Care IFN-uri au cele mai mici dobânzi la un credit online?

Publicat la: 2026-06-25 07:38 Ultima actualizare: 2026-06-25 10:38

O cititoare a vrut să știe care este dobânda la un credit online de la un IFN și cât ar trebui să plătească, dacă împrumută 3.000 de lei.

Creditele online de la IFN-uri au dobânzi mult mai mari decât un credit bancar, în principal din cauza faptului că poate fi obținut chiar dacă ai restanțe la Biroul de Credit.

Există însă o concurență și între IFN-uri cu privire la dobânzile unui credit online, care variază destul de mult.

Dobânzile practicate de IFN-uri

Concret, cel mai ieftin credit online de un IFN este cel acordat de Provident, cu o dobândă anuală de 95% pe an.

Al doilea cel mai ieftin credit este la Ferratum, cu o dobândă de 147% pe an, urmat de Wonga, cu o dobândă de 145% pe an, dar cu comisioane mai mari, astfel că suma totală de rambursat este mai ridicată.

Comparativ, creditele online cu cele mai mari dobânzi, de 1% pe zi, adică 365% pe an, deci de aproape 4 ori mai mari, le găsim la IFN-uri precum Icredit, Viva Credit, Hora Credit sau Mai Mai Credit.

Mozipo și Terra Credit au dobânzi în jurul a 0,8% pe zi, adică 292% pe an, la care se adaugă diverse comisioane, astfel încât suma totală de plată aproape se dublează.

Rata lunară și suma totală de plată

Pentru comparație, s-a luat în calcul un credit sau o linie de credit de 3.000 de lei pe 12 luni.

Dacă ne uităm la suma totală de rambursare, cel mai fidel indicator pentru costul unui credit, observăm că este (aproape) dublă, de 6.000 de lei, la 6 dintre cele 9 IFN-uri luate în calcul.

Doar la primele trei IFN-uri cu dobânzile cele mai mici (Provident, Ferratum și Wonga), sumele totale de rambursat sunt mai mici: 4.454 la Provident, 5.385 la Ferratum și 5.882 lei la Wonga.

Ratele lunare variază, în consecință, de la 445 de lei la Provident la 500 de lei în cazul majorității IFN-urilor cu dobânzi de 1% pe zi.

Trebuie știut că din 2024 există o lege, 243/2024 care plafonează dobânzile la creditele IFN-urilor la anumite niveluri, în funcție de valoarea împrumutului, astfel că dobânda totală de plată nu poate fi mai mare decât dublul sumei împrumutate.

Vedeți plafoanele de dobândă prevăzute de Legea 243, în acest articol:

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Câți clienți au băncile?

Numărul de clienți unici ai băncilor este în jurul a 13 milioane, reprezentând aproximativ 70% din populația țării, de 18,8 milioane de  persoane. Acestă estimare rezultă din două calcule: Conform... detalii

BNR, profit operațional în creștere pe 2025

Rezultatul financiar înregistrat pe anul 2025 de BNR a însemnat un profit în sumă de 2.346,45 milioane lei (-39% față de anul anterior), potrivit raportului de activitate certificat de un... detalii

Recuperarea banilor sau criptomonedelor pierdute printr-o fraudă este o metodă de înșelătorie

Dacă cineva se oferă să-ți recupereze banii sau criptomonedele pierdute printr-o fraudă, trebuie să fii sigur că este vorba de o nouă escrocherie. Iată două „oferte” de recuperare a pierderilor... detalii

Restanțierii la împrumuturi IFN sunt de două ori mai mulți decât la creditele bancare

În jur de 450.000 de români aveau restanțe la împrumuturi de la IFN-uri, la finalul anului 2025, aproape de două ori mai mulți decât cei aproximativ 240.000 de persoane cu... detalii