Henk Paardekooper, presedintele RBS Bank, apreciaza ca procesul de integrare in Europa este lung si cu pasi foarte mici, iar scopul principal nu este cel economic ci de mentinere a pacii si evitarea unui noi razboi pe continent.rnrn”Sunt un simplu bancher, nu un economist, dar cred ca dezbaterile despre adoptarea euro s-au concentrat prea mult asupra argumentelor economice si analizelor cost/beneficii. Cred ca de fapt subiectul nu este chiar atat de rational, nu este vorba doar de raportul cost/beneficii, nu este vorba doar de un proces rational de luare a deciziilor. Daca vom merge putin mai departe in istoria nasterii Europei, vom vedea ca nu a fost o coincidenta ca proiectul european a aparut dupa al doilea razboi mondial”, a spus Paardekooper in cadrul unei colocviu privind adoptarea monedei euro organizat la BNR.rnrn”A existat o viziune potrivit careia odata unite si integrate, tarile europene nu se vor mai razboi niciodata una cu cealalta. Nu trebuie sa uitam ca primul motiv pentru uniunea si integrarea Europei a fost acesta (pacifist). Domnul Monet din Franta a spus, la acea vreme, in anii 30, ca vom avea un proces de integrare lung si cu foarte multi pasi mici, ceea ce s-a adeverit. Iar acest proces abia a inceput. Dar criza in care ne aflam acum ne ofera, de fapt, oportunitati. Iar domnul Delore a spus ca in Europa se pot face pasi reali si mari doar atunci cand avem o reala urgenta sau nevoie. Iata asadar ca acum putem sa facem cativa pasi importanti”, a precizat el.rnrn”In momentul cand s-a facut pasul introducerii euro, ca parte a procesului de integrare, acesta nu a fost suficient de bine pregatit, au fost carente, iar politicienii stiau acest lucru. Nu au facut cunoscut acest lucru publicului, dar se stia foarte bine de catre toti. Se stia ca, pe langa introducerea euro ca moneda unica, era nevoie de o mai mare integrare a pietei interne, de o uniune bancara, o uniune fiscala si politica. Iar acum cand se discuta aceste lucruri, se pare ca este o opinie unanima ca trebuie mers in aceasta directie”, a adaugat seful RBS Bank Romania.rnrn”Cred ca doamna Merkel a avut un motiv sa declare recent ca in Europa este pace de aproape 60 de ani. Cred ca ea incearca sa explice electoratului ca acesta este un lucru ce nu trebuie uitat. Nu poti include intr-o analiza de costuri si beneficii costul a 6 milioane de oameni morti (in razboi) doar in Germania. Asadar, statistici care arata evolutii ale Europei doar pe perioade scurte, de pana la 10 ani, reprezita o perioada foarte scurta de timp. S-ar putea ca peste 50 sau 100 de ani cand ne vom uita inapoi in timp la ceea ce am facut azi sa para doar inca un pas spre integrarea in Europa din care sa putem invata”, a spus Paardekooper.rnrn”Ceea ce vreau sa spun este ca argumentele economice conteaza, fireste, sunt foarte relevante, dar cred ca in acelasi timp nu trebuie sa uitam adevaratul concept, scop, motiv al integrarii in Europa, si cred ca ne indreptam intr-o directie buna”, a concluzionat el.
Nu există comentarii pentru această știre.
O gestiune ideală a veniturilor personale ar trebuie să urmeze următoarea regulă: jumătate din salariu să fie alocat pentru nevoile casei și familiei, 30% pentru alte cheltuieli, precum vacanțe sau... detalii
Apropierea vacanțelor și înmulțirea tranzacțiilor online conduc la creșterea tentativelor de fraudă și atacurilor de phishing. Metodele sunt diverse: conturile bancare ale consumatorilor sunt atacate prin conturi false pe rețelele... detalii
"Stimați clienți, vă informam că, temporar, bancnotele de 50 USD nu sunt acceptate pentru operațiunile de depunere numerar și schimb valutar la ghișeu și MBA. Vă mulțumim pentru înțelegere!", este... detalii
Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de... detalii