Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a consemnat o creștere marginală (+0,10%) în iunie 2025 față de luna anterioară, potrivit datelor comunicate de INS.
După ce ieșise brusc în februarie din domeniul negativ (unde se afla de cinci luni), acest indicator a intrat pe o traiectorie de scădere și a coborât sub nivelul de la mijlocul anului trecut (-0,28%).
La extern s-a înregistrat o nouă creștere, după scăderile din martie și aprilie, astfel încât s-a ajuns la +2,74%, totuși sub valorile consemnate între noiembrie 2024 și martie 2025. Diferența între evoluția la intern și cea de pe piața externă s-a mărit considerabil, la peste patru puncte procentuale, după ce fusese aproape anulată la finele T1 2025.
În structură, s-au consemnat creșteri ceva mai mari față de luna precedentă la bunuri de uz curent (+0,32%) și bunuri de capital (+0,30%), marginale la bunuri de folosință îndelungată (+0,11%), în timp ce prețurile au stagnat la bunuri intermediare (0,00%) și au scăzut de puțin în industria energetică (-0,09%).
Comparativ cu aceeași lună din anul anterior, s-au consemnat creșteri pe aproape toată linia, cu un maxim notabil de +5,74% la bunuri de uz curent și valori de +3,02% la bunuri de folosință îndelungată, +2,87% la bunuri intermediare și +2,27% la bunuri de capital. Industria energetică a rămas în domeniul negativ (-7,65%).

De reținut, după ce productivitatea muncii în industrie a coborâse în 2023 până la -3,3%, s-a situat la -1,5% pe parcursul anului trecut și a marcat un rezultat de -0,7% ca medie lunară (însă cu o revenire de +9,3% în mai) pe primele cinci luni 2025. Per total, rezultatele din industrie se păstrează, în termeni comparabili, la cel mai scăzut nivel din ultimii opt ani.
Pe ramuri de activitate, majorări mai mari de prețuri față de aceeași lună a anului trecut s-au consemnat la extracția cărbunelui (+15,3%), repararea echipamentelor (+10,3%), distribuția apei (+9,3%), fabricarea calculatoarelor (+8,9%), marochinărie (+7,9%), alte activități extractive (+7,2%) și fabricarea produselor din tutun (+7,1%).
Urmează fabricarea de mobilă (+6,2%), prelucrarea lemnului, fabricarea băuturilor (ambele cu +6,1%), industria alimentară, fabricarea de îmbrăcăminte (cu câte +5,9%), fabricarea substanțelor și a produselor chimice (+5,2%), fabricarea de hârtie și cea a produselor farmaceutice (ambele cu +5%).
Reduceri anuale de prețuri s-au consemnat la fabricarea produselor de cocserie și din prelucrarea țițeiului (-17%), la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-7,4%), fabricarea altor mijloace de transport (-1,4%) și în industria metalurgică (-0,3%).
Nu există comentarii pentru această știre.
Pavăl Holding, proprietarul Dedeman, este în negocieri exclusive privind achiziția operațiunilor Carrefour din România, conform unui anunț al KPMG Legal – Toncescu și Asociații, în care se adaugă: Tranzacția reprezintă una dintre cele mai importante tranzacții din sectorul de retail din România din ultimii ani și marchează intrarea Pavăl Holding (actionar unic Dedeman) în retailul alimentar. Carrefour România operează o rețea multi-format de 478 de magazine la nivel național, incluzând hipermarketuri, supermarketuri, magazine de proximitate și unități discount, generând vânzări brute de aproximativ 3,2 miliarde euro în 2024.
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în decembrie 2025 față de luna anterioară cu 5,8% pe seria brută însă numai 0,6% pe cea... detalii
Consiliul Concurenței a sancționat 27 de companii (25 service-uri auto și două societăți de asigurare) cu amenzi în valoare totală de 14,73 milioane de lei (aprox 2,9 milioane de euro)... detalii
Inflația la finalul anului trecut a fost de 9,69%, după ce avansul de +0,29% din decembrie 2024 a fost înlocuit de cel de +0,22% din decembrie 2025. De reținut contribuția... detalii
Comerțul, -4% în noiembrie 2025 față de aceeași lună a anului anterior
România, pe ultimul loc în UE la cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare
Producția industrială, în creștere pe octombrie 2025
Prețurile industriale, inflamate de scumpirea energiei
Salariul anual mediu, România pe locul 23 din 27 de state UE
Deficitul contului curent, în creștere cu 8,6%
Comerțul cu amănuntul, scăderea continuă
Prețurile industriale, inflamate de scumpirea energiei
Bugetul României 2021 - 2024, datele certificate de Eurostat
Avansul PIB în prima jumătate din 2025, confirmat la doar +0,3%