Deficitul comercial lunar a revenit peste cota de 2 miliarde euro

Autor:

Dan Palangean
Publicat la: 2024-04-10 12:38 Ultima actualizare: 2024-04-10 12:38

Exporturile României au fost în februarie 2024 de aproape 8 miliarde euro (+0,2% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat ceva mai mult de 10 miliarde euro (+1,2%), potrivit datelor publicate de INS.

Astfel, deficitul comercial a crescut la 2.174 milioane euro (+10% față de luna precedentă și +6% în raport cu aceeași lună a anului anterior).

După primele două luni ale anului curent, gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate a crescut la 81,8%, peste valorile consemnate pe parcursul celor patru ani anteriori. De remarcat trecerea după 8 luni în domeniul pozitiv atât a evoluției exporturilor cât și a importurilor, cu un avantaj pentru acestea din urmă, de unde și revenirea peste cota de 2 miliarde euro deficit lunar.

[1]

Minusul acumulat pe segmentul de mărfuri în februarie 2024 a reprezentat 1,2% din rezultatul economic anual prognozat curent, în contextul în care nivelul prognozat oficial este de 9% din PIB. Astfel, deficitul comercial s-a plasat la început de an sub așteptările Comisiei Naționale de specialitate. Totuși, importurile au revenit peste pragul de 10 miliarde euro, sub care s-au aituat în cele două luni precedente.

Schimburile cu țările UE au fost de aproximativ 11 miliarde euro la export și 14 miliarde euro la import (73,4% din exporturi și 73,6% la importuri). Pe segmentul de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de circa 4 miliarde euro și importuri de 5 miliarde euro. Au rezultat solduri negative de 3 miliarde euro cu statele UE şi de 1 miliard euro pe relaţiile extracomunitare, adică trei sferturi față de un sfert din total.

Fapt îmbucurător, sectorul de mașini și echipamente de transport a revenit pe plus după deficitul important consemnat anul trecut (+153 milioane euro față de – 3.221 milioane euro în 2023). Din păcate, la categoria altor mărfuri manufacturate, minusul din schimburile cu exteriorul s-a apropiat de un miliard de euro, aproape un sfert din soldul negativ consemnat per total.

Pe zona de produse alimentare și animale vii, rezultatul net a reprezentat circa 17% din minusul consemnat per total. Gradul de acoperire al importurilor pe baza exporturilor efectuate a scăzut până la 61%, semnificativ sub nivelul de 70% consemnat pe ansamblul anului 2023 și foarte departe de rezultatul echilibrat înregistrat cu zece ani în urmă.

[2]

Revenirea consumului de carburanți a condus la un deficit sectorial de 741 milioane euro, adică trei sferturi din cel consemnat la produsele manufacturate și cu 5% peste minusul consemnat la produsele alimentare. Problema principală rămâne tot soldul puternic negativ al schimburilor de produse chimice (peste un miliard de euro lunar). Per total, petrochimia a generat 70% din deficitul comercial.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analize economice

Deficitul comercial lunar, cu 24% mai mare în iunie 2026. Importurile, peste exporturi ca ritm de creștere

Exporturile României au fost în iunie 2026 de 8,70 miliarde euro (+5,9% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat 11,66 miliarde euro (+9,9%), conform... detalii

Creșterea prețurilor industriale, peste 14% la intern în iunie 2026   

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a crescut în iunie 2026 cu 0,84% față de luna precedentă, potrivit datelor comunicate de INS. După ce scăzuse brusc în februarie, consecutiv unei traiectorii... detalii

România, țara UE care și-a ajustat cel mai mult deficitul bugetar în T1 2026

România este țara membră UE care și-a ajustat cel mai mult deficitul bugetar în T1 2026, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu o îmbunătățire de 6 puncte procentuale (pp) brut... detalii

Datoria publică, 60,2% din PIB pe date operative, în aprilie 2026

Datoria publică a României a fost de 60,2% din PIB la finele lunii aprilie 2026, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a fost... detalii