Deficitul bugetului general consolidat la finele lunii august a fost de 42,2 miliarde de lei (-2,65% din PIB-ul estimat la 1.591 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor.
Suma este cu 9,2 miliarde lei mai mare decât în aceeași perioadă a anului anterior (față de 13,7 miliarde lei la mijlocul anului și 11,9 miliarde lei la finele lui iulie), rezultat cu 0,31 puncte procentuale mai slab ca pondere în PIB (de la -2,34%, la finele lunii august 2022).
Evoluția a fost influențată de încetinirea economiei, războiul din Ucraina și compensarea facturilor la energie iar rezultatul rămâne problematic. În loc de scăderea minusului bugetar, am rămas după primele opt luni cu o majorare considerabilă, chiar dacă decalajul a fost în continuă scădere după luna mai 2023.
Pe fondul creșterii PIB în pierdere vizibilă de viteză (estimare curentă +1,7% S1 2023 față de S1 2022), încasările nominale au fost mai mari cu 12,5% în ianuarie – august 2023 față de ianuarie – august 2022 (aproape +37 miliarde lei). Totuși, inflația încă relativ ridicată a făcut ca acest avans să se traducă în păstrarea veniturilor raportate la PIB (20,8% în ambele perioade).
S-a consemnat o majorare cu aproape 46 miliarde lei a cheltuielilor publice (+14,0%, ritm semnificativ mai mare decât al veniturilor) și creșterea ponderii acestora în PIB de la 23,2% la 23,4%. Astfel, în primele opt luni din 2023, statul a cheltuit 113 lei la fiecare 100 de lei încasați, cu un deficit de peste trei miliarde lei rămas de acoperit la fondul național de sănătate.
De reținut, bugetul de stat a înregistrat un deficit semnificativ mai mare decât cel al bugetului general consolidat. Pe acest segment al finanțelor publice, s-au cheltuit 129 lei la 100 lei încasați, ceea ce înseamnă un dezechilibru major, corectat parțial din excedente la alte bugete, dar imposibil de susținut pe termen lung fără costuri masive cu îndatorarea.
Rezultatul per total a fost îmbunătățit de finanțele administrațiilor locale, situate la +5 miliarde lei (+0,32 puncte procentuale din PIB în pofida necesităților existente în teritoriu). La care s-a adăugat și excedentul tradițional al instituțiilor publice autofinanțate (+2,4 miliarde lei, încă +0,15 puncte procentuale).
Merită amintită și discrepanța între creșterea veniturilor din impozitul pe salarii și venit (+21,9%, adică 4,84 miliarde lei în plus) și avansul contribuțiilor de asigurări (numai +13,4%, ca urmare a scutirilor introduse pentru anumite categorii profesionale), cea mai mare componentă a bugetului public, cu 104 miliarde lei. Impozitul pe profit a avansat cu doar 12,1%.
Pe partea de impozite indirecte, comparabile cu CAS –ul ca pondere în buget, rezultatele au fost dezamăgitoare. Avansul de doar 9,3% al TVA încasat (a doua mare componentă a veniturilor, cu 66,5 miliarde lei) a fost modest în raport cu inflația și cu revenirea pe plus a puterii de cumpărare în termeni reali. El a fost însoțit de o creștere nominală insignifiantă la plata accizelor (+0,7%).
Sumele primite din partea UE, în pofida neajunsurilor din îndeplinirea cerințelor PNRR, au fost de peste 25 miliarde lei, în creștere cu circa 30% în termeni nominali sau 5,9 miliarde lei. Astfel, doar prin creșterea intrărilor de fonduri europene a fost ameliorat cu 0,37% din PIB deficitul bugetar la mijlocul anului, altfel situația era și mai problematică.
Cheltuielile cu dobânzile, aproape la nivelul de anul trecut
Avansul cheltuielilor (+14%) s-a plasat peste nivelul inflației. Ritmul de creștere a fost ceva mai redus în cazul cheltuielilor de personal (+10,8%). Ceea ce a păstrat o mare parte a bugetarilor și îndeosebi cei din sectorul sanitar, pe fondul unui indice de prețuri încă ridicat, în subsolul clasamentului puterii de cumpărare a salariilor.
Asistența socială a scăzut ca pondere în PIB (de la 8,3%, la 8,1%), în contextul unei creșteri procentuale în termeni nominali (+10,6%), sub ritmul creșterii veniturilor. Au avansat cu un ritm similar alocările pentru bunuri și servicii (tot +10,6% nominal) dar mai ridicat cheltuielile de capital (+21,6%) și subvențiile (+22,8% sau 2 miliarde lei în plus).
[1]
Majorarea pe segmentul cofinanțării proiectelor susținute cu fonduri nerambursabile a fost una importantă (aproape 40%). O problemă pe termen mediu și lung atenuată față de începutul anului este majorarea tot redusă a cheltuielilor cu dobânzile. Acestea au avansat cu doar 3,1% în termeni nominali (de la +58% la finele primului trimestru) și totalizează acum 1,2% din PIB.
