Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la începutul întrevederii cu delegaţia FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că a discutat cu premierul Victor Ponta şi cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi s-a decis încheierea unui nou acord cu FMI pentru “încă un an sau doi”. rnrnEl a adăugat că în viitor este nevoie de asistenţa FMI pentru a oferi soluţii specializate în vederea aplicării unei strategii pe termen mediu a României, care să asigure creşterea economică.rnrn “Cred că acesta este momentul potrivit să analizăm acordul existent şi să privim şi la câteva elemente ale viitorului acord. Aşa cum am discutat cu premierul şi cu guvernatorul BNR, am decis să avem un nou acord cu FMI pentru încă un an sau doi” , a declarat preşedintele Băsescu, citat de Mediafax, la începutul întrevederii cu delegaţia organismelor internaţionale, aflată de marţi la Bucureşti în a şasea misiune de evaluare în cadrul acordului stand-by încheiat anul trecut.rnrnPreşedintele a remarcat că Guvernul a trimis Comisiei Europene un punct de vedere asupra programelor pentru absorbţia fondurilor europene în perioada 2014-2020, iar reacţia Bruxelles-ului a fost “destul de neplăcută”. El a arătat că trebuie stabilită împreună cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială o strategie pe termen mediu cu privire la creşterea economică a României.rnrn”De exemplu, noi am trimis, Guvernul a trimis, un punct de vedere asupra dezvoltării viitoare a programelor României până în 2020, iar reacţia Comisiei Europene a fost destul de neplăcută. Cred foarte mult că împreună cu FMI, cu UE şi BM putem prefigura o strategie pe termen mediu cu privire la creşterea economică, cum să asigurăm, cum să garantăm creşterea economică din România privind şi la situaţia bună pe care o avem în prezent”, a spus şeful statului.rnrnEl a arătat că, deşi România are o stabilitate în prezent datorită nivelului redus al datoriei publice şi al reducerii deficitului bugetar sub 3% din PIB, încă nu a “descoperit cheia garantării creşterii economice”.rnrn”Suntem o ţară cu un nivel acceptabil şi redus al datoriei publice, suntem o ţară care în ultimii doi ani a făcut eforturi uriaşe pentru reducerea sub 3% a deficitului bugetar, dar nu am descoperit încă cheia cum să garantăm creşterea. Nu trebuie să plătim ca alte multe ţări din zona euro sume imense de bani pentru datoria publică, nu mai avem o problemă acum să finanţăm România de pe pieţele externe”, a mai afirmat Băsescu.rnrnEl a arătat că problema este că “rezerva” reprezentată de fondurile UE nu este folosită adecvat pentru a ajuta la o rată ridicată a creşterii economice.rnrn”Trebuie să avem un parteneriat cu dumneavoastră, cu asistenţa dumneavoastră, pentru un program pe termen mediu privind creşterea economică”, a apreciat Băsescu, adăugând că în această strategie ar trebui incluse şi obiectivele privind energia, educaţia şi cercetarea fixate şi asumate de România în cadrul UE prin Agenda UE 2020.
Nu există comentarii pentru această știre.
Fitch Ratings a revizuit ratingurile acordate CEC Bank în urma publicării metodologiei actualizate privind ratingurile bancare la data de 8 mai 2026, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă: Ca... detalii
ING Bank devine a șaptea bancă, după Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, Libra Bank, Salt Bank și Vista Bank, din cărei aplicație, Home Bank, poți cere bani doar pe baza... detalii
CEC Bank își extinde oferta prin lansarea serviciului de transferuri de bani din România către străinătate, disponibile direct în agențiile Băncii, în parteneriat cu Transfer Rapid, anunță banca într-un comunicat,... detalii
Banca Transilvania anunță o modalitate simplă, sigură și confidențială de a accepta plăți contactless folosind doar un iPhone și aplicația BT POS pentru iOS, fără a fi nevoie de echipamente... detalii
CEC Bank, a treia mare bancă din România și în 2025
BT Asset Management devine acționar minoritar la Anima Wings
Acțiuni gratuite și dividende în numerar pentru acționarii Banca Transilvania
Provident are 200.000 de clienți activi
BT România ETF, fondul de investiții care reflectă cele mai importante companii românești la bursă
BRD are probleme cu aplicația YOU și call-center-ul: te rugăm mai încearcă odată
Banca Transilvania a vândut obligațiuni de 1 miliard de euro, cu dobândă de 4,75%
YOU BRD are probleme de funcționare
Programul băncilor de Paște
Procredit Bank arată numele beneficiarului unui transfer, după 3 ani de la lansarea serviciului SANB