Patria Bank acorda credite agricultorilor care primesc subventii APIA

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2018-06-26 19:06 Ultima actualizare: 2018-06-26 19:06

Începând din luna iunie, Patria Bank oferă finanțare pentru muncile agricole prin semnarea parteneriatului cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru schemele de sprijin implementate de APIA în Campania 2018 (Schema de plată unică pe suprafața – SAPS și Măsuri delegate din Programul Național de dezvoltare rurală-PNDR), anunta banca intr-un comunicat, in care mai adauga urmatoarele:

Prin acest parteneriat, Patria Bank ofera lucrătorilor agricoli posibilitatea de a obține în avans până la 90% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA.

Pentru că fermele au ritmul lor, cu nevoi ce trebuie acoperite imediat, finantarea oferită de Patria Bank este simplă și rapidă pentru agricultori: vine fără drumuri la bancă –  agroconsilierul Patria Bank se deplasează în fermele clienților pentru a întocmi dosarul și a semna actele – documentația este simplificată, rambursarea se face automat în momentul încasării subvenției; în plus, nu sunt necesare garanții sau contribuție proprie din partea clienților.
  
„Ca în fiecare an suntem alături de agricultori prin creditul de scontare APIA. Pentru noi este o prioritate de business și o dorință de a pune umărul la dezvoltarea agriculturii din România. În orice fermă lucrurile trebuie rezolvate atunci când e timpul lor, iar creditul APIA rezolvă fluxul financiar al oricărei afaceri agricole. Anul trecut creditele de acest tip au reprezentat 21% din totalul creditelor Agro oferite de Patria Bank. Avem toată încrederea că anul acesta vom reuși să sprijinim și mai mulți agricultori.” a declarat Bogdan Alexandrescu, coordonator departament Agro, Patria Bank. 
  
Pe lângă creditul APIA, agricultorii pot găsi sprijin financiar prin soluțiile specifice de finanțare Agro puse la dispoziție de Patria: credite fără garanții, credite pentru capital de lucru cu rambursare sezonieră, credite pentru investiții și pentru achiziție de terenuri agricole și credite pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene sau depozite în RON cu termene flexibile pentru ca agricultorii sa poată obține venituri maxime din disponibilitățile temporare.

Informații suplimentare despre Creditul de scontare APIA de la Patria Bank, precum și despre celelalte produse Patria Bank destinate agricultorilor, pot fi obținute în orice unitate Patria Bank, apelând gratuit Serviciul Relații Clienți la numărul de telefon 0.800.410.310 sau accesând site-ul băncii, www.patriabank.ro, în secțiunea dedicată Agro.

Pentru informații suplimentare: pr@patriabank.ro, 0732.800.326

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Facturile Engie se pot plăti mai simplu, prin Ropay

Facturile Engie se pot plăti acum și prin Ropay, din aplicațiile băncilor, o soluție mai simplă decât plățile cu cardul, întrucât nu este nevoie de introducerea datelor cardului sau de... detalii

Grevă de avertisment la BRD, în 13 august

Salariații BRD Groupe Société Générale, reprezentați de Sindicatul IMPACT, vor intra în grevă de avertisment joi, 13 august 2026, între orele 15:00 și 17:00, conform unui comunicat al sindicatului, în... detalii

Ratingurile Băncii Transilvania, reconfirmate

Moody’s Ratings reconfirmă ratingurile Băncii Transilvania pentru depozite și emitent, menținând calificativele Baa1/P-2, respectiv Baa2/P-2, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă: Agenția a menținut, de asemenea, evaluarea de credit... detalii

Cursul valutar poate fi negociat în aplicația George Business

Banca Comercială Română (BCR) extinde George Business cu FX Pro, prin care orice companie beneficiază de curs valutar negociat direct în platformă, cu cotații personalizate în timp real și tranzacționare... detalii