Curs valutar: leul se depreciaza la un nivel record de 3,7603 lei/euro

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2008-10-02 15:45 Ultima actualizare: 2008-10-02 15:45

Leul a pierdut joi aproape trei bani (0,71%), până la 3,7603 lei/euro, la cursul de referinţă al băncii centrale, nivel neatins de şase luni şi jumătate, într-o evoluţie dictată de aversiunea la risc a investitorilor ce afectează întreaga regiune, dar mai ales piaţa românească. rnrnMoneda naţională nu a mai avut o cotaţie atât de joasă din 17 martie 2008, când banca centrală anunţa un curs de referinţă de 3,7608 lei/euro. Miercuri, BNR afişase un curs de referinţă de 3,7336 lei/euro.rnrn”Leul se depreciază în continuare, apropiindu-se de pragul de 3,80 lei/euro. Investitorii s-au îndreptat înspre dolar, după ce Senatul a aprobat planul Paulson şi a mai sporit încrederea. Toată lumea este speriată să nu rămână în lipsă de lichiditate, mai ales că această criză se va prelungi”, a declarat, pentru NewsIn, dealerul Băncii Băncii Comerciale Carpatica (BCC) Florin Constantinescu.rnrnLeul a deschis şedinţa valutară de joi la cotaţii apropiate de cele de miercuri seară, sub 3,75 lei/euro, după s-a depreciat până la cotaţii peste 3,77 lei/euro. La ora 13:45, băncile cumpărau un euro cu 3,7725 lei şi îl vindeau cu 3,7785 lei. rnrnÎn regiune, zlotul polonez era cotat sub 3,40 zloţi pe euro, după ce pierduse teren până peste 3,42 unităţi/euro, în timp ce forintul se tranzacţiona în apropiere de 243 forinţi/euro, după o depreciere la 244 forinţi/euro.rnrn”Este o lipsă de încredere faţă de întreaga regiune. Însă forintul şi zlotul şi-au mai revenit, după deprecierea din prima parte a zilei. Pe noi ne-a lovit mai puternic, se fac mai multe speculaţii”, a mai spus Florin Cosntantinescu. rnrnFaţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat, joi, de BNR, arată o depreciere cu aproape şapte bani (2,43%) a leului, până la 2,7017 lei/dolar, de la 2,6387 lei/dolar, cât era miercuri.rnrnPe pieţele internaţionale, dolarul şi-a continuat aprecierea faţă de moneda europeană de la 1,4025 până la 1,3856 dolari/euro, după care a intrat pe o tendinţă de uşoară depreciere, până la 1,39 dolari/euro. La 13:45, ora României, euro era cotat la 1,3907 dolari/euro. rnrnBanca Naţională a României a afişat, joi, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 13,58% pe an, uşor peste cel de 13,54% pe an din şedinţa anterioară, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a urcat până la 14,59% pe an, de la 14,37% pe an, cât era miercuri.rnrnDobânzile overnight se menţin la 13-15% pe an, nivel cu mult peste dobânda de politică monetară, de 10,25% pe an.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Consiliul Concurenței face noi precizări despre amenda dată băncilor în cazul ROBOR

Consiliul Concurenței susține că a amendat băncile pentru formarea unui cartel pentru creșterea ROBOR întrucât acestea „au încălcat flagrant regulile de concurență, atât naționale, cât și europene, printr-un schimb de informații confidențiale și strategice cu privire la nivelor ROBOR în cadrul procedurii de fixing”. „Aceasta reprezintă una dintre cele mai grave încălcări ale regulilor de concurență constatate în Uniunea Europeană în ultimii ani”, a adăugat Consiliul Concurenței, citat de Agerpres. Reacția vine după ce băncile au transmis o scrisoare deschisă în care acuză Consiliul Concurenței de lipsa argumentelor și a normelor legale încălcate: „Sectorul financiar-bancar din România respinge ferm acuzațiile privind presupusa manipulare a ROBOR și avertizează că aceste comunicări ale Consiliului Concurenței cu privire la adoptarea unei decizii de sancționare a participanților la piață – cu atât mai mult cu cât lipsește orice argumentare... detalii

Facturile Digi se pot plăti și prin Ropay, gratuit, instant și mai simplu decât cu cardul

ING Bank România și DIGI introduc plata facturilor de telecomunicații prin intermediul RoPay, soluție complet digitală și gratuită prin care abonații DIGI pot achita facturile instant, fără a mai introduce... detalii

Aplicația BT Go are chat cu AI

BT Go a depășit pragul de 600.000 de companii care folosesc aplicația pentru business și banking din România, anunță Banca Transilvania într-un comunicat, în care se adaugă: De asemenea, de... detalii

Promoție Banca Transilvania pentru românii din diaspora

Banca Transilvania aduce diaspora mai aproape de România prin prima campanie de shopping bancar dedicată românilor din alte țări, Acasă e oriunde simți că se poate. Campania se desfășoară exclusiv... detalii