Creditorii internaţionali ai Greciei, statele din zona euro şi FMI, au ajuns marţi la o înţelegere pentru modificarea programului de ajutor extern şi eliberarea unei tranşe de 34,4 miliarde de euro, amânată de mai multe luni.rnrnMăsurile convenite, care includ reducerea dobânzilor la împrumuturile pentru Grecia la niveluri atât de reduse încât unele ţări vor înregistra pierderi, ar trebui să coboare nivelul de îndatorare al statului elen la 124% din PIB în 2020, comparativ cu estimarea anterioară, de peste 140% din PIB, potrivit Financial Times.rnrnZona euro va elibera o tranşă de 34,4 miliarde de euro din programul de ajutor pentru Grecia, după aprobarea modificărilor de către parlamentele naţionale. Preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, a afirmat că vizează o finalizare a plăţii până la 13 decembrie.rnrnFonduri de 9,3 miliarde de euro, reprezentând tranşe de asemenea amânate, vor fi eliberate în trei etape în primul trimestru al anului următor, în funcţie de îndeplinirea unor ţinte de reformă.
Nu există comentarii pentru această știre.
Fitch Ratings a revizuit ratingurile acordate CEC Bank în urma publicării metodologiei actualizate privind ratingurile bancare la data de 8 mai 2026, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă: Ca... detalii
ING Bank devine a șaptea bancă, după Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, Libra Bank, Salt Bank și Vista Bank, din cărei aplicație, Home Bank, poți cere bani doar pe baza... detalii
CEC Bank își extinde oferta prin lansarea serviciului de transferuri de bani din România către străinătate, disponibile direct în agențiile Băncii, în parteneriat cu Transfer Rapid, anunță banca într-un comunicat,... detalii
Banca Transilvania anunță o modalitate simplă, sigură și confidențială de a accepta plăți contactless folosind doar un iPhone și aplicația BT POS pentru iOS, fără a fi nevoie de echipamente... detalii
CEC Bank, a treia mare bancă din România și în 2025
BT Asset Management devine acționar minoritar la Anima Wings
Acțiuni gratuite și dividende în numerar pentru acționarii Banca Transilvania
Provident are 200.000 de clienți activi
BT România ETF, fondul de investiții care reflectă cele mai importante companii românești la bursă
BRD are probleme cu aplicația YOU și call-center-ul: te rugăm mai încearcă odată
Banca Transilvania a vândut obligațiuni de 1 miliard de euro, cu dobândă de 4,75%
YOU BRD are probleme de funcționare
Programul băncilor de Paște
Procredit Bank arată numele beneficiarului unui transfer, după 3 ani de la lansarea serviciului SANB