La ATM-urile BCR se pot retrage contactless bani

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2022-09-16 07:21 Ultima actualizare: 2022-09-16 07:21

Banca Comercială Română a demarat implementarea funcționalității de retragere contactless a numerarului la bancomatele și multifuncționalele sale, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:

Funcționalitatea va fi disponibilă atât pentru cardurile emise de BCR, dar și pentru cele aparținând altor bănci. Clienții vor avea posibilitatea să realizeze tranzacții la bancomatele si multifuncționalele BCR cu carduri bancare, dar și cu telefoane, ceasuri, brățări sau alte dispozitive inteligente dotate cu tehnologia NFC.

“Odată cu lansarea acestei funcționalități, extindem și consolidăm ecosistemul digital al BCR, oferindu-le clienților noștri o gamă completă de plăți inteligente, indiferent de locul, dispozitivul sau sistemul prin care vor să le realizeze.

Cardurile BCR pot fi înrolate deja în orice portofel virtual (Apple Pay, Google Pay, Fitbit Pay, Garmin Pay, Xiaomi Pay) și pot fi utilizate la orice comerciant dotat cu POS, prin telefon, ceas, brățară sau orice alt dispozitiv mobil ce dispune de tehnologia NFC.

Clienții BCR au astfel posibilitatea de a realiza practic atât retrageri de numerar, interogări de sold, cât și plăți la comercianți fără a mai avea cardul fizic în posesie, ceea ce le asigură confort, siguranță și rapiditate”, a declarat Florin Pintilie, Șef Departament Dezvoltare Produse Carduri, BCR.

În momentul de față, retragerea contactless este de deja implementată la 112 bancomate BCR din întreaga țară, urmând ca aceasta să fie extinsă la peste 500 de terminale până la finele anului.

Bancomatele BCR cu funcționalitatea deja instalată au iluminat logo-ul contactless, iar la retragerea numerarului va fi solicitat codul PIN.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 18 centre de afaceri și 16 birouri mobile dedicate companiilor și 321 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori.

BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de ATM-uri și mașini multifuncționale – aproape 1.800 de echipamente, aproximativ 11.300 POS-uri și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce. 

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 44.500 de angajați deservesc 16,1 milioane de clienți în cadrul a 2.091 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia).

La sfârșitul lui 2021, Erste Group deținea active totale în valoare de 307 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,92 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 14,5%.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Banca Transilvania a vândut obligațiuni de 1 miliard de euro, cu dobândă de 4,75%

Banca Transilvania a atras 1 miliard de euro de pe piețele internaționale printr-o emisiune deobligațiuni suprascrisă de aproape patru ori, ceea ce confirmă interesul ferm al investitorilor dea susține perspectivele... detalii

YOU BRD are probleme de funcționare

Aplicația YOU BRD are probleme de funcționare, ne-a transmis astăzi un cititor, care spune că nu mai poate intra în aplicație, de pe telefon: "Îmi cere credențiale, nume utilizator și... detalii

Programul băncilor de Paște

Programul băncilor în perioada sărbătorilor de Paște 2026: băncile vor fi închise vineri, 10 aprilie, și luni 13 aprilie, a doua zi de Paște. Vor rămâne însă deschise unitățile bancare... detalii

Procredit Bank arată numele beneficiarului unui transfer, după 3 ani de la lansarea serviciului SANB

Procredit Bank a implementat serviciul de afișare a numelui beneficiarului unui transfer, SANB, după mai bine de 3 ani de la lansarea acestei funcții de către Transfond. Este surprinzător cât... detalii