Deficitul comercial al României a urcat după primele cinci luni ale anului curent la aproape 9 miliarde de euro, potrivit datelor comunicate de INS. Suma este echivalentă cu aproximativ 4% din PIB-ul prognozat curent pentru 2021. Minusul înregistrat în mai a fost de 1.772,8 miliarde euro, după ce exporturile s-au diminuat înapoi sub pragul de 6 miliarde euro.
Pe totalul primelor cinci luni ale anului, livrările la extern au însumat aproape 30 miliarde euro iar intrările circa 39 miliarde euro. Gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate a după primele patru luni ale anului s-a păstrat „în linie” cu performanța slabă de anul trecut, respectiv la 80,4%.
Datele oficiale arată clar trendul descrescător început odată cu ieșirea din precedenta criză, ieșire susținută tocmai de utilizarea exporturilor ca motor de creștere economică.
Din seria statistică oferită de INS, se poate observa o tendință de cantonare a deficitului comercial lunar la circa 1,7 miliarde euro, altiminteri și media pe ultimele trei luni din 2020. Din păcate, această valoare ne va trimite (chiar conform prognozei oficiale în vigoare) undeva la peste 20 de miliarde de euro sau spre 9% din PIB minus în schimburile externe de mărfuri, ceea ce va pune o presiune pronunțată pe cursul de schimb.
[1]
Contrar rezultatelor pozitive ale statelor din Europa Centrală la care ne raportăm de obicei (Polonia, Cehia și Ungaria) România a ajuns să aibă în mod sistematic un deficit comercial semnificativ. În context, majorări similare de exporturi și importuri se traduc într-un avans inevitabil al soldului negativ. Pentru a reduce minusul din schimburile de mărfuri, va trebui să creștem semnificativ mai mult exporturile decât importurile.
Schimburile cu țările din UE au fost de 22,2 miliarde euro la export și 28,5 miliarde euro la import (74,1% din total la exporturi şi 73,4% la importuri). Pe segmentul de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de 7,7 miliarde euro și importuri de 10,3 miliarde euro. Au rezultat solduri negative de 6,3 miliarde euro în schimburile cu ţările din UE şi 2,6 miliarde de euro pe relaţiile extracomunitare.
[2]
Din păcate, sectorul de mașini și echipamente de transport (singurul pe care îl mai avem pozitiv) a revenit pe minus în luna aprilie (-52 milioane euro) iar soldul schimburilor sectoriale a încheiat primele cinci luni ale anului curent la nivelul de doar +291 milioane euro. Procentajul de diminuare a deficitului general pe acest segment strategic al exporturilor românești a scăzut de la 5% la 3%. La categoria care include diverse alte mărfuri manufacturate, începutul de an a fost slab. Cu un minus de peste 2 miliarde euro, gradul de acoperire s-a redus la o valoare îngrijorătoare (78%).
Deficitul pe zona de produse alimentare a urcat deja la 1,24 miliarde euro după primele cinci luni ale anului, iar gradul de acoperire sectorial a importurilor din exporturile efectuate a fost de doar 63%, comparativ cu 100% în urmă cu doar șase ani. Ceea ce rămâne un semnal major de alarmă pentru o țară cu potențialul agricol al României.
[3]
Creșterea semnificativă a prețurilor mondiale ale petrolului a contribuit la accentuarea deficitului la combustibili și lubrifianți, ce s-a apropiat de 1,4 miliarde euro. Cea mai importantă sursă a deficitului comercial al României o reprezintă, însă, soldul negativ al schimburilor de produse chimice, ajuns deja la 4,14 miliarde de euro sau aproape jumătate din total.
Nu există comentarii pentru această știre.
Exporturile României au fost în iunie 2026 de 8,70 miliarde euro (+5,9% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat 11,66 miliarde euro (+9,9%), conform... detalii
Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a crescut în iunie 2026 cu 0,84% față de luna precedentă, potrivit datelor comunicate de INS. După ce scăzuse brusc în februarie, consecutiv unei traiectorii... detalii
România este țara membră UE care și-a ajustat cel mai mult deficitul bugetar în T1 2026, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu o îmbunătățire de 6 puncte procentuale (pp) brut... detalii
Datoria publică a României a fost de 60,2% din PIB la finele lunii aprilie 2026, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a fost... detalii
Deficitul bugetar, 2% din PIB la jumătatea anului. Plățile pentru dobânzi, mai mari decât ajustarea fiscală
Semnal de alarmă - producția industrială, -3,3% după primele cinci luni ale anului
Inflația anuală - scădere semnificativă, până la 10,42%
Deficitul comercial lunar, în scădere la 2,6 miliarde euro în mai 2026
România, cea mai mare scădere a numărului de angajați din UE
Serviciile de piață pentru populație, scădere de aproape 10% după primele patru luni din 2026
Deficitul bugetar, -1,75% după primele cinci luni ale anului
Românii, pe locul 4 în UE la numărul de ore lucrate săptămânal
Deficitul comercial lunar a trecut iar pragul de 3 miliarde euro în aprilie 2026
Comerțul cu amănuntul, -5,5% pe primele patru luni din 2026