Liberalizarea energiei electrice a trimis inflația anuală la 7,84%

Autor:

Dan Palangean
Publicat la: 2025-08-13 10:00 Ultima actualizare: 2025-08-13 10:00

Inflația anuală a crescut în iulie 2025 până la 7,84%, cu peste două puncte procentuale peste cea consemnată la mijlocul anului, după ce se situase la circa 5% între ianuarie și aprilie. Prețurile au fost mai mari față de luna iunie cu 2,68%. Avansul excepțional a provenit, în proporție de peste 90%, de la scumpirea cu aproape 62% a energiei electrice furnizate populației.

Inflaţia MEDIE anuală a crescut doar până la 5,3% mult sub nivelul celei anuale consemnate pentru moment. Pe metodologia europeană IAPC, inflația lunară a fost semnificativ mai mică(+1,35% în iulie 2025), valoarea anuală s-a situat sub cea pe sistem național (6,6%) iar cea medie anuală a ajuns la 5,4%, ușor peste cea pe metodologie locală.

Prețurile produselor alimentare au crescut într-un ritm „uzual”, sub nivelul din iunie (+0,39% față de +0,53%). Legumele s-au ieftinit cu -0,73%, sub efectul favorabil al cartofului (-6,95% și -3,38% față de aceeași lună a anului trecut) iar fructele au mai adăugat doar +0,89%. Cafeaua (+1,09%), zahărul (+0,95%), laptele de vacă (+0,77%), pâinea (+0,58%) și carnea (+0,39%) au influențe mai relevante.

Mult peste inflația de ansamblu s-au plasat mărfurile nealimentare, cu o creștere per total de 5,06%. S-au majorat prețurile cu 61,57% la energia electrică și 3,27% la gaze, de unde și șocul masiv pe IPC. În rest nu s-a întâmplat mai nimic important, cu combustibilii la +0,15%, îmbrăcămintea la +0,14% sau încățămintea la +0,07%, doar autoturismele la +0,47% și frigiderele la +0,55%. 

La servicii, indicele a urcat la 1,01%, după o creștere cu 1,78% pe segmentul de apă, canal și salubritate. HoReCa a urcat cu 0,97% iar, pe un palier de creștere similar s-au plasat serviciile de telefonie și îngrijirea medicală (+0,50%), igiena și cosmetica (+0,51%), cinematografele, teatrele și muzeele (+0,53%), ceva mai sus fiind chiriile (+0,64%).

Veste bună pentru inflația de fond, indicatorul CORE 2 ajustat (important pentru politica monetară) a crescut doar marginal, la +0,51%, valoare medie pentru ultimele șase luni. Nivelul inflației, aflată în creștere semnificativă dar punctuală, confirmă menținerea dobânzii de politică monetară (6,5%), în contextul așteptatelor influențe derivate din măsurile de politică fiscal-bugetară.

Valoarea de referință estimată de BNR pentru finalul T3 2025 a fost majorată considerabil, până la 9,2%, iar pentru finalul anului în curs se așteaptă acum 8,8% în loc de 4,6% în estimarea anterioară. Impactul ridicării plafonării la curentul electric și al măsurilor pentru ajustarea deficitului în partea a doua a anului au majorat semnificativ inflația în partea a doua a lui 2025 iar scăderea va fi lentă în prima parte a lui 2026..

Vom asista la o diminuare importantă a puseului inflaționist de-abia după mijlocul anului viitor (atunci valoarea prognozată de BNR este de 7,9%, adică similară cu cea de acum), când efectul de bază va deveni favorabil și vom asista la reversarea efectului punctual important al scumpirii curentului electric. 

Precum și la epuizarea statistică a impactului măsurilor de creștere a TVA, care au intrat în vigoare la 1 august 2025, de unde ar urma o reintrare în intervalul țintă de 2,5% +/- 1pp în T3 2026 și o diminuare până la 3% la finele anului viitor, chiar sub nivelul de 3,4% avut în vedere anterior. 

