Vânzările cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) au înregistrat în luna februarie 2022 o creștere marginală față de luna anterioară (+0,1 pe seria brută și +0,3% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate), potrivit datelor publicate de INS.
Raportat la aceeași lună din anul precedent, s-au consemnat avansuri semnificative, de +5,5% în termeni bruți și de +8,5% ajustat cu zilele lucrătoare și sezonalitatea, ceea ce indică o dispunere mai puțin favorabilă a datelor de activitate în calendar.
În pofida cvasistagnării puterii de cumpărare a salariului mediu (+0,5%, în contextul în care avansul nominal din sistemul bugetar a fost de 1,5%, la o inflație de 8,5%), au contat indexarea punctului de pensie cu 10%, majorarea pensiei minime la 1.000 de lei și acordarea de ajutoare pentru cei care aveau de încasat mai puțin de 1.600 lei lunar.
[1]
Ar fi de remarcat scăderea cifrei de afaceri în termeni bruți la produse alimentare, atât față de luna precedentă (-1,1%) cât și față de aceeași lună din anul anterior (-1,2%), în contextul în care scumpirile pe acest segment au urcat la aproape 2% într-o singură lună.
La produsele nealimentare (cu largul concurs al plafonării prețurilor la energie) și la carburanți, s-au înregistrat avansuri modice, amplificate în termeni anuali de efectul de bază în cazul combustibililor.
Pentru a sesiza mai bine efectul pandemiei și revenirii economice asupra evoluțiilor din sectorul comercial raportate la cele înregistrate înainte de apariția apariției pandemiei, este util graficul comparativ între schimbările în aceeași lună ianuarie de la un an la altul, adică 2021 față de 2020 și 2022 față de 2021.
[2]
În decurs de doi ani, vânzările de produse alimentare s-au majorat în februarie 2022 cu doar 1,1% față de februarie 2020, mult sub cele de produse nealimentare (+17,9%). Vânzările de carburanți au fost în revenire după reculul din 2020 (+8,2%). Per total, creșterea comerțului pe seria ajustată a fost de 8,2% (peste reducerea de -0,3% din februarie 2021 s-a suprapus revenirea de 8,5%, în februarie 2022).
Astfel, revenirea rezultatului economic estimată curent a fi de circa 2% (-3,7% în 2020 și +5,9% anul trecut) s-a făcut în bună parte pe calea expandării consumului intern cam de patru ori mai mult decât avansul PIB.
Discrepanță ce va trebui atenuată în anii următori, odată cu redirijarea motoarelor de creștere, dinspre consum intern înspre producție și export.
Nu există comentarii pentru această știre.
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut în octombrie 2025 față de luna anterioară atât pe seria brută (-0,6%) cât și pe cea ajustată... detalii
Valoarea producției agricole în 2024 a consemnat un rezultat de -4,3% în raport cu anul precedent, potrivit datelor definitive comunicate de INS. Sectorul vegetal (-10,1%) și cel al serviciilor prestate... detalii
Potrivit INS, producția industrială a crescut cu 7,8% în mai 2025 față de luna anterioară pe seria brută, însă a scăzut cu -0,6% în varianta ajustată după perioada din an... detalii
Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a consemnat o scădere marginală (-0,16%) în mai 2025 față de luna anterioară, potrivit datelor comunicate de INS. După ce a ieșit în februarie din... detalii
România, la 78% din PIB-ul mediu pe locuitor al UE
Producția industrială, la cota -1,8% după 11 luni din 2024
Deficitul contului curent, peste 26 miliarde euro în noiembrie 2024
Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 8% pe primele 10 luni
Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
Producția industrială, în scădere semnificativă
Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta