Grupul Garanti România a înregistrat venituri nete consolidate de 39,3 milioane euro în primul trimestru al anului 2015, în creștere cu 14,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Profitul net consolidat al Grupului a ajuns la 6,9 milioane euro, în timp ce activele totale s-au ridicat la 2,1 miliarde euro, precizeaza banca intr-un comunicat.
Garanti Bank (doar banca) a înregistrat venituri nete de 33,2 milioane euro la finalul lunii martie, o creștere de 17,6% de la an la an, precum și un profit net de 4,9 milioane euro. Instituțiile financiare nebancare ale Grupului au înregistrat, la rândul lor, profit net în primul trimestru: Garanti Credite de Consum – 1,3 milioane euro și Garanti Leasing – 0,6 milioane euro.
În primele trei luni, volumul total de credite al Garanti Bank a ajuns la 1,36 miliarde euro, în creștere cu 19,6% de la an la an. Astfel, comparativ cu primul trimestru al anului trecut, volumul de credite acordate IMM-urilor a crescut cu 12,5%, cel dedicat segmentului corporate cu 8,5%, iar creditarea segmentului de retail a avansat cu 34%.
Totodată, depozitele au înregistrat o creștere în volum de 61% de la an la an, ca urmare a eforturilor susținute ale băncii de a-și mări numărul de clienți și de a deveni bancă de relație principală de afaceri pentru clienții săi.
“Grupul Garanti a început bine anul 2015. Creditarea se intensifică, iar depozitele continuă să crească de la o perioadă la alta. Estimăm că vom continua să creștem sustenabil și în următoarele luni. Vom aborda aceeași strategie privind satisfacerea nevoilor clienților noștri, cu ajutorul serviciilor financiare inovatoare, a rețelei tot mai mari de agenții, a platformei online sigure, a vastei rețele de ATM-uri inteligente, precum și a echipei noastre de profesionisti”, a declarat Ufuk Tandoğan, CEO Garanti Group România.
Grupul Garanti România este deținut de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. În primul trimestru al anului 2015, TGB a înregistrat un venit net neconsolidat de 784,77 milioane lire turcești (283,86 milioane euro). Activele totale ale TGB au ajuns la 231,4 miliarde lire turcești (83,7 miliarde euro), în timp ce contribuția la economie s-a reflectat printr-un portofoliu de credite (cash și non-cash) în valoare de 185,51 miliarde lire turcești (67,1 miliarde euro). TGB deservește peste 10 de milioane de clienți în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici și mijlocii, precum și retail, cărora le oferă servicii financiare integrate.
Nu există comentarii pentru această știre.
Visa și Banca Transilvania vor găzdui la București, în 3-4 noiembrie, Adunarea Generală 2026 a Consorțiului WE BUILD, inițiativă europeană de referință dedicată dezvoltării și testării Portofelului UE de Identitate... detalii
Economiile pentru pensie acumulate de 270.000 de români în fondurile administrate de BT Pensii au depășit 1 miliard de lei, conform unui comunicat al Băncii Transilvania, în care se adaugă:... detalii
„Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost ținta unui atac cibernetic, care a generat cea mai amplă întrerupere tehnică din istoria instituției. Precizăm că datele administrate prin... detalii
Încasările instant în euro sunt acum posibile la șase bănci din România, inclusiv CEC Bank, cea care a anunțat astăzi lansarea acestei facilități. CEC Bank se alătură astfel primelor bănci... detalii
Cumpărăturile pe Emag se pot face mai simplu decât cu cardul, prin Ropay
Phishingul este acum vishing prin spoofing: escrocii se dau la telefon drept bancheri, polițiști sau inspectori ANAF
Băncile cer Consiliului Concurenței să publice probele privind pretinsa manipulare a ROBOR
Băncile europene pot verifica românii la Biroul de Credit
Cardul Multicurrency, în zece valute, util pentru călătorii în străinătate
Abonament la Disney+ în pachetul de cont Extra al ING
Asigurarea obligatorie a locuinței PAD acoperă riscurile de inundații, cutremur și alunecări de teren, iar despăgubirea maximă este de 100.000 lei
BT și Visa au făcut prima plată cu AI pentru un client
Cardul digital animat BT Visa Untold din aplicația BT Pay are design nou
Pavăl Holding a cumpărat Carrefour cu bani de la Banca Transilvania