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stiri economice

Noi titluri de stat FIDELIS în lei și euro, cu dobânzi neimpozabile de pânã la 7,50%

De astãzi, 07 august, pânã vineri 14 august 2026, Ministerul Finanțelor lanseazã cea de-a opta ediție FIDELIS din acest an, oferind  persoanelor fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani posibilitatea sã subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, conform unui comunicat, în care se adaugă: Subscrierile se realizeazã prin intermediul sindicatului format din BT Capital Partners&Banca Transilvania&Salt Bank, Banca Comercialã Românã, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri listate la Bursa de Valori București. „Programul FIDELIS reprezintã un instrument important prin care Ministerul Finanțelor oferã populației posibilitatea de a investi în condiții avantajoase și de a contribui, totodatã, la finanțarea proiectelor de dezvoltare ale statului. Interesul constant manifestat de investitori confirmã încrederea în acest program și ne motiveazã sã continuãm diversificarea oportunitãților de investiție destinate... detalii

BID gestionează granturile Programului Diaspora Investește Acasă

​Executivul a aprobat în ședința de astãzi, Hotãrârea de guvern elaboratã de Ministerul Finanțelor privind operaționalizarea programului de sprijin „Diaspora Investește Acasã", conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor, în care se adaugă: Prin adoptarea acestui act normativ, Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) este mandatatã oficial sã acționeze în numele și contul Ministerului Finanțelor pentru a acorda și gestiona ajutorul de minimis sub formã de granturi destinate susținerii investițiilor realizate de românii din diaspora. Toate aspectele tehnice și operaționale aferente exercitãrii acestui mandat vor fi stabilite printr-o Convenție de implementare încheiatã între Ministerul Finanțelor și BID, care va fi aprobatã prin ordin al ministrului finanțelor în termen de 30 de zile de la publicarea actului normativ. Ulterior obținerii avizului obligatoriu din partea Consiliului Concurenței, BID va actualiza convențiile cu intermediarii financiari și va modifica schema... detalii

Ratingul României, confirmat la Baa3

Agenția internaționalã de evaluare financiarã Moody's Ratings a reconfirmat azi ratingul suveran al României la nivelul „Baa3", menținând România în categoria statelor recomandate investițiilor, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor, în care se adaugă: Evaluarea reflectã progresele înregistrate în implementarea programului de consolidare fiscalã, care au contribuit la reducerea deficitului bugetar și la încetinirea ritmului de creștere a datoriei publice și a costurilor cu dobânzile. În același timp, Moody's menține perspectiva negativã, subliniind riscurile ridicate de implementare a ajustãrii fiscale pe termen mediu în ciuda progresului realizat în reducerea deficitului bugetar. „Reconfirmarea ratingului de cãtre Moody's și recunoașterea progreselor fiscale, realizate mai rapid decât se anticipase, reprezintã un semnal extrem de important pe care am dorit sa il transmitem piețelor și investitorilor. Faptul cã deficitul pe 2026 este prognozat în scãdere la 5,8% din PIB... detalii

Ratingul României, menținut la BBB- cu perspectivă negativă

Agenția de evaluare financiarã Fitch Ratings a reconfirmat ratingul suveran al României la nivelul „BBB-", menținând România în categoria statelor recomandate investițiilor, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor, în care se adaugă: Evaluarea este susținutã de apartenența la Uniunea Europeanã, de accesul la fluxuri de capital și finanțare externã, precum și de nivelul PIB-ului și al indicatorilor de guvernanțã. Agenția evidențiazã totodatã îmbunãtãțirea execuției bugetare și estimeazã pentru 2026 un deficit de 5,9% din PIB, sub ținta de 6% stabilitã de Guvern. „Menținerea României în categoria recomandatã investițiilor este un rezultat important, într-un moment în care fiecare decizie politicã și bugetarã este urmãritã atent de piețe și de agențiile de rating. Datele prezentate de Ministerul Finanțelor aratã cã ajustarea produce rezultate: deficitul cash s-a redus la 2% din PIB în primul semestru, iar Fitch estimeazã pentru... detalii