Taxa auto va fi suspendata pentru vehiculele Euro 4

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2008-12-10 07:14 Ultima actualizare: 2008-12-10 07:14

Prevederea privind suspendarea taxei auto pentru vehiculele cu o capacitate cilindrică de până la 2.000 cmc, înmatriculate începând cu 15 decembrie 2008 pe teritoriul Uniunii Europene, se aplică în cazul autovehiculelor cu norma de poluare Euro 4, afirmă purtătorul de cuvânt al Guvernului.rnrn”Articolul al 2-lea al ordonanţei se referă la autovehiculele care vor fi înmatriculate, începând cu data de 15 decembrie 2008, pe teritoriul Uniunii Europene, ceea ce se traduce prin autovehicule cu norma de poluare Euro 4″, a declarat, marţi seara, agenţiei MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Executivului, Camelia Spătaru.rnrnTaxa pe poluarea auto a fost triplată luni, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţei şi trebuie plătită începând de marţi la valoarea majorată.rnrnActul normativ prevede totodată, la articolul 2, că taxa va fi suspendată începând cu 15 decembrie 2008 pentru autovehiculele cu o capacitate cilindrică de până la 2.000 cmc şi care sunt înmatriculate pentru prima dată în România sau în alte state membre UE, fără nicio referire la criteriul privind normele Euro 4, inclus în proiectul iniţial.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Banca Transilvania a vândut obligațiuni de 1 miliard de euro, cu dobândă de 4,75%

Banca Transilvania a atras 1 miliard de euro de pe piețele internaționale printr-o emisiune deobligațiuni suprascrisă de aproape patru ori, ceea ce confirmă interesul ferm al investitorilor dea susține perspectivele... detalii

YOU BRD are probleme de funcționare

Aplicația YOU BRD are probleme de funcționare, ne-a transmis astăzi un cititor, care spune că nu mai poate intra în aplicație, de pe telefon: "Îmi cere credențiale, nume utilizator și... detalii

Programul băncilor de Paște

Programul băncilor în perioada sărbătorilor de Paște 2026: băncile vor fi închise vineri, 10 aprilie, și luni 13 aprilie, a doua zi de Paște. Vor rămâne însă deschise unitățile bancare... detalii

Procredit Bank arată numele beneficiarului unui transfer, după 3 ani de la lansarea serviciului SANB

Procredit Bank a implementat serviciul de afișare a numelui beneficiarului unui transfer, SANB, după mai bine de 3 ani de la lansarea acestei funcții de către Transfond. Este surprinzător cât... detalii