Sindicatul FNGCIMM cere demisia sefei fondului, Silvia Ciornei, acuzata de incompetenta, ea fiind numita pe criterii politice la conducerea institutiei

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2015-09-01 00:48 Ultima actualizare: 2015-09-01 00:48

Sindicatul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIM), institutie care s-a remarcat in ultimii ani prin derularea programului Prima Casa pentru creditele ipotecare si mai putin in sustinerea IMM-urilor, cere demisia presedintei institutiei, Silvia Ciornei, pe care o acuza de incompetenta, intrucat a fost numita la conducerea fondului pe criterii politice.

Motiv pentru care sindicalistii solicita depolitizarea institutiei si aplicarea legislatiei privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, sustinuta de FMI.

“Ca şi în cazul Romatsa, FNGCIMM SA IFN este o societate cu capital de stat al cărei manager a fost numit pe criterii politice începând cu luna noiembrie 2013. La aproape 2 ani de la această numire, s-a demonstrat că un manager numit politic, care nu deţine experienţa necesară pentru a face faţă provocărilor mediului în care acţionează societatea pe care o conduce, nu aduce nicio contribuţie pozitivă la dezvoltarea acesteia”, se arata intr-un comunicat al Sindicatului salariatilor FNGCIMM, in care se precizeaza ca susţine acţiunea Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX de solidarizare cu angajaţii Romatsa în vederea depolitizării şi profesionalizării instituţiilor de stat.

“În cazul FNGCIMM, numirea pe criterii politice a însemnat lipsa asumării răspunderii manageriale, schimbarea a absolut tot ce s-a dezvoltat în anii anteriori, acţiuni revanşarde faţă de vechii angajaţi, ceea ce a condus la diminuarea cu peste 50% față de anul 2013 a susţinerii acordate IMM-urilor prin intermediul garanţiilor emise, trend care va continua şi în anii următori”, se spune in comunicat.

“Suntem printre ultimele societăţi cu capital de stat la care nu s-au pus încă în aplicare prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Suntem convinşi că numirea unui manager cu experienţa necesară în vederea înţelegerii mecanismelor foarte complexe care afectează activitatea noastră nu ar fi periclitat misiunea instituției noastre de susținere a accesului la finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii și nu ar fi afectat reputaţia de partener serios şi de încredere printre partenerii bancari, reputaţie pe care a dezvoltat-o în mai bine de 10 de ani de activitate”, se mai arata in comunicatul sindicatului FNGCIMM.

La solicitarea Bancherul.ro, reprezentantii sindicatului au spus ca vor reveni maine cu detalii privind activitatea deficitara a fondului fin ultimii ani si cu privire la acuzatiile la adresa Silviei Ciornei.

FNGCIMM nu a raspuns solicitarii Bancherul.ro de a-si exprima un punct de vedere cu privire la aceste acuzatii.

Ciornei a fost subiectul unor acuzatii si anul trecut, cand Emil Bituleanu, seful Libra Bank, s-a plans ca FNGCIMM nu a platit bancii garantii in valoare de 2,8 milioane lei, aferente unui numar de 5 credite, drept pentru care a dat fondul in judecata si a intrerupt colaborarea cu acesta. (vezi aici detalii)

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

În premieră istorică, angajații unei bănci, BRD, au ieșit în stradă la protest

În timp ce sindicatele din domeniile publice, precum sănătatea sau finanțele, prostau în fața Guvernului față de noua lege a salarizării, la câțiva metri de ei, în fața sediului central... detalii

Asigurările de locuințe nu acoperă riscuri generate de război

Proprietarul apartamentului din Galați distrus de explozia unei drone rusești va fi despăgubit de Generali, deși asigurarea locuinței nu acoperă riscurile generale de război. "Această situație se află în afara... detalii

Băncile sunt închise luni, 1 iunie

Băncile sunt închise luni, 1 iunie, a doua zi de Rusalii, care este o zi de sărbătoare națională, nelucrătoare. Aplicațiile bancare și bancomatele (ATM) pentru cash (numerar) funcționează însă non-stop,... detalii

Credite Noua Casă cu dobândă redusă la CEC Bank

CEC Bank a anunțat că acordă credite Noua Casă cu dobândă redusă cu 0,10 puncte, dacă încasezi salariul într-un cont al băncii: 1,90% plus IRCC, față de 2% plus IRCC,... detalii