Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în luna decembrie 2022 față de luna anterioară cu 7,5% pe seria brută dar cu numai 1,4% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform datelor publicate de INS.
Dispunerea datelor de activitate în calendar a favorizat rezultatul brut.
Raportat la aceeași lună din anul precedent, s-a consemnat un avans de 3,6% în termeni bruți și de 3,8% ajustat cu zilele lucrătoare și sezonalitatea. Per total, rezultatul brut cumulat pe anul 2022 a coborât marginal, de la 4,5% în cele trei luni precedente (intervalul septembrie – noiembrie) până la 4,4%.
Această evoluție s-a produs în contextul diminuării cu 2,4 puncte procentuale a puterii de cumpărare a salariului mediu (+13,6% aferent lunii noiembrie dar încasat în decembrie, la o inflație de 16,37%), corelată cu scăderea și mai importantă a pensiei reale (aproximativ -5%, în pofida majorării nominale de peste 10% de la începutul anului).
Ar fi de subliniat majorarea puternică în termeni bruți a volumului lunar al cifrei de afaceri la produse alimentare (+17,9% față de noiembrie, după -1,8% anterior). Paradoxal, însă, sub nivelul din decembrie 2021 (-1,1%), ceea ce semnifică o reținere în consum anterioară sărbătorilor și o anumită limitare a achizițiilor din cauza creșterii prețurilor.
Pe segmentul carburanților pentru autovehicule, avansul moderat față de luna precedentă (+2,8%) a condus la un avans de aproape 12% comparativ cu decembrie 2021. Ritmul cumulat pe cele 12 luni rămâne cel mai ridicat în structura de consum (+9,6%, față de +4,5% la produse nealimentare și +1,4% la cele alimentare).
Astfel, creșterea economică pe 2022, estimată curent de CNSP la 4,9% a depășit ușor creșterea consumului, conform datelor oficiale curente. Asta pe fondul unei anumite revigorări a exporturilor, după ce situația principalilor parteneri externi a evoluat ceva mai bine față de așteptări.
De reținut, din perspectiva comerțului, pe fondul rezultatelor modeste din industrie (rămasă sub nivelul din urmă cu șase ani) și agricultură (a cărei estimare s-a înrăutățit la -12,8% pentru 2022), s-au accentuat dezechilibrele externe.
Acestea ajunseseră deja la 31 miliarde euro minus în comerțul exterior la finele lunii noiembrie 2022, în timp ce deficitul de cont curent pe primele 11 luni ale anului a avansat cu circa 55%, la peste 25 miliarde euro.
Nu există comentarii pentru această știre.
Exporturile României au fost în iunie 2026 de 8,70 miliarde euro (+5,9% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat 11,66 miliarde euro (+9,9%), conform... detalii
Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a crescut în iunie 2026 cu 0,84% față de luna precedentă, potrivit datelor comunicate de INS. După ce scăzuse brusc în februarie, consecutiv unei traiectorii... detalii
România este țara membră UE care și-a ajustat cel mai mult deficitul bugetar în T1 2026, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu o îmbunătățire de 6 puncte procentuale (pp) brut... detalii
Datoria publică a României a fost de 60,2% din PIB la finele lunii aprilie 2026, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a fost... detalii
Deficitul bugetar, 2% din PIB la jumătatea anului. Plățile pentru dobânzi, mai mari decât ajustarea fiscală
Semnal de alarmă - producția industrială, -3,3% după primele cinci luni ale anului
Inflația anuală - scădere semnificativă, până la 10,42%
Deficitul comercial lunar, în scădere la 2,6 miliarde euro în mai 2026
România, cea mai mare scădere a numărului de angajați din UE
Serviciile de piață pentru populație, scădere de aproape 10% după primele patru luni din 2026
Deficitul bugetar, -1,75% după primele cinci luni ale anului
Românii, pe locul 4 în UE la numărul de ore lucrate săptămânal
Deficitul comercial lunar a trecut iar pragul de 3 miliarde euro în aprilie 2026
Comerțul cu amănuntul, -5,5% pe primele patru luni din 2026