Preţurile locuinţelor vechi din Bucureşti au scăzut în noiembrie faţă de luna precedentă, cea mai puternică depreciere, de 13%, fiind înregistrată în sectorul 3, potrivit celui mai recent indice Colliers al preţurilor apartamentelor.rnrn”Noiembrie aduce a doua lună de scăderi semnificative în segmentul apartamentelor vechi, în timp ce apartamentele noi îşi menţin valoarea medie constantă”, apreciază analiştii Colliers.rnrnIndicele preţurilor (BREI) s-a situat la valoarea de 1.600 euro pe metru pătrat (suprafaţa construită a apartamentului plus suprafaţa teraselor, iar valoarea include TVA) în luna noiembrie, cu 6% sub nivelul din luna precedentă, scăderea indicelui global fiind determinată de deprecierea indicelui preţurilor la locuinţele vechi cu 10%.rnrnAstfel, în luna noiembrie preţurile medii ale locuinţelor vechi din Bucureşti s-au redus cu 138 de euro faţă de octombrie, când înregistra 1.576 euro/mp, ajungând la 1.438 euro/mp.rnrnComparativ cu luna octombrie, în toate cele şase sectoare preţurile locuinţelor au scăzut, cu 3-13%. Sectorul 3 a înregistrat cea mai mare depreciere, de 13%, preţurile medii ajungând la 1.424 euro/mp, fiind urmat de sectorul 4 cu o scădere de 11% la 1.588 euro/mp, în timp ce în sectoarele 5 şi 6 preţurile s-au redus cu 9% la 1.365 euro/mp, respectiv 1.199 euro/mp.rnrnÎn sectorul 1 locuinţele s-au ieftinit cel mai puţin, scăderea preţurilor fiind de 3% la 1.818 euro/mp, iar în sectorul 2 cu 8% la 1.386 euro/mp.rnrnFaţă de luna mai, toate cele şase sectoare au înregistrat scăderi, cuprinse între 18% şi 33%, preţurile din sectorul 6 depreciindu-se cel mai mult.rnrn”Piaţa apartamentelor noi nu a înregistrat scăderi nici în luna noiembrie, deşi aproape în toate proiectele există promoţii legate de preţ sau de oferirea gratuită a parcării sau a boxei”, potrivit Colliers.rnrnAstfel, indicele preţurilor apartamentelor noi s-a menţinut la nivelul de 1.900 de euro/mp.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
Raiffeisen Bank își face incorect reclamă la credite cu „dobândă de la 5,55%”, dar fără să arate până la cât ar putea crește dobânda. Dobânda din reclamă este valabilă doar... detalii
Creditele noi în lei acordate de bănci populației în primele două luni din 2026 au însumat 15,8 miliarde lei, aproape la fel ca în aceeași perioadă a anului precedent, când... detalii
Pentru că atunci când cineva îți oferă ceva gratis, trebuie să te uiți cât te costă, să vedem cât trebuie să plătim pentru un pachet de cont curent pe firmă... detalii
„Libra m-a informat greșit și am plătit un comision enorm la retragerea banilor dintr-un depozit în USD (dolari). Ce e de făcut”, întreabă un cititor, la Reclamații Bănci. Dacă fac... detalii
Magazinele nu mai sunt obligate să dețină POS-uri
Supraîndatorarea cu credite online de la IFN-uri: "ANPC mi-a spus că plângerea e neîntemeiată, BNR că nu e de competența lor"
Dobânda la cardul de credit AXI Card se ascunde ca Aleodor Împărat
Google AI ne dă informații false nu din greșeală, ci din prostie
Pentru cumpărăturile cu un card de credit poți plăti o dobândă și de 40%
Studiu de impact al plafonării comisioanelor la credite
Avea 8 credite și rate de 80% din salariu, dar un IFN i-a aprobat încă un împrumut
Cât costă un cont bancar cu zero comisioane?
Unicredit majorează comisioanele la conturi și carduri, introduce noi taxe la ghișeu (actualizat cu răspunsul băncii)
Ce drepturi am, dacă nu pot plăti rata la bancă?