Comisia Europeană (CE), Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) și Autoritatea de Supraveghere Financiară din România (ASF) au agreat elementele cheie pentru evaluarea de către organisme independente a sectorului de asigurări din România. Această evaluare, care va include o analiză de bilanț și un test de stres individual, reprezintă un pas major pentru întărirea viabilității și încrederii în sector, apreciaza ASF intr-un comunicat.
Exercițiul vine în urma misiunii comune a Fondului Monetar Internațional (FMI) și Comisiei Europene, care s-a desfășurat în București în luna iunie (MEMO/14/420), și care a avut loc în contextul celei de-a treia evaluări a aranjamentului Stand-by încheiat cu FMI și a primei evaluări din programul preventiv de balanță de plăți încheiat între România și Uniunea Europeană.
O evaluare a activelor și pasivelor asigurătorilor, care include nivelul provizioanelor tehnice, aspecte legate de guvernanță și teste de stres individuale sunt parte din exercițiu.
Asigurătorii care participă la evaluarea independentă vor reprezenta cel puțin 80% din piața din România.
Testarea la stres sau rezistenţa la şocuri a sectorului de asigurări va fi efectuată folosind standardele stabilite în legislația Solvency II și va oferi un exercițiu relevant atât pentru asigurători, cât și pentru supraveghetor, în vederea implementării legislației de la 1 ianuarie 2016.
Exercițiul va fi realizat de către consultanți independenți, care vor fi coordonați și supravegheați de către un Steering Comittee (un comitet responsabil pentru stabilitarea și implementarea agendei exercițului). Evaluarea independentă este programată a se încheia până la 30 iunie 2015.
Nu există comentarii pentru această știre.
Asigurarea obligatorie a locuinței PAD acoperă riscurile de inundații, cutremur și alunecări de teren, iar despăgubirea maximă este de 100.000 lei, anunță PADROM într-un comunicat: Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM) urmărește situația generată de fenomenele hidrometeorologice severe din ultimele zile, care au afectat numeroase zone ale țării, și face apel către toți proprietarii de locuințe afectați de inundații să notifice cât mai curând daunele suferite. Compania reconfirmă capacitatea de a răspunde prompt și eficient tuturor solicitărilor venite din partea asiguraților afectați. Reamintim că sistemul digital de gestionare a daunelor permite procesarea rapidă a dosarelor, reducând semnificativ birocrația și timpul de așteptare. „Suntem alături de toate comunitățile afectate de inundațiile din această perioadă și le asigurăm că sprijinul nostru financiar este garantat pentru locuințele asigurate. Îi încurajăm pe toți cei care dețin o poliță... detalii
Prețul unei asigurări auto RCA variază foarte mult, în funcție de vârsta șoferului și de localitate, conform listei tarifelor de rferință RCA publicată de ASF (foto). Exemple de prețuri RCA... detalii
Proprietarul apartamentului din Galați distrus de explozia unei drone rusești va fi despăgubit de Generali, deși asigurarea locuinței nu acoperă riscurile generale de război. "Această situație se află în afara... detalii
Într-un context în care doar 18% dintre locuințele din România sunt asigurate printr-o poliță facultativă, Banca Transilvania și Groupama se implică pentru a crește gradul de asigurare și pentru a... detalii