. Altele precum, Austria, au decis să majoreze plafonul de garantare, iar Suedia a anunţat că va ridica acest plafon la un nivel de două ori mai mare decât cel actual.rnrnDoar jumatate din valoarea depozitelor sunt garantaternrnÎn România, depozitele sunt garantate în limita unui plafon reprezentând echivalentul a 20.000 euro. La prima vedere, lucrurile ar fi linistitoare, intrucat peste 99% din numarul celor care au depozite in banci (populati si IMM-uri) se afla sub acest plafon. rnrnDaca se intampla insa ca una dintre primele 15 banci romanesti sa dea falliment Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar nu dispune de suficiente fonduri pentru a-i despagubi pe cei care se afla sub protectie. Ca sa nu mai vorbim de firmele mari, a caror bani nu sunt deloc garantati.rnrnIn privinta valorii depozitelor garantate (pana in plafonul de 20.000 de euro), acestea sunt mai putine decat cele negarantate.rnrnAstfel, valoarea totala a depozitelor garantate in cadrul plafonului de garantare se ridica la 47,1 miliarde lei, reprezentand 43,3% din valoarea totala a depozitelor din banci. Valoarea depozitelor negarantate este mai mare, de 61,7 miliarde lei, reprezentand 56,7% din totalul depozitelor, de 108,9 miliarde lei.rnrnIn privinta depozitelor persoanelor fizice, acestea au garantate numai 54,6% din valoarea totala a depozitelor constituite de persoanele fizice:76,4 miliarde lei.rnrnAsat incat, nu este exclus ca panica sa se instaleze si la noi, iar daca se intampla acest lucru, atunci nimeni si nimic nu mai poate salva banca supusa atacului deponentilor.rnrnChiar daca, daca punem la socoteala si rezervele minime obligatorii ale bancilor(RMO) la BNR, reprezentand 20% din valoarea pasivelor in lei si 40% din cele in valuta, atunci lucrurile par mai putin ingrijoratoare.rnrnPremierul si guvernatorul s-au limitat insa la a face declaratii linistitoare, in conditiile in care aud tot mai multa lume vorbind despre iminentul faliment a nu stiu carei banci romanesti, iar pe altii ca vor sa-si scoata banii din banca sau sa-i puna in casete de valori.rnrnRomânia va adopta în caz de necesitate măsuri de limitare a efectelor criei financiare de genul celor aplicate deja de unele state europene, a declarat, luni, premierul Călin Popescu Tăriceanu, la finalul întâlnirii cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.rnrnEl a precizat că problemele determinate de criza financiară internaţională au reprezentat unul dintre subiectele discutate cu guvernatorul BNR.rnrn”România, ca şi celelalte ţări europene, poate adopta măsuri în caz de necesitate. Nu are rost să discutăm acum de măsuri punctuale deoarece nu avem în acest moment o problemă”, a spus Tăriceanu, amintind că sistemul bancar nu este afectat în prezent de această criză.rnrnAlte măsuri dispuse de unele ţări europene au fost naţionalizarea parţială a unor bănci şi deschiderea unor linii de finanţare pe termen lung pentru instituţiile de credit.rnrnÎn Statele Unite, planul de salvare adoptat de Camera Reprezentanţilor şi promulgat de preşedintele american George W. Bush prevede a locarea 700 miliarde dolari pentru susţinerea sistemului financiar. De asemenea, statul a preluat unele bănci sau instituţii financiare, iar altele au fuzionat pentru a evita falimentul.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Stabilitatea pe termen lung a unei economii nu depinde doar de volumul brut al datoriei publice, ci mai ales de dinamica subtilă a diferențialului „r-g”, reprezentând diferența dintre costul real... detalii
La câteva zile după ce Consiliul Concurenței a amendat băncile pentru un presupus cartel în stabilirea indicelui ROBOR, BCR a postat pe Facebook următorul mesaj al șefului băncii, Sergiu Manea:... detalii
ARB respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței. Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii, conform unui comunicat al ARB: Băncile nu sunt vinovate și vor utiliza toate căile legale de atac pentru a anula decizia abuzivă, nefondată și injustă a Consiliului Concurenței care afectează pe nedrept reputația industriei bancare. Asociația Română a Băncilor (ARB) solicită public Consiliului Concurenței să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției fără dovezi și comunicarea publică care provoacă confuzie și așteptări nerealiste legate de următoarele aspecte: Specificarea reglementărilor încălcate În vederea clarificării aspectelor de fond ce fac obiectul acestei decizii, solicităm prezentarea elementelor de reglementare și de conduită concurențială ce au fost încălcate, cu precizarea și a mecanismelor prin care s-a produs distorsionarea pieței. Banca Națională a... detalii
Raportul Consiliului Concurenței privind amendarea băncilor pentru manipularea ROBOR prevede interzicerea băncilor de a mai calcula ROBOR și dobânzile la titlurile de stat în actuala formă, precum și modificarea regulilor... detalii
Decizia Consiliului Concurenței în cazul ROBOR nu are nicio fundamentare, acuză Banca Transilvania
Șeful Băncii Transilvania contestă amenda Consiliului Concurenței privind ROBOR: am acționat corect și legal
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb - de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru
Revolut ne momește cu 0 comisioane pentru investiții. Este aceasta o practică neloială prin informații înșelătoare? ANPC, ASF și Consiliul Concurenței spun că nu e treaba lor
Trei abuzuri ale IFN-urilor
Executarea silită pentru neplata unui credit poate începe doar după 6 luni de restanțe
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluție bancară pentru drumul României către zona euro
Dobânda „lejeră” de 5,55% la creditele Raiffeisen poate ajunge la 18%
BRD, singura dintre băncile importante care nu permite transferuri Ropay gratuite cu numărul de telefon
Băncile își exprimă convingerea că nu vor fi amendate de Consiliul Concurenței privind ROBOR