ING Bank a fost amendata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) cu 20.000 de lei pentru ca 7.000 de clienti ai bancii au ramas fara bani pe carduri dupa ce aceasta a incasat de doua ori tranzactiile la POS-urile magazinelor sau la bancomatate efectuate de peste 200.000 de clienti in perioada weekend-ului.
Valoarea amenzii, de 20.000 de lei, este aproape de nivelul maxim din intervalul prevazut de lege, intre 3.000 si 30.000 de lei.
ING a fost amendata in baza Ordonantei de Guvern (OG) nr. 21 din 1992 privind protectia consumatorilor, articolul 7, litera c, liniuta 2, care prevede ca “prestatorii de servicii sunt obligati să presteze numai servicii care nu afectează viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora”.
Comunicatul ANPC:
Ca urmare a aparitiei in mass-media, in data de 8.10.2018, a unor informatii referitoare la faptul ca, pentru o parte din clientii ING Bank au fost dublate tranzactiile realizate cu cardurile online, la ATM-urile si POS-urile altor banci, echipa de control a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat, fiind astfel initiat un control operativ.
In consecinta, a fost solicitat bancii un punct de vedere cu privire la incidentul operational care a afectat un numar de consumatori, clienti ai bancii, in cursul zilei de 8.10.2018.
In urma verificarilor efectuate, banca a emis, in data de 9.10.2018, un punct de vedere prin care recunoaste faptul ca, in data de 8.10.2018, incepand cu ora 14.00, ING Bank a identificat dublarea tranzactiilor efectuate de un numar de 225.525 consumatori, clienti ai bancii, fiind astfel afectate interesele economice ale acestora.
De asemenea, ING Bank sustine, printr-un punct de vedere suplimentar, emis pe 10.10.2018, ca, din numarul total de consumatori afectati, „aproximativ 7.000 de clienti care au initiat plati pana la momentul remedierii, au fost afectati in mod direct, ca urmare a intervenirii incidentului, in sensul in care tranzactiile acestora au fost respinse pe motiv de fonduri insuficiente”.
Analizand aspectele descrise, ANPC constata ca, prin afectarea intereselor economice ale consumatorilor, se incalca prevederile art.7, lit.c), lin.2 din OG 21/1992 (r2) si se sanctioneaza conform prevederilor art.50, alin.1, lit.a), cu amenda contraventionala in cuantum de 20.000 lei.
ING, acuzata ca nu si-a informat clientii
ING Bank spune ca a luat masuri pentru a putea evita in viitor aparitia unei noi erori de procesare a platilor cu cardul, precum cea de luni, 8 octombrie, cand au fost incasate de doua ori tranzactiile cu cardurile la POS-uri si online, precum si retragerile de bani de la bancomate, efectuate pe parcursul celor doua zile de weekend.
Dupa procesarea (decontarea) acestor tranzactii, de doua ori, luni in jurul orei 14, clientii ING au semnalat rapid problema iar incidentul a fost relatat in scurt timp de presa, astfel ca banca a fost asaltata de telefoane, iar aplicatia de online banking Home Bank a fost accesata de foarte multi clienti, pentru a-si verifica soldurile, ceea ce a dus la blocarea acesteia, precum si a liniilor telefonice din call center, spune banca.
Aplicatia Home Bank a fost inaccesibila pe parcursul a mai multor ore dupa producerea incidentului, cel putin pana in jurul orei 21, cand ING a anuntat ca a rezolvat problema si a restituit clientilor banii luati in plus din conturi, aspect confirmat de clienti pe pagina de socializare.
Serviciul Call Center al ING a redevenit functional abia in jurul orei 19,15, conform site-ului ING – starea serviciilor, insa aplicatia Home Bank avea in continuare probleme. Home Bank aparea, la ora 23, la starea serviciilor ING, ca avand “disponibilitate partiala”.
Multi clienti ai ING s-au plans, de aceea, pe pagina Facebook a bancii, ramasa singurul canal de comunicare, ca nu au fost informati adecvat (nu au primit alerte si SMS-uri) despre producerea acestui incident, astfel ca unii au fost pusi in situatia de a nu-si putea folosi cardurile pentru plati la magazine sau la ATM-uri, intrucat nu mai aveau bani pe ele, dupa ce banca a inregistrat de doua ori platile de peste weekend. (vezi aici detalii)
Nu există comentarii pentru această știre.
Când ING a lansat Home’Bank, acum 20 de ani, internet bankingul era o opțiune folosită de un număr redus de români. Astăzi, serviciile digitale au devenit principalul mod prin care... detalii
Visa și Banca Transilvania vor găzdui la București, în 3-4 noiembrie, Adunarea Generală 2026 a Consorțiului WE BUILD, inițiativă europeană de referință dedicată dezvoltării și testării Portofelului UE de Identitate... detalii
Economiile pentru pensie acumulate de 270.000 de români în fondurile administrate de BT Pensii au depășit 1 miliard de lei, conform unui comunicat al Băncii Transilvania, în care se adaugă:... detalii
„Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost ținta unui atac cibernetic, care a generat cea mai amplă întrerupere tehnică din istoria instituției. Precizăm că datele administrate prin... detalii
Încasările instant în euro, posibile la 6 bănci, inclusiv CEC Bank
Cumpărăturile pe Emag se pot face mai simplu decât cu cardul, prin Ropay
Phishingul este acum vishing prin spoofing: escrocii se dau la telefon drept bancheri, polițiști sau inspectori ANAF
Băncile cer Consiliului Concurenței să publice probele privind pretinsa manipulare a ROBOR
Băncile europene pot verifica românii la Biroul de Credit
Cardul Multicurrency, în zece valute, util pentru călătorii în străinătate
Abonament la Disney+ în pachetul de cont Extra al ING
Asigurarea obligatorie a locuinței PAD acoperă riscurile de inundații, cutremur și alunecări de teren, iar despăgubirea maximă este de 100.000 lei
BT și Visa au făcut prima plată cu AI pentru un client
Cardul digital animat BT Visa Untold din aplicația BT Pay are design nou