Pe ansamblul anului trecut, s-a reușit o ameliorare a deficitului de doar 1 punct procentual (pp). Acum obiectivul revizuit la -5,5% din PIB deficit pe 2023 ar presupune o îmbunătățire a execuției de aproximativ 0,55 pp (cea de 0,24 pp după ajustarea obiectivului plus refacerea minusului de 0,31 pp după primele opt luni) în ultima treime a anului, care reclamă o creștere a veniturilor și un control foarte strict al cheltuielilor.
Nu există comentarii pentru această știre.
Ministerul Finanțelor a elaborat și a pus azi în dezbatere publicã douã proiecte de Ordonanțã de Urgențã care vizeazã deblocarea proiectelor de investiții derulate de autoritãțile locale, prin asigurarea resurselor financiare necesare pentru cofinanțãri și pentru cheltuielile eligibile aferente proiectelor finanțate din fonduri europene. Scopul acestor douã proiecte este accelerarea absorbției fondurilor nerambursabile și asigurarea finanțãrii necesare pentru proiectele care riscã sã fie blocate din cauza lipsei temporare de lichiditate la nivel local. „România se aflã într-un moment critic al implementãrii fondurilor europene. Am construit un buget bazat pe cel mai ridicat nivel al investițiilor publice și al fondurilor europene din istoria României, iar acum ne concentrãm pe mãsuri care sã elimine blocajele, sã susținã economia și sã accelereze implementarea proiectelor. Prioritatea este ca niciun proiect important pentru comunitãțile locale sã nu fie blocat din... detalii
Pensionarii vor putea primi în 2026 pânã la 50.896 de bilete de tratament balnear, repartizate în maximum 16 serii, în unitãțile de tratament aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor: Proiectul de Hotãrâre a Guvernului privind acordarea biletelor de tratament balnear pentru anul 2026, derulate prin sistemul organizat și administrat de Casa Naționalã de Pensii Publice, a fost avizat de Ministerul Finanțelor. Proiectul de act normativ a fost transmis Ministerului Finanțelor în data de 31 martie 2026, pentru analizã și avizare, de cãtre Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidaritãții Sociale, în conformitate cu procedurile legale aplicabile. Procesul de avizare a fost realizat cu respectarea tuturor etapelor de analizã tehnico-economicã și bugetarã, în cadrul circuitului decizional. „Ministerul Finanțelor susține toate mãsurile care au un impact direct asupra sãnãtãții și calitãții vieții cetãțenilor. Am... detalii
Începând de astãzi, rapoartele cu datele fiscale precompletate pentru Declarația Unicã sunt disponibile direct în secțiunea „Mesaje" din cadrul Spațiului Privat Virtual pentru toți utilizatorii care se autentificã folosind certificatul digital, anunță Ministerul Finanțelor într-un comunicat, în care adaugă: Aceastã soluție dedicatã oferã un flux simplificat de acces la informațiile fiscale precompletate pe baza datelor deținute de instituție, permițând contribuabililor sã vizualizeze într-un format clar și centralizat veniturile raportate de terți, precum și alte informații relevante. Noile rapoarte constituie o bazã solidã pentru verificarea corectitudinii datelor înainte de depunerea declarației fiscale, contribuind la reducerea erorilor și la creșterea gradului de conformare voluntarã. "Simplificarea interacțiunii contribuabililor cu administrația fiscalã este o prioritate a Ministerului Finanțelor. Fiecare instrument digital pe care îl lansãm trebuie sã aducã un beneficiu concret: mai puținã birocrație, mai multã transparențã și mai... detalii
Transferul pãrților sociale dintr-o societate cu datorii fiscale nu va mai putea fi realizat formal fãrã ca autoritatea fiscalã sã fie informatã în prealabil. Mãsura contribuie la prevenirea situațiilor în care asociații ies din societate pentru a evita plata obligațiilor bugetare, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor: Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Finanțelor, o Ordonanțã de urgențã ce vizeazã îmbunãtãțirea mecanismelor specifice activitãții de colectare a veniturilor bugetare și simplificarea pentru contribuabili. Mãsurile au ca scop consolidarea disciplinei fiscale și adaptarea cadrului legal la cerințele actuale de digitalizare, asigurând în același timp continuitatea activitãților economice prin mecanisme utile și echitabile. „Urmãrim, prin acest set de mãsuri, sã aducem mai multã claritate și eficiențã în sistemul fiscal. Este un pas spre un sistem fiscal mai transparent, în beneficiul parteneriatului dintre stat și mediul de afaceri.... detalii
Ce prevede proiectul de buget pentru 2026 publicat de Ministerul Finanțelor
Titluri de stat FIDELIS cu dobânzi neimpozabile de până la 7,10%
Care este procedura de înregistrare fiscală a sediilor secundare
Cine este considerat „persoană impozabilă" din punct de vedere al TVA
Titlurile de stat TEZAUR se pot cumpăra în perioada 12 ianuarie-6 februarie 2026
Deficitul bugetar a scăzut la 5,72%
România a împrumutat 4 miliarde euro din străinătate
Titluri de stat Fidelis în lei și euro, cu dobânzi între 4,15% și 7,9%
Când și unde pot fi cumpărate titlurile de stat TEZAUR
Deficitul bugetar continuă să